LAW.MD

Contribuie la dezvoltarea unui spaţiu liber de norme mioritice!

Răspunderea contractuală în cadrul procedurii de insolvabilitate


 Autor: Chicu Ina, studentă în anul IV (BAC), Facultatea de Drept, USM

 1. Noţiuni introductive

Am ales această temă datorită actualităţii, în primul rând este vorba  de criza economică mondială care afectează majoritatea agenţilor economici, care îi determină să  reducă lichidităţile şi să modifice preţurilor, care nu-şi mai pot îndeplini corespunzător obligaţiile pe care si le-au asumat anterior declanşării situaţiei de criză. Neexecutarea obligaţiilor asumate atrage răspunderea juridică civilă celui care s-a obligat, debitorul respectiv fiind ţinut să repare întreg prejudiciul.

Din punct de vedere statistic se constată o evoluţie în creştere a numărului de companii ce nu-şi pot respecta la timp obligaţiunile financiare faţă de creditorii săi. Chiar dacă, iniţial unele companii nu au fost afectate de criza economică, având un volum la fel de mare de vânzări sau prestări servicii, ca urmare a neîncasărilor la timp din partea propriilor clienţi, precum şi a unui sistem ineficient şi incorect de recuperare a datoriilor existent în cadrul întreprinderii, au dus în final, la situaţia că acestea din urmă au ajuns înseşi în incapacitatea de plată, adică ajung insolvabili. Datorită blocajului economic creat astfel, multe din companiile implicate în acest lanţ vicios sunt nevoite să-şi sisteze practic activitatea, fără a încerca să caute careva soluţii reale, capabile să le ajute să-şi redreseze situaţia economică

2. Insolvabilitate în contextul legislaţiei naţionale

Acum mă voi referi pe scurt le noţiunea de insolvabilitate.  În 2001 a fost adoptată– Legea insolvabilităţii nr.632/2001, care a modificat denumirea instituţiei respective şi a folosit în locul termenului de „faliment” termenul „insolvabilitate”.

Noţiunea de insolvabilitate este strâns legată de noţiunea faliment. In unele legislaţii acestea sunt considerate sinonime, in altele prin insolvabilitate se înțelege ceea ce alţii înțeleg prin faliment, deşi este preferată utilizarea unei singure noţiuni.

Există, însă, şi legislaţii care fac distincţie intre aceste două cuvinte,considerând insolvabilitatea o stare de fapt a debitorului insolvabil, iar falimentul o stare de drept, adică o insolvabilitate constatată de instanţa de judecată competentă. Tradiţional, starea de fapt in care se găseşte comerciantul care a încetat plăţile pentru datoriile sale comerciale este denumită faliment.

 Doctrina juridică in definirea semnificaţiei acestui concept relevă caracterul de procedură de executare silită unitară, colectivă, concursală şi egalitară asupra bunurilor debitorului comun „al mai multor creditori destinată satisfacerii intereselor acestora, starea sau situaţia unui comerciant supus acestei proceduri fiind caracterizată prin încetarea plăţilor sau insolvenţă”.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul faliment provine din verbul latin fall-fallere care înseamnă a lipsi, a scăpa (întrucât falitul lipseşte de la datoria de a da satisfacţie creditorilor săi de a plăti). Termenul a fost preluat in limba italiană sub denumirea de fallere, in sensul de a greşi, a înceta o plată şi denumirea falimento care se traduce prin faliment, eroare, greşeală şi chiar înșelăciune.

Comerciantul in stare de încetare de plăţi a fost numit falito în limba italiană, termen preluat în limba romană sub denumirea de fali; in limba franceză se numeşte failli, in limba spaniolă fallido, iar in limba engleză – fallure şi bunkrupty.

Terminologia are, însă, acelaşi sens pentru că desemnează falimentul ca instituţie juridică care reglementează modalitatea de executare silită a bunurilor debitorului comerciant aflat in stare de încetare a plăţilor.

În Republica Moldova Legiuitorul a evitat noţiunea de faliment şi a înlocuit-o cu insolvabilitatea. Conform art. 2 al Legii cu privire la insolvabilitate nr. 632/2001, insolvabilitatea constituie situaţia financiară a debitorului caracterizată prin incapacitatea lui de a-şi executa obligaţiile pecuniare scadente, inclusiv obligaţiile fiscale. Incapacitatea de plată este, de regulă, prezumată în cazul în care debitorul a încetat să efectueze plăţi.

În doctrina juridică incapacitatea de plată este denumită ca insolvenţă, reprezentând absenţa fondurilor băneşti necesare plăţii obligaţiei scadente.

Starea de insolvenţă este independentă de raportul pasiv-activ patrimonial, în sensul că ea nu presupune în mod necesar ca activul patrimonial să fie inferior pasivului. Ea poate surveni chiar şi atunci când activul patrimonial este superior pasivului, dar când debitorul nu poate mobiliza intr-un ritm satisfăcător resursele financiare necesare acoperirii la scadenţă a datoriilor sale comerciale. Cauza insolvenţei o poate constitui, deci, un raport nepotrivit intre activele imobiliare şi lichidităţile financiare ale unui debitor, o politică imprudentă de investiţii care nu produce lichidităţi in ritmul necesar efectuării plăţilor scadente, blocarea lichidităţilor in operaţii de lungă durată sau, pur şi simplu, realizarea unor afaceri soldate cu pierderi financiare.

Consecinţa imediată a insolvenţei o reprezintă încetarea plăţilor în contul datoriilor scadente; constatarea insolvenţei unui comerciant debitor îndreptățește pe creditorii acestuia să declanşeze împotriva lui procedura insolvabilităţii.

Insolvabilitatea este caracterizată de două stări: starea de fapt şi starea de drept. Starea de fapt presupune imposibilitatea onorării obligaţiilor ajunse la scadenţă, care poate fi reprezentată printr-o insuficienţă a lichidităţilor, o absenţă a fondurilor băneşti necesare plăţii obligaţiilor scadente. In sens juridic, prin insolvabilitate se înțelege procesul judiciar, care se intentează împotriva societăţii comerciale incapabile de a-şi onora obligaţiile ajunse la scadenţă şi care se desfăşoară sub supravegherea instanţei judecătoreşti

 3. Răspunderea contractuală în procedura de insolvabilitate

 Răspunderea juridică contractuală este o formă a răspunderii juridice civile care constă în obligaţia debitorului de a repara pecuniar prejudiciul cauzat creditorului prin neexecutare, executare necorespunzătoare sau tardivă a prestaţiei datorate. Pentru aplicarea răspunderii contractuale este necesar de a fi întrunite următoarele condiţii:

  • fapta ilicită care constă în neexecutarea obligaţiilor contractuale pe care si le-a asumat debitorul prin contractul valabil încheiat cu creditorul obligaţiei,
  •  existenţa unui prejudiciu,
  •  existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită a debitorului şi prejudiciul creditorului, cupla, dolul ori altă formă de vinovăţie stipulată în contract.

Mă voi referi pe scurt la noţiunea de prejudiciu  în caz de neexecutare a obligaţiilor, debitorul urmează să plătească despăgubiri. În măsura în care repararea în natură a prejudiciului este imposibilă sau iraţională, creditorul va fi despăgubit în echivalent bănesc. Despăgubirea semnifică valoarea de acoperire, de înlocuire a pagubei, este suma de bani pe care autorul unei fapte ilicite păgubitoare, sau debitorul unei obligaţii contractuale neexecutate este obligat să o plătească.

Prejudiciul efectiv este definit la art. 14 şi constă în cheltuielile pe care persoana lezată într-un drept al ei le-a suportat sau urmează să le suporte la restabilirea dreptului încălcat, pierderea sau deteriorarea bunurilor sale.

Forţa obligatorie a contractelor, care implică obligaţia fiecăreia dintre părțile contractante de a-şi îndeplini întocmai angajamentele asumate, este un principiu fundamental, a cărui aplicare exactă asigură stabilitatea raporturilor juridice contractuale. Cazurile în care neexecutarea întocmai a obligațiilor nu este sancționată sunt limitativ prevăzute de lege. Astfel, dacă neexecutarea obligaţiilor este provocata de apariţia unor situații excepționale, imprevizibile, care nu sunt generate de voința vreuneia dintre părţile contractante şi ale căror efecte nu pot fi înlăturate,  se pune problema unei răspunderii contractuale diferite, iar partea care nu şi-a executat obligațiile din cauza apariției acestor situații excepționale nu va fi obligată să-l despăgubească pe creditorul său.

Un alt moment apare din logica că în cazul neîndeplinirea voluntară a obligaţiilor îi dă creditorului dreptul să ceară, executarea silită fie prin predarea materială a bunului ce face obiectul contractului sau realizarea creanţelor, prin oprirea sumelor pe care debitorul le are de primit de la proprii săi debitori, fie prin vânzarea silită a bunurilor debitorului şi încasarea sumelor rezultate din valorificarea fiecărui bun, atunci când alte proceduri de executare nu sunt posibile.

O astfel de procedură nu este, în concordanţă cu interesele comercianţilor, când debitorul comerciant se află în incapacitate de a plăti datoriile. Prin aplicarea normelor de drept comun, unul dintre creditori, cel care a solicitat primul executarea sau are o creanţă privilegiată, ar fi plătit in întregime, iar ceilalţi nu ar putea recupera nimic din creanţele lor. Debitorul s-ar bucura, însă, de încrederea tuturor creditorilor săi şi în cazul în care nu mai poate acoperi datoriile lor cu lichidităţi, trebuie să ia în considerare interesele tuturor creditorilor săi, care au drepturi egale asupra patrimoniului debitorului lor. Datorită acestui fapt  în cadrul procedurii de insolvabilitate se suspendă executarea silită asupra bunurilor debitorului, adică toate pricinile civile intentate privitor la bunurile ce ţin de masa debitoare în care pârâtul este debitor în procesul de insolvabilitate, iar reclamantul creditorul chirografar procesul se suspendă.

De menţionat că aceasta nu se aplică în toate cazurile astfel nu se vor suspenda procesele dacă obiectul litigiului se referă la separarea unui bun din masa debitoare, executarea creanţelor garantate obligaţii ce decurg din masa debitoare art. 88 din Legea insolvabilităţii nr. 632/2001.

Alte cauze cu privire la bunurile din masa debitoare sau care pot avea atingere masei debitoare şi debitorului, pendinte la data intentării procesului de insolvabilitate, la fel se suspendă până la încetarea procesului de insolvabilitate. În asemenea cazuri creditorii chirografari-reclamanţi pot declara creanţele în procedură de insolvabilitate şi doar în cazul invalidării acestora pot solicita reluarea procesului suspendat pentru soluţionarea litigiului aflat în derulare. Deci aceste reglementări atenționează la faptul că la data deschiderii procedurii se suspendă toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor supra debitorului sau asupra bunurilor sale.

Un moment important este regulă conform căreia la momentul declarării falimentului toate creanţele devin scadente (regula scadenţei tuturor creanţelor), fără a ţine seama de momentul apariţiei lor şi, deci, fără acordarea oricărei priorităţi în funcţie de aceasta.

În legislaţia naţională art. 84(3) din Legea insolvabilităţii prevede că din momentul intentării procesului de insolvabilitate calcularea penalităţilor aferente datoriilor creditoare ale debitorului se întrerupe. Se atenţionează că prevederile acestei norme nu sunt aplicabile datoriilor apărute după data intentării procesului de insolvabilitate, inclusiv în cazul contractelor cu executare succesivă, în sensul art. 64 (3) din Legea insolvabilităţii.

 Această reglementare persistă şi în legislaţia altor ţări cum ar fi România, Franţa, Germania însa cu completările de rigoare în acest sens şi anume la faptul că nu doar penalităţile se stopează a fi calculate dar şi dobânzile de întârziere ceea ce este foarte corect. În legislaţia României este indicat din momentul intentării procedurii de insolvabilitate se stopează calcularea dobânzilor, majorărilor sau penalităţilor de orice natură precum şi interzicerea adăugării cheltuieli la creanțele născute anterior deschiderii procedurii.

Consider că legiuitorul nostru a omis acest fapt destul de important deoarece din momentul în care debitorul insolvabil nu este capabil de a-şi onora obligaţiile nu trebuie sa înrăutăţim şi mai mult situaţia cu calcularea penalităţilor şi majorărilor. De fapt majorări si penalităţi joacă acelaşi rol şi are acelaşi scop deci există aceeaşi raţiune ca şi la dobânzi şi anume despăgubirea creditorului şi sancţionarea debitorului. Astfel consider că e necesar de a face completări în acest domeniu pentru echitatea şi corectitudine faţă de toţi creditorii.

 Concluzie

Din păcate acestei teme i se acordă o atenţie redusă cu toate că actualitatea ei este pronunţată de situaţia financiară în RM care afectează nemijlocit agenţii economici. În continuare abia urmează să simţim efectele nefaste ale blocajului economic generat de insolvabilitatea în lanţ a companiilor debitoare. Actualmente, suntem într-o situaţie în care majoritatea companiilor sunt la etapa iniţiala, când se poate vorbi doar despre o incapacitate temporară de plată, determinată în mare parte de neîncasarea la timp a propriilor creanţe de către companiile debitoare, iar dacă în continuare acestea nu vor găsi modalităţi eficiente de a depăşi impactul creat, se va ajunge inevitabil,  la un final tragic. De aceea agenţii economici trebuie informaţi referitor la modul în care derulează răspunderea contractuală în cadrul instituţiei insolvabilităţii , care sunt drepturile şi obligaţiile precum şi etapele procedurale pentru a evita pierderi financiare. Problema constă în recuperarea prejudiciului în aşa mod încât să permită tuturor creditorilor de a-şi recupera valoarea prejudiciului real, efectiv fără calcularea penalităţilor, majorărilor şi dobânzilor pentru a nu prejudicia şi mai mult starea debitorului insolvabil.

 _______________________________________

Bibliografie:

  1. Legea insolvabilității nr. 632/2001
  2. Legea cu privire la faliment nr. 786/1996
  3. Hot. Plenului CSJ cu privire la aplicarea Legii insolvabilităţii de către instanţele judecătoreşti economice nr.34 din 22.11.2004
  4. Roşca N., Baieş S. – Dreptul afacerilor, vol. 1, Chişinău, 2004
  5. Ţândăreanu Nicoleta, Procedura reorganizării judiciare, Bucureşti, 2000
  6. Insolvabilitatea în dreptul Republicii Moldova – o instituţie modernizată a procedurii „vendetio bonorum” din dreptul roman,  Dr. Nicolae Roşca
  7. Ion Turcu „Falimentul – Actuala Procedură – Tratat”, Bucureşti, 2005
  8. Natalia Staver – http://www.dejure.md

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: