LAW.MD

Contribuie la dezvoltarea unui spaţiu liber de norme mioritice!

Aspecte procedurale vizând dreptul de gaj


 Gajul, similar oricărui drept, nu ar obţine valenţa juridică necesară dacă conţinutul său complex nu ar fi fost susţinut şi de anumite elemente procedurale specifice.

Astfel, ne propunem să relevăm elementele procedurale ale exercitării dreptului de gaj, transfigurându-l prin etapele procesului civil: intentarea procesului, pregătirea pricinii pentru dezbateri judiciare, dezbaterile judiciare, pronunţarea hotărârii şi executarea acesteia, relevând concomitent şi anumite caractere specifice ale gajului în contextul unor instituţii speciale ca procedura în ordonanţa sau insolvabilitatea.

La faza intentării procesului de judecată, fiecare justiţiabil reclamant în esenţă realizează două sarcini prioritare şi interdependente:

1.           stabilirea corectă a normele juridice ce guvernează raportul dintre părţile litigante;

2.           identificarea corectă a instanţei de judecată competentă în a judeca litigiul.

Suplinirea acestor sarcini îl poate scuti pe subiect de potenţialul pericol de tergiversare a examinării cauzei civile, precum şi de riscul dispunerii rejudecării pricinii pe motiv de încălcare a competenţei jurisdicţionale sau generale.

În acest sens dacă gajul mobiliar nu ridică grave întrebări, litigiilor cu un asemenea obiect aplicându-li-se regula generală de stabilire a competenţei judecătoreşti după locul amplasării pârâtului (art. 38 CPC), atunci în materia ipotecii deseori sunt posibile variaţii procesuale.

Dezvoltând ideea sus-enunţată e de menţionat următorul caz din practica judecătorească: SRL „S.C.” şi SRL „Cr.”, D.L. şi L.A. au acţionat-o pe SA „IPB” privind ridicarea grevării cu ipotecă a unui bun imobil amplasat în raza sectorului Buiucani a mun. Chişinău, alegând după locul sediului pârâtei Judecătoria Centru ca fiind competentă în materia judecării pricinii. Deci, o primă constatare ce se impune a fi analizată rezidă în alegerea incorectă a instanţei de judecată, deoarece în domeniul drepturilor imobiliare art. 40 CPC dispune expres că acţiunile cu privire la dreptul asupra imobilelor, se intentează în instanţa de la locul aflării acestor bunuri. Astfel, ipoteca fiind un drept imobiliar poate fi obiectul unei acţiuni intentate exclusiv în instanţa în raza căreia se află bunul grevat.[1]

Totuşi, întrebarea poate fi dezvoltată dacă la ecuaţia numită am adăuga o variabilă numită – nulitatea contractului de ipotecă, astfel încât obiectului acţiunii să presupună constatarea nulităţii absolute a contractului de ipotecă, ceea ce în efect ar fi dus la ridicarea grevării de pe bunuri. În acest caz Judecătoria Centru ar fi fost competentă să examineze cazul, deoarece la constatarea nulităţii absolute a actului de constituire a ipotecii nu poate fi vorba despre existenţa unui drept de gaj imobiliar, iar în limita inexistenţei dreptului nu poate exista un litigiu pe marginea acestuia, deci alegerea instanţei competente urmează regula art. 38 CPC.

Intentarea procesului de judecată este urmată de faza pregătirii pricinii civile pentru dezbateri judiciare. Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova cu privire la actele judecătorului în faza intentării procesului civil şi pregătirii pricinii pentru dezbateri judiciare, nr.24 din 28.06.2004, prevede în pct. 22 că la faza de pregătire a pricinii pentru dezbateri judiciare judecătorul este în drept, la cererea participanţilor la proces, să încuviinţeze prin încheiere efectuarea unor măsuri de asigurare a acţiunii.

Pct. 9 din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova cu privire la aplicarea de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei ce reglementează asigurarea acţiunii la judecarea cauzelor civile, nr. 32 din 24.10.2003, prevede că la judecarea pricinilor care rezultă din raporturile juridice reglementate în baza contractului de gaj este necesar de a asigura acţiunea prin aplicarea legislaţiei procesuale, deoarece însăşi gajul este o modalitate de asigurare a obligaţiunii. Or, la examinarea altor litigii, cu excepţia celor reglementate de Legea gajului, ca obiect al măsurilor de asigurare în favoarea reclamantului poate fi şi bunul deja gajat conform contractului de gaj. Astfel, interpretarea celor invocate în Hotărârea Plenului CSJ ne spune că şi în contextul grevării cu gaj a unui bun trebuie de reţinut că aceasta nu împiedică aplicarea măsurilor de asigurare a acţiunii, dat fiind faptul că instituţiile date au o finalitate separată. Din conţinutul art. 454 alin. (2) cod Civil, care prevede că dreptul de gaj se află în legătură cu obligaţia garantată prin gaj, deducem că importanţa lui echivalează cu asigurarea satisfacerii creanţei creditorului, pe când asigurarea acţiunii vizează situaţia când există riscul neexecutării sau apariţiei dificultăţilor la executarea unei hotărârii definitive, ce înglobează ca obiect raporturi direct pertinente unui bun obiect gajat sau derivate din acestea.

Cu titlu neexhaustiv art. 175 CPC prevede că în calitate de măsuri de asigurare a acţiunii pot fi reţinute:

a) sechestrarea bunurilor sau sumelor de bani ale pârâtului, inclusiv pe cele care se află la alte persoane;

b) interzicerea săvârşirii de către pârât a unor anumite acte;

c) interzicerea săvârşirii de către alte persoane a unor anumite acte în privinţa obiectului în  litigiu, inclusiv transmiterea de bunuri către pârât sau îndeplinirea unor alte obligaţii faţă de el;

d) suspendarea vânzării bunurilor sechestrate în cazul intentării unei acţiuni de ridicare a sechestrului de pe ele (radierea din actul  de inventar);

e) suspendarea urmăririi, întemeiată pe un document executoriu, contestat de către debitor pe cale judiciară.

Din acest spectru necomplet de măsuri asiguratorii deducem că unica instituţie ce descrie un caracter patrimonial este sechestrarea sumelor băneşti. Or, importanţa evidenţierii anume acestui capitol rezidă din practica ce vizează raporturile de gaj.

Astfel, într-o cauză civilă recentă reţinută spre examinare de către Judecătoria Buiucani reclamanta D.V. a înaintat către pârâţii SRL „S.C.”, SRL „Cr.” şi SA „IPB” o cerere de chemare în judecată privind recunoaşterea dreptului de proprietate asupra unui bun imobil din mun. Chişinău şi ridicarea grevării cu gaj imobiliar de pe respectivul bun. Cu titlu de asigurare a acţiunii D.V. a solicitat sechestrarea conturilor bancare a pârâţilor în mărimea costului bunului imobil. Judecătoria Buiucani a emis o încheiere privind aplicarea unui sechestru asigurator, care a fost contestată în Curtea de Apel Chişinău.[2] În această ordine de idei, prin Decizia instanţei de recurs (Dosar nr. 2r-806/10),[3] respectiva încheiere a fost casată pe motiv că obiectul acţiunii lui D.V. se rezumă la obligarea pârâţilor la acţiuni cu caracter nepatrimonial, astfel încât aplicarea unei măsuri asiguratorii patrimoniale ar fi în disonanţă totală cu însăşi pretenţiile reclamantei.

Sintetizând cele expuse menţionăm că în limita în care litigiile ce au ca obiect exclusiv sau derivat raporturile de gaj şi care nu înglobează careva pretenţii pecuniare (exemplu: repararea prejudiciului moral sau material), ca măsură asiguratorie nu va putea fi aplicată o careva grevare patrimonială, deoarece ea nu vine să asigure executarea unei eventuale hotărâri ce nu dispune asupra unor pretenţii băneşti.

Caracterul nepatrimonial al acţiunilor ce au ca obiect raporturile de gaj, fie cele derivate din acestea, de altfel, au şi o valenţă importantă în partea unei logici de acţiune procesuală. În acest sens e cazul să menţionăm cu titlu de exemplu practic următoarea speţă:

SRL „S.C.”, SRL „Cr.”, D.L. şi L.A. s-au adresat în instanţa de judecată cu o cerere de chemare în judecată către SA „IPB” privind ridicarea grevării cu gaj  imobiliar de pe 45 de apartamente achiziţionate de către SRL „S.C.”, D.L. şi L.A de la vânzătorul SRL „Cr.”,[4] care pe parcursul construcţiei complexului locativ din care fac parte bunurile în litigiu, le-a grevat cu ipoteca constituită în favoarea SA „IPB”, ce i-a oferit în acest sens un credit în valoare de 32 500 000 MDL. La intentarea procesului fiecare din reclamanţi – cumpărători de apartamente, desigur urmăreau dobândirea dreptului de proprietate asupra bunurile pentru care au plătit sume impozante, or, anume pe baza acestor plăţi impunătoare justiţiabilii numiţi urmau să achite taxe de stat în mărimea a 3% din costul cumulat al celor 45 de apartamente.[5] Însă, în contextul în care vânzătorul şi, concomitent, debitorul ipotecar SRL „Cr.” nu a opus careva obiecţii privind transferul de proprietate către cumpărătorii menţionaţi, obiectul litigiului s-a redus la ridicarea grevării cu gaj imobiliar de pe bunurile în litigiu, ceea ce în plan de taxă de stat a constituit obligaţia de plată a doar 100 MDL,[6] viraţi pe contul Trezoreriei de stat.[7]

În plan de exercitare a dreptului de gaj, prin procedura în ordonanţă plata dată coboară la nivelul a 50 MDL (art. 346 CPC). Or, la capitolul procedurii în ordonanţă menţionăm că însăşi legea prevede ca temei de emitere a ordonanţei – deposedarea şi vânzarea forţată a obiectului gajului (bun mobiliar sau imobiliar – art. 345 lit. k) CPC). În acest sens, unii autori ruşi, precum Iarcov, susţin ideea includerii în lista pretenţiilor în al căror temei se eliberează ordonanţa judecătorească şi pe cele care izvorăsc din obligaţiile de gaj. Alţi autori, precum Черемин М.А. nu susţin această idee. În fine, există şi autori care consideră că această categorie poate fi atribuită pretenţiilor care derivă dintr-un act autentificat notarial sau încheiat printr-un simplu înscris. Conform Legii cu privire la gaj,[8] gajul este o garanţie reală în al cărei temei creditorul gajist poate urmări bunul gajat având prioritate faţă de alţi creditori, inclusiv faţă de stat, la satisfacerea creanţei garantate. Conform art. 61 din Legea cu privire la gaj, creditorul gajist poate exercita drepturile de gaj doar în cazul în care debitorul nu a executat sau a executat în mod necorespunzător obligaţia garantată, ori o parte a acesteia, precum şi în alte cazuri prevăzute de contract. Creditorul gajist care intenţionează să-şi exercite dreptul de gaj trebuie să notifice acest lucru debitorului creanţei garantate şi după caz, debitorului gajist şi terţului deţinător al bunului gajat. După notificare, creditorul gajist depune la registrul în care a fost înscris gajul un preaviz, la care anexează dovada notificării debitorului gajist. Curtea Supremă de Justiţie atenţionează asupra faptului că, la urmărirea forţată a obiectului gajat prin procedura în ordonanţă, notificarea exercitării dreptului de gaj şi înregistrarea preavizului  în registrul de înscriere a gajului în corespundere cu prevederile art. 67 din Legea cu privire la gaj şi art. 488 Cod Civil este echivalentă cu respectarea procedurii prealabile. Transmiterea silită are loc numai după expirarea termenului din preaviz, în baza unei ordonanţe judecătoreşti. După ce a obţinut în posesiune bunul gajat, creditorul gajist este îndreptăţit, dacă a depus la registru un preaviz, să procedeze la vânzarea prin negocieri directe, tender sau prin licitaţie publică a bunului gajat.[9]

La urmărirea imobilului gajat, în ordonanţă se va indica locul amplasării bunului şi valoarea lui. De asemenea, instanţa în mod obligatoriu se va pronunţa asupra evacuării silite a persoanelor şi bunurilor din imobil.

În cazul gajării bunurilor determinate generic, fungibile şi consumptibile, la urmărirea lor prin ordonanţă se va indica genul bunului, cantitatea şi calitatea lui.

În ambele cazuri se va face referire atât la contractul de gaj (cu indicarea numărului şi datei întocmirii), cât şi contractul ce reglementează obligaţia principală asigurată prin gaj.

Copia ordonanţei se trimite debitorului, cel târziu a doua zi, printr-o scrisoare recomandată cu recipisă, indicând dreptul lui de a înainta obiecţii motivate în decurs de 10 zile de la primirea copiei de pe ordonanţă.[10]

Drept temeiuri pentru anularea ordonanţei judecătoreşti pot fi invocate următoarele:

– necorespunderea actelor întocmite de către creditor cerinţelor legii;

– contestarea sumelor datorate, a penalităţilor care sunt solicitate de către creditor şi care urmează a fi încasate în temeiul legii sau al contractului;

– omiterea de către creditor a termenelor de prescripţie;

– existenţa în procedură a unui litigiu, fondul căruia este nemijlocit legat de obiectul ordonanţei judecătoreşti;

– executarea benevolă a obligaţiei de către debitor până la înaintarea cererii şi altele.

Dacă în termen de 10 zile de la primirea copiei de pe ordonanţă debitorul înaintează obiecţii motivate împotriva ordonanţei judecătoreşti, judecătorul o anulează printr-o încheiere care nu se supune nici unei căi de atac. În această încheiere judecătorul doar lămureşte creditorului că pretenţia lui poate fi înaintată debitorului în procedura de examinare a acţiunii civile contencioasă. În cel mult trei zile de la data pronunţării încheierii de anulare a ordonanţei, copia acestei se expediază părţilor, creditorului fiindu-i remise şi toate materialele depuse.

Dacă motivele expuse în cadrul obiecţiilor sunt nemotivate, judecătorul emite o încheiere despre refuzul anulării ordonanţei. Încheierea respectivă poate fi atacată cu recurs.[11]

Anume în partea recursului exercitat contra actului de dispoziţie a instanţei de judecată găsim autentice contradicţii legislative. Astfel, Codul de Procedură Civilă, în art. 353 alin. (4), prevede că Încheierea de refuz în anularea ordonanţei judecătoreşti poate fi contestată în termen de 10 zile de la data în care recurentul a luat cunoştinţă de varianta redactată a acesteia. Însă, în art. 72 din Legea cu privire la gaj, este reglementat un alt termen. Aşadar, articolul menţionat prevede că Cel care trebuie să transmită bunul are dreptul să facă recurs în termen de 5 zile de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti privind transmiterea silită.

Conflictul dintre aceste două acte legislative, urmează a fi soluţionat prin prisma Legii cu privire la actele legislative, nr. 780 din 2001. În acest sens, art. 6 alin. (7) din legea numită prevede că în cazul în care între două acte legislative cu aceeaşi forţă juridică apare un conflict de norme ce promovează soluţii diferite asupra aceluiaşi obiect al reglementării, se aplică prevederile actului posterior, astfel va fi incident termenul indicat de Codul de Procedură Civilă.

La obţinerea posesiunii de către creditorul gajist, care de altfel este în drept să apeleze la executorul judecătoresc pentru a intra în posesiunea bunului acesta, precum am menţionat anterior este îndreptăţit, dacă a depus la registru un preaviz în modul prevăzut la art.67 alin.(2), să procedeze la vânzarea prin negocieri directe, prin tender sau prin licitaţie publică a bunului gajat. Creditorul trebuie să vândă bunul fără nici o întârziere nejustificată, contra unui preţ comercial rezonabil şi în interesul major al debitorului gajist.

În cazul în care există mai multe bunuri, el le poate vinde împreună sau separat. În orice caz în care creditorul gajist care vinde bunul el acţionează în numele proprietarului, fiind obligat să informeze cumpărătorul despre calitatea lui  la momentul vânzării.

La vânzarea prin tender a bunului gajat, creditorul face public anunţul cu privire la organizarea acestuia prin intermediul mass-media sau prin invitaţii. Anunţul cu privire la tender trebuie să conţină informaţie suficientă pentru a permite persoanei interesate să prezinte o ofertă în termenul şi la locul anunţat. Creditorul gajist este obligat să accepte oferta cea mai mare, cu excepţia cazului în care condiţiile ataşate ofertei o fac mai puţin avantajoasă decât o ofertă mai joasă sau preţul oferit nu este comercial rezonabil.

Vânzarea de către creditorul gajist prin licitaţie publică a bunului gajat se face la data, ora şi locul fixat în avizul de vânzare, adus la cunoştinţa debitorului gajist, terţului care deţine bunul şi, după caz, administratorului fiduciar, notificat tuturor creditorilor gajişti care au depus la registrul respectiv un preaviz privind  urmărirea bunului gajat. Creditorul gajist  trebuie, de asemenea, să informeze orice persoană interesată care a făcut solicitare.

Creditorul trebuie să plătească din produsul vânzării bunului gajat cheltuielile aferente vânzării, apoi creanţele prioritare drepturilor sale şi după aceea creanţele proprii.

Dacă există şi alte creanţe care urmează să fie plătite din produsul vânzării bunului gajat, creditorul care a vândut bunul va depune instanţei judecătoreşti care ar fi fost competentă pentru vânzarea bunului, o dare de seamă cu privire la produsul vânzării bunului gajat şi îi va transmite suma rămasă după plată. În caz contrar, creditorul gajist este obligat să prezinte, în termen de 10 zile de la data vânzării bunului, o dare de seamă proprietarului bunului vândut şi să-i remită surplusul, dacă acesta există. Legea cu privire la gaj indică că darea de seamă amintită poate fi contestată în modul stabilit de Codul de procedură civilă, însă o atare procedură specială nu există, astfel că vom apela la regulile definite de art. 166, 167 Cod Civil.

Revenind în albia exercitării efective a dreptului de gaj menţionăm că dacă produsul obţinut din vânzarea bunului nu a fost suficient pentru a plăti creanţele sale şi cheltuielile, creditorul gajist conservă o creanţă neprivilegiată pentru diferenţa datorată de debitorul său.

Cumpărătorul dobândeşte bunul grevat de drepturile reale existente la momentul înscrierii preavizului în registrul respectiv, fără dreptul de gaj al creditorului gajist care a vândut bunul şi fără creanţele prioritare dreptului acestuia. Drepturile reale constituite după înscrierea preavizului nu sunt opozabile cumpărătorului dacă acesta nu şi-a dat acordul.

În cazul în care cumpărătorul bunului transmite instanţei judecătoreşti în a cărei circumscripţie se află, în totalitate sau în cea mai mare parte, bunurile gajate, dovada că vânzarea a fost efectuată cu respectarea prevederilor legale şi că preţul a fost plătit integral, instanţa emite o hotărâre de încetare şi anulare a gajurilor, sechestrelor şi drepturilor reale.

Totodată, vânzarea bunului gajat de către un creditor chirografar nu este unica modalitate de exercitare a dreptului de gaj, astfel Legea cu privire la gaj prevede în Secţiunea 4 că vânzarea bunului gajat are loc sub controlul instanţei judecătoreşti dacă aceasta desemnează persoana care va efectua vânzarea bunurilor gajate, determină condiţiile şi sarcinile vânzării, indică modalitatea de efectuare a vânzării – prin negocieri directe, tender sau prin licitaţie publică – şi stabileşte, după caz, preţul după o expertiză a valorii bunului.

Creditorul gajist nu poate cere ca bunul să fie vândut grevat de gajul său.

În ceea ce priveşte persoana desemnată ea este obligată să informeze părţile interesate, la solicitarea acestora, despre acţiunile pe care le întreprinde pentru vânzarea bunurilor gajate, aceasta acţionează în numele proprietarului şi este obligată să anunţe despre acest fapt cumpărătorul.

Reiterăm că obiectul gajului poate fi vândut numai sub controlul instanţei judecătoreşti dacă:

a) lipseşte autorizaţia sau acordul unei alte persoane necesar la încheierea contractului de gaj pentru validitatea acestuia;

b) obiectul gajului îl constituie bunurile de valoare istorică, artistică sau culturală;

c) debitorul gajist lipseşte şi nu poate fi identificat locul aflării lui, cu excepţia vânzării obiectului ipotecii.

Epuizând în esenţă subiectul exercitării dreptului la gaj prin intermediul ordonanţei judecătoreşti trebuie să menţionăm că respectiva procedura nu este unica pertinentă instituţiei gajului. În cazul dat trebuie să reţinem că procedura de insolvabilitate la fel îşi construieşte conţinutul pe dreptul de gaj, cel puţin în partea determinării priorităţii creanţelor.

Insolvabilitatea sau procesul de insolvabilitate, în sens juridic, este un proces judiciar care se intentează împotriva persoanelor fizice şi juridice specificate în art. 1 alin.(2) lit. b) din Legea insolvabilităţii nr. 632-XV din 14.11.2001 incapabile să-şi onoreze obligaţiunile ajunse la scadenţă şi care se desfăşoară sub supravegherea şi controlul instanţei judecătoreşti specializate.

La primirea cererii introductive, judecătorul verifică dacă aceasta întruneşte exigenţele prevăzute de Legea insolvabilităţii (art. art. 24, 25, 26, 28, 29, 30, 31, 32, 205, 209, 212, 216) în caz contrar, în temeiul art. 34 al Legii insolvabilităţii instanţa de judecată returnează fără examinare cererea introductivă întocmită cu încălcarea art.32 al aceleiaşi legi.

Judecătorul, admiţând cererea introductivă, imediat sau în cel mult 3 zile de la data depunerii cererii, adoptă o încheiere prin care dispune aplicarea măsurilor de asigurare prevăzute de art. 35 din Legea insolvabilităţii şi respectiv de art. 175 CPC al RM.

Astfel, primind spre examinare cererea introductivă, instanţa de judecată trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a preveni modificarea stării bunurilor debitorului în perioada de până la intentarea procesului de insolvabilitate şi în acest scop desemnează un administrator provizoriu, statutul, competenţa şi atribuţiile căruia sânt reglementate în art. art. 36, 38, 40 din Legea insolvabilităţii.

Călăuzindu-se de Capitolul XIV al CPC RM pregătind pricina pentru dezbaterile judiciare, judecătorul obligă administratorul provizoriu să verifice dacă debitorul dispune de bunuri suficiente pentru suportarea cheltuielilor procesului de insolvabilitate.

În acest scop, administratorul desemnat înaintează demersuri oficiale prin care notifică imediat despre aplicarea măsurilor de asigurare faţă de debitor, solicită sistarea oricăror operaţiuni cu bunurile debitorului, cerându-le acestora, de asemenea, să-i predea corespondenţa debitorului şi orice alte comunicaţii sosite pe adresa lui. Înainte de a constata  că debitorul nu dispune de bunuri, instanţa de judecată prin intermediul administratorului provizoriu este obligată să solicite informaţia de la de la mai multe instituţii publice, printre care şi Registrele gajului:

–   ipotecii de întreprinzător la Biroul Notarial, în a cărui rază teritorială se află întreprinderea;

–   titlurilor de valoare nominative, la registrul deţinătorilor titlurilor de valoare nominative;

–   drepturilor de proprietate intelectuală, la registrul proprietăţii intelectuale.

Obligaţia respectivă trebuie suplinită cel puţin pentru determinarea categoriilor de creditori chirografari şi garantaţi. Art. 61 din Legea insolvabilităţii prevede că creditorii care au un drept de gaj convenţional sau legal asupra unui bun din masa debitoare sunt îndreptăţiţi la satisfacerea prioritară a capitalului împrumutat, a dobânzii şi a cheltuielilor aferente din contul bunului gajat. În cazul în care creditorii enumeraţi la art.61 renunţă la dreptul lor de executare prioritară a creanţei sau în cazul în care creanţa garantată nu este executată integral din valoarea bunului gajat, aceştia devin creditori chirografari pentru creanţa care nu mai este prioritară sau pentru partea creanţei neacoperită în mod prioritar.

O prevedere relevantă materiei gajului şi procedurii de insolvabilitate vizează transformarea unui creditor chirografar în unul garantat. Dezvoltând ideea menţionăm că art. 89 din Legea insolvabilităţii reglementează situaţia în care un creditor chirografar a înregistrat în ultimele două luni de până la intentarea procesului de insolvabilitate un gaj legal în temeiul Legii gajului, într-un asemenea caz înregistrarea trebuie anulată în baza cererii administratorului sau a oricărui creditor.

De altfel, în dependenţă de termenul de până la intentarea procedurii de insolvabilitate, legea dispune în mod diferit asupra posibilităţii anulării gajului. Astfel, dacă respectivul e constituit cu 2 luni de până la intentarea insolvabilităţii atunci anularea lui devine obligatorie însă în cazul unei creanţei ce nu era asigurată cu 4 luni înaintea momentului numit, atunci administratorul are facultatea, ci nu obligaţia, de a introduce în instanţa de insolvabilitate, pe tot parcursul procesului de insolvabilitate, acţiuni în vederea anulării respectivelor acte juridice realizate cu titlu gratuit.

O ultimă incursiune procedurală vizează chestiunile legate de dreptul de gaj la faza executării hotărârilor judecătoreşti. Astfel, art. 90 din Codul de Executare dispune că în cazul în care debitorul nu indică în ce consecutivitate solicită să fie urmărite bunurile sale, consecutivitatea va fi stabilită de creditor, în comun cu executorul judecătoresc, ţinându-se cont de următoarea consecutivitate:

a) în primul rând vor fi urmărite bunurile personale ale debitorului libere de gaj sau de ipotecă şi mijloacele băneşti;

b) în al doilea rând vor fi urmărite bunurile debitorului care se află în proprietate comună pe cote-părţi sau în devălmăşie, libere de gaj sau de ipotecă;

c) în al treilea rând vor fi urmărite bunurile gajate sau ipotecate;

d) în ultimul rând va fi urmărit bunul imobil în care domiciliază debitorul.

Stabilind consecutivitatea urmăririi averii debitorului Bunurile gajate pot fi urmărite de executorul judecătoresc în cazul în care debitorul nu dispune de alte bunuri sau bunurile lui nu sunt suficiente pentru a acoperi întreaga sumă urmărită. În asemenea cazuri, executorul judecătoresc înştiinţează creditorul gajist, care va prezenta calculul datoriei la contractul a cărui asigurare este garantată prin gaj. În lipsa documentului executoriu, aceste creanţe nu sunt puse în executare, dar vor participa, în condiţiile legii, la distribuirea sumelor realizate prin urmărirea sau prin administrarea silită a bunului gajat.

Consecutivitatea satisfacerii creanţelor la câteva drepturi de gaj asupra unora şi aceloraşi bunuri sau drepturi patrimoniale se stabileşte în ordinea consecutivităţii constituirii gajului. Creanţele următorului creditor gajist se satisfac după satisfacerea deplină a creanţelor precedentului creditor gajist.

Consecutivitatea satisfacerii creanţelor poate fi modificată dacă creditorii gajişti, care dispun de dreptul preferenţial de executare a creanţelor la unul şi acelaşi obiect al gajului, consimt.[12]

După satisfacţia deplină a creanţelor creditorilor gajişti, bunurile rămase sau suma realizată care depăşeşte creanţele creditorilor gajişti se distribuie altor creditori în ordinea categoriilor stabilite la art.145 Cod de Executare.


[1] Dosarul nr. 2-4291/09, SRL „S.C.” şi SRL „Crasigal”, D.L. şi L.A. către SA „IPB” privind ridicarea grevării cu ipotecă.

[2] Încheierea din 18 februarie 2010, Dosar nr. 2-619/10, Judecătoria Buiucani, D.V. către SRL „S.C.”, SRL „Cr.” şi SA „IPB” privind recunoaşterea dreptului de proprietate şi ridicarea grevării cu gaj imobiliar.

[3] Decizia din 13 mai 2010, Dosar nr. 2r-806/10, Curtea de Apel Chişinău, Recursul SRL „S.C.” împotriva Încheierii Judecătoriei Buiucani din 18 februarie 2010.

[4] Dosar nr. 1088/10, Judecătoria Centru, SRL „S.C.”, SRL „Cr.”, D.L. şi L.A. către SA „I” privind ridicarea grevării cu gaj  imobiliar.

[5] Art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea taxei de stat, nr. 1216 din 1992, Publicat : 02.04.2004 în Monitorul Oficial Nr. 53-55.

[6] Apartamentele din complexul locativ nu au fost divizate la nivel de încăperi izolate.

[7] Art. 3 alin. (1) lit. e) din Legea taxei de stat, nr. 1216 din 1992, Publicat : 02.04.2004 în Monitorul Oficial Nr. 53-55.

[8] Publicată în MO al RM nr. 120 din 02.10.2001.

[9] Alexandru Cojuhari, Vasile Creţu, Elena Belei, Alexandru Munteanu, Lilian Darii, Liliana Lavric, Felicia Chifa, Gheorghe Macovei, Drept Procesual Civil. Partea Specială, pag. 186.

[10] Manualul Judecătorului, Procedura în ordonanţă, Vera Macinskaia.

[11] Manualul Judecătorului, Procedura în ordonanţă, Vera Macinskaia.

[12] Roman Talmaci, Svetlana Revencu, Ada Şimon, Igor Doroftei, Corneliu Vînaga, Ghid practic de executare silită. Explicaţii, modele, formulare, Chişinău, 2008.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: