LAW.MD

Contribuie la dezvoltarea unui spaţiu liber de norme mioritice!

Durex ameninţă trupa Zdob şi Zdub cu judecata


Autor: Mr. Ocupat

Durex ar putea acţiona în judecată trupa Zdob şi Zdub pentru că utilizează simbolul masculin patentat de companie. Este vorba de căciulile în formă de spermatozoid pe care le poartă zdubii în campania lor de promovare la Eurovision.

Declaraţii în acest sens au fost făcute de managerul PR al companiei de prezervative pentru postul de televiziune francez RF1.

Acesta este nemulţumit de faptul că în campania sa de promovare, trupa moldovenească foloseşte simboluri patentate de Durex, şi nu doar patentate, ci şi promovate la nivel internaţional.

Noi vă respectăm, dar ar fi bine ca voi să nu vă băgaţi peste spermatozoizii noştri şi noi nu ne băgăm peste muzica voastră”. Astfel îşi susţine Michel Erectyce, managerul general al companiei Durex, poziţia sa vis-a-vis de acest caz.

La rândul lor, zdubii sunt şi ei deranjaţi. Ei au trimis companiei de prezervative o scrisoare prin care-şi manifestă nedumerirea ”E incorect. Toţi provenim din spermatozoizi, chiar dacă mulţi nu o recunosc. Nu poţi patenta aşa ceva. E ca şi cum ar trebui să plăteşti impozit de fiecare dată când umbli gol prin casă, că na – foloseşti costumul lui Adam. Şi spuneţi-mi voi, unde aţi văzut prezervative din lână de oaie?

Impresarul zdubilor, Igor Dânga, intenţionează să depună o plângere la Comitetul Internaţional de Patente şi Brevete (CIPB) împotriva companiei Durex.

Dacă se va recurge la instanţa de judecată şi câştig de cauză va avea Durex, Zdob şi Zdub vor fi obligaţi să renunţe la concursul Eurovision, oferindu-i locul, în mod automat, celui de-al doilea clasat.

Mai jos, spotul publicitar oferit de Durex în calitate de probă în situaţia dată:

Sursa

5 responses to “Durex ameninţă trupa Zdob şi Zdub cu judecata

  1. vidua 4 Aprilie 2011 la 21:56

    glumă de unu aprilie? ))

  2. Alexandru BOT 16 Mai 2011 la 08:36

    Fraţilor se pare ca gluma de 1 aprilie a celor de la bazar-news.com a prins viaţa datorită nouă😀 Am aici cel puţin 3 surse care citează gluma din post cu titlu de adevăr:

    http://www.adevarul.ro/moldova/actualitate/VIDEO-_Durex_ameninta_Zdob_si_Zdub_cu_judecata-_-Nu_va_bagati_peste_spermatozoizii_nostri_0_481151952.html

    http://ziarero.antena3.ro/1305453122-Durex_ameninta_Zdob_si_Zdub_cu_judecata_Nu_va_bagati_peste_spermatozoizii_nostri

    http://www.click.ro/vedete/romanesti/Durex-Zdob-Zdub-spermatozoizii-VIDEO_0_1175882418.html

    Recunosc că până în prezent e cea mai tare glumă de care am avut parte😀😀😀

    PS: Iubitorilor de ştiri mondene liniştiţivă că totul e calm în relaţia Durex – Zdob şi Zdub! A fost o glumă! Una reuşită de fapt🙂

  3. Autorul textului 17 Mai 2011 la 10:53

    culmea,a aparut asta si la televiziune http://prime.md/ro/news/primele-stiri-16-mai-1006489/
    min 21:33 (la sfirsitul reportajului)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: