LAW.MD

Contribuie la dezvoltarea unui spaţiu liber de norme mioritice!

Concediul se amână!


Sursa: allmolodova.md

Multe stimate cititor, dacă ţi-ai adunat lucrurile pentru a pleca în concediu undeva în „ţările calde”, îţi recomand ca pe lângă securitatea casei şi plenitudinea bagajului, să-ţi verifici şi datoriile curente, deoarece, odată ajuns la vamă, ai putea deveni protagonistul emisiunii „Surprize Surprize”. Dacă nu înţelegi despre ce îţi vorbesc, atunci află că, în conformitate cu art. 8 lit. g) din Legea nr. 269-XIII din 1994 cu privire la intrarea şi ieşirea din Republica Moldova, se refuză eliberarea paşaportului şi a documentului de călătorie sau prelungirea termenului de valabilitate a acestuia dacă solicitantul are obligaţiuni  patrimoniale faţă de stat, de persoane fizice şi juridice, conform hotărârii instanţei de judecată. Altfel spus, dacă instanţa de judecată te-a obligat cândva să achiţi o anumită datorie rişti să fii în lista neagră a celor de la documentarea populaţiei, fie de la Serviciul Vamal. Conform unei practici neghioabe, fiindcă a o numi ilegală ar fi prea puţin spus, restricţionarea dreptului tău la liberă circulaţie (sau ditamai dreptul la „paşaport”) urmează următorul itinerar: creditorul, adică celui căruia îi datorezi o anumită sumă, obţinând hotărârea instanţei de judecată, face o reclamaţie la Direcţia Generală de Evidenţă a Populaţiei de pe lângă Întreprinderea de Stat „Registru”, prin care solicită aplicarea interdicţiei de eliberare a paşaportului sau de a părăsi ţara. Restricţia în cauză e valabilă până la dată în care îţi vei stinge datoriile, iar creditorul prin actul său de clemenţă va binevoi să-i ceară Marelui Registru să te lase în pace.

Dacă e să-ţi destăinui toate secretele legislative, atunci, dragă cititor, trebuie să te întristez că în Moldova e măi rău să fii datornic, decât bănuit sau învinuit de o infracţiune. De ce?! Deoarece, unui bănuit de o crimă i se poate aplica o interdicţie de a părăsi ţara doar pe un termen de 30 zile, ce poate fi prelungit succesiv cu încă 30 zile până la finalizarea procesului ca atare. Interdicţia penală de altfel se dispune exclusiv de către procuror şi în limitele unei proceduri de urmărire penală, pe când în cazul datoriilor civile concediul tău e în mâinile funcţionarilor neinvestiţi cu careva atribuţii judiciare.

În 2004, prin adoptarea Codului de Executare se pare că s-a încercat o normalizare a situaţiei vizând interdicţia de a părăsi ţara. Astfel, art. 64 din actul numit prevede că interdicţia de a părăsi ţara în cel mult 6 luni se aplică de către instanţa de judecată, la demersul executorului judecătoresc, doar după luarea măsurilor de asigurare a executării documentului executoriu, cu obligarea executorului judecătoresc de a efectua periodic un control privind necesitatea menţinerii acestei interdicţii. Or, dacă este necesară menţinerea interdicţiei pe un termen mai mare, aceasta poate fi aplicată în mod repetat în urma unui demers motivat al executorului judecătoresc, dar nu mai mult de 3 ori în cadrul aceleiaşi proceduri de executare. În limita  acestor reglementări devine evident că restricţia dreptului la libera circulaţie este justifică şi de un termen redus şi de competenţa unei autorităţi judiciare, astfel încât ea este proporţională scopului pentru care a fost instituită.

Totuşi, pe plaiurile mioritice aparenţa e de regulă înşelătoare, aşa că posibilitatea ta de a te bronza pe insulele Hawai, depinde exclusiv de hazardul sorţii. Adică, dacă ai norocul să ţi se aplice art. 64 Cod de Executare, păstrezi încă vie speranţa să pleci peste hotare la scurgerea unei perioade determinate de timp. Dacă însă ai avut marele insucces să cazi victima art. 8 lit. g) din Legea cu privire la intrarea şi ieşirea din Republica Moldova, poţi să te împaci cu ideea că străinătatea pentru tine începe şi se termină undeva în Transnistria sau Găgăuzia.

Joaca asta de-a încălcarea drepturilor omului devine pe cât se poate de reală, odată ce e pestriţ reflectată în practica judiciară naţională. De exemplu, într-un dosar, pe care l-am frunzărit recent, am reţinut că unui individ pentru o datorie recunoscută în 1998, abia în 2007 i se aplică interdicţia de eliberare a paşaportului, implicit de părăsire a ţării, în temeiul procedurii de la art. 8 lit. g) din Legea cu privire la intrarea şi ieşirea din Republica Moldova. Astfel, persoana de 4 ani de zile e constrânsă să rămână în limitele republicii, fiind în imposibilitate de a se reintegra cu familia sa din România. În opinia mea, asemenea dosare pot constitui atât scenariul unui film lacrimogen, cât şi baza unei condamnări usturătoare la CEDO, or, cel puţin atunci vom încerca să eliminăm confuziile legislative.

De altfel, o tentativă nereuşită de a anihila asemenea abuzuri asupra libertăţii de deplasare în spaţiu a persoanei a fost realizată la data de 5 aprilie 2011, când Curţii Constituţionale a Republicii Moldova i s-a cerut să facă lumină pe marginea constituţionalităţii normelor de la art. 8 lit. g) din Legea cu privire la intrarea şi ieşirea din Republica Moldova şi art. 64 din Codul de Executare. Totuşi, Înalta Curte nu a făcut decât să creeze un surplus de întuneric, nesesizând careva contradicţii dintre normele Codului de Executare şi prevederile Legii cu privire la intrarea şi ieşirea din Republica Moldova şi cu atât mai mult Curtea nu a constat nici un fel de disproporţionalitate în conţinutul art. 8 lit. g) din ultimul act citat. Astfel, la 5 aprilie 2011 libertatea de circulaţie peste hotarele Moldovei a fost dur sigilată sub capacul constituţionalităţii.

Dacă te întrebi cui trebuie să-i mulţumeşti pentru un asemenea gest, atunci te îndemn să te rogi pentru bunăstarea vocii europene a Guvernului moldav – Ministerul Justiţiei, care, spre deosebire de Procuratura Generală şi Ministerul Afacerilor Interne, în mod paradoxal, nu a cedat nici un centimetru de argument în favoare constituționalității normelor numite, inclusiv şi a neghiobului art. 8 lit. g) din Legea cu privire la intrarea şi ieşirea din Republica Moldova.

Aşa că, dragă cititor, dacă cumva sau cândva ţi-ai asumat o datorie patrimonială, despre care ştii precis că nu e stinsă, poţi să ajungi în situaţia în care vei putea să te odihneşti pe plaja Antalyei doar prin intermediul Google Earth, iar bronzul senzual la care speri îl vei dobândi şezând pe malul Bâcului sau balustrada balconului, fiindcă concediul tău se amână!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: