LAW.MD

Contribuie la dezvoltarea unui spaţiu liber de norme mioritice!

Dobînda legală în legislația Republicii Moldova


Palamarciuc Vladimir, Faculatatea de Drept, USM

Recenzent:

Victor Volcinschi, doctor habilitat în drept, profesor universitar (USM)

  

The circuit of the goods and money determine the economical development of the society. Environment of market economy contributes to the number of concluded contracts increasing, as a result, the number of money obligations. Money obligation represents the duty, of the legal or natural person, to transmit a certain sum of money to another person. If debtor breaches that obligation, legal provision settle specific consequences for such situations. These consequences are stipulated in article 619 Civil code of Republic of Moldova. This article provides that delay in payment of money obligations, means the debtor responsibility expressed in money interest. Provisions from art.619 CC of RM should be examined in relation with art.585 CC of RM, but it is necessary to distinguish these two regulations because each of them should be applied in separate way, because of their specific juridical nature.

     

Dezvoltarea economică a societății depinde foarte mult de circuitul mărfurilor, precum și a capitalului. Evoluția relațiilor comerciale denotă accelerarea vitezei de circulație a banilor, ceea ce, la rîndul său, presupune că existența obligațiilor pecuniare în circuitul civil este în creștere. Astfel, tot mai accentuat devine aspectul juridic al acestor relații sociale. Aceasta deoarece raporturile obligaționale pecuniare generează anumite consecințe juridice distincte prevăzute de lege. Una dintre aceste consecințe o reprezintă dobînda legală.

Trecînd la analiza unor particularități teoretice și practice a acestei categorii juridice, urmează să facem anumite delimitări conceptuale cu privire la esența și natura acesteia.

Astfel, există două prevederi legale distincte cu privire la determinarea cuantumului dobînzii în dependență de esența raporturului juridic. Aceste prevederi sunt art.585 și 619.

Art. 585 CC întitulat „Rata dobînzii” prevede că „În cazul în care, conform legii sau contractului, obligaţia este purtătoare de dobîndă, se plăteşte o dobîndă egală cu rata de refinanţare a Băncii Naţionale a Moldovei dacă legea sau contractul nu prevede o altă rată.” Prin rata de refinanțare urmează să înțelegem rata de bază a BNM, adică acea rată aplicată la principalele operatiuni de politică monetara pe termen scurt. Mai jos este prezentată evoluția de oscilație a ratei de bază pentru anul 2009.1

Intrat în vigoare

Rata de bază (%)

20.01.2009

12.5

10.02.2009

11.0

19.05.2009

10.0

23.06.2009

9.0

24.07.2009

8.0

14.08.2009

7.0

08.09.2009

5.0

 Dobînda prevăzută de articolul 585 CC are un caracter copmensatoriu şi reprezintă o remuneraţie pentru folosirea capitalului acordată de către creditor debitorului. Ea se aplică în toate cazurile în care, conform legii sau contractului obligaţia, este purtătoare de dobîndă.2

Printre situațiile în care legea stipulează că obligația este purtătoare de dobîndă, și se va aplica rata de refinanțare a Băncii Naţionale a Moldovei, putem menționa vînzarea drepturilor litigioase, care în art.802 alin.1 stipulează: “În cazul în care un drept litigios a fost vândut, cel de la care se reclamă este eliberat dacă plăteşte cumpărătorului preţul vânzării, cheltuielile de vânzare şi dobânda pentru preţ …”. La fel și în contractul de mandat art.1044 alin.2 prevede:  “Dacă  foloseşte  pentru  sine  banii pe care trebuie să-i remită mandantului ori sa-i utilizeze  în  favoarea  acestuia,  mandatarul  va datora dobînzi din  momentul cheltuirii banilor”; etc. Totodată, reieșind din prevederea art.585 CC, legea sau contractul pot prevedea o altă rată a dobînzii. Spre exemplu, art. 1224 alin.1 de la contractul de depozit bancar prevede: “Banca plăteşte deponentului o dobîndă în mărimea şi în modul prevăzut de contract, iar în cazul în care contractul nu prevede mărimea dobînzii aceasta se determină în conformitate cu prevederile art. 619.” Această trimitere la art.619 CC nu trebuie confundată cu esența articolului respectiv, deoarece, făcîndu-se trimitere, se stipulează doar modul de determinare a cuantumului dobînzii, ceea ce deloc nu înseamnă că această dobîndă este și o dobîndă de întîrziere, care are un regim juridic diferit. Prin urmare, prevederea din art.1224 alin.1 presupune doar un instrument de tehnică legislativă destinat să evite surplusurile textuale inutile, făcînd trimitere doar la modul de determinare a dobînzii.

Astfel, ținînd cont de tabelul prezentat mai sus, încercăm să exemplificăm situația prevederilor legale menționate. Așadar, pentru perioada de 20.01.2009 – 10.02.2009 rata de bază era de 12.5%. La această rată se adaugă suma de 5 sau 9 %, în dependență dacă participă sau nu consumatorul la aceste raporturi. Deci, dacă contractul nu prevede mărimea dobînzii, conform exempulului menționat, aceasta va constitui 17.5 sau 21.5 %.

În exemplul redat mai sus se evidențiază modalitatea de determinare a dobînzii pentru o obligație purtătoare de dobîndă (depozit bancar), dar în cadrul căreia debitorul nu este în întîrziere. Astfel, prevederea din art.1224 alin.1 CC, făcînd trimitere la art.619, reprezintă doar un indiciu legal pentru determinarea mărimii dobînzii în cadrul acestui raport juridic.

Totodată nu este exclus, ca în cadrul unui alt raport juridic debitorul să fie în întîrziere și, prin urmare, să fie aplicată aceiași prevedere din art.619, dar deja nu în calitate de normă de corespondență la care doar se face trimitere pentru a determina cuantumul dobînzii într-un raport juridic contractual, dar în calitate de prevedere independentă care determină o modalitate a răspunderii civile.

Deci, art.619  are un regim juridic specific, aplicîndu-se doar în situația întîrzierii debitorului în executarea obligației pecuniare. Astfel, alin.1 al acestui articol stipulează că “Obligaţiilor pecuniare li se aplică dobînzi pe perioada întîrzierii… “ (sublin. Aut.). Prin urmare, pentru a se aplica prevederile acestui articol este necesar ca debitorul să fie în întîrziere (art.617 CC). Faptul că în alin.1 și 2 a art.619 se face trimitere la art.585 presupune același instrument de tehnică legislativă prin intermediul căruia doar se determină cuantumul dobînzii de întîrziere, dar nu și rata generală a dobînzii la obligațiile purtătoare de dobîndă.

Așadar, urmează să se facă distincție între esența dobînzii prevăzute la art.585 și cea de la      art.619 CC. Astfel, în timp ce dobînda prevăzută de articolul 585 are o natură compensatorie şi constituie o remuneraţie pentru folosirea capitalului, dobînda prevăzută de art.619, pe lîngă caracterul compensatoriu, presupune și un caracter de sancţiune şi se aplică doar pentru perioada în care debitorul se află în întîrziere, adică atunci cînd este încălcată executarea în termen a obligației. La aplicarea art.585 nu există încălcare sau tardivitate în executarea obligației. La fel se impune de a fi remarcat faptul că dobînda prevăzută de articolul 585 se aplică doar pentru obligaţiile care, conform legii sau contractului, sunt purtătoare de dobîndă, iar dodînda prevăzută de art.619 se aplică tuturor obligaţiilor pecuniare neexecutate în termen.3

Totodată nu trebuie să punem semn de egalitate între obligația purtătoare de dobîndă și obligația pecuniară, căci obligația pecuniară nu este absolut necesar să fie și purtătoare de dobîndă, pe cînd obligația purtătoare de dobîndă întotdeauna va fi o obligație pecuniară. Astfel, putem face concluzia că între aceste două categorii există relație de gen – specie, unde obligația pecuniară reprezintă genul, dar cea purtătoare de dobîndă specia. Așadar, spre exemplu, obligația prevăzută la vînzarea drepturilor litigioase în art.802 care prevede că “cel de la care se reclama este eliberat dacă plăteşte cumpărătorului preţul vânzării, cheltuielile de vânzare şi dobânda pentru preţ…” constituie atît o obligație pecuniară cît și purtătoare de dobîndă. Dar, spre exemplu, în contractul de împrumut (art. 867 – 874 CC) la fel există obligație pecuniară, de a restitui suma de bani împrumutată, dar aceasta nu este purtătoare de dobîndă în sensul art.585, deoarece contractul de împrumut se prezumă a fi cu titlu gratuit.

Continuînd analiza dobînzii de întîrziere, cuantumul acesteia este stabilit diferit în dependență de situația dacă participă sau nu consumatorii la aceste raporturi juridice. Astfel, conform alin.1 al art.619 CC, dobînda de întîrziere reprezintă 5% peste rata dobînzii prevăzută la art.585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Este admisă proba unui prejudiciu mai redus. Această prevedere este aplicabilă în cazul în care fie în calitate de debitor, fie în calitate de creditor participă consumatorul. Conform art.1 al Legii Nr. 105 din  13.03.2003 privind protecţia consumatorilor, 4 “consumator  este orice persoană fizică ce intenţionează să comande sau să procure ori care comandă, procură sau foloseşte produse, servicii pentru necesităţi nelegate de activitatea de întreprinzător sau profesională”. În acest sens trebuie să menționăm că încheierea contractului de către consumator are drept scop satisfacerea necesităților personale, familiale sau casnice, contractul fiind încheiat cu o persoană care practică activitate de întreprinzător. În acest caz, dacă a fost cauzat un prejudiciu mai redus decît cel stabilit prin lege, urmează să se achite valoarea reală, adica redusă, a prejudiciului.

Conform alin.2 al art.619 CC, în cazul actelor juridice la care nu participă consumatorul, dobînda este de 9% peste rata dobînzii prevăzută la art.585 dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Nu este admisă proba unui prejudiciu mai redus. Această prevedere legală se aplică raporturilor juridice între persoane fizice, între persoane juridice, precum și în cazul relațiilor între persoane fizice și cele juridice care nu practică activitate de întreprinzător, adică atunci cînd nu participă consumătorul nici în calitate de debitor și nici în calitate de creditor. În cadrul acestor raporturi nu este admisă proba unui prejuduciu mai redus. Totodată este posibil administrarea probelor care ar confirma provocarea unui prejudiciu mai mare.5

În aceeași ordine de idei alin.3 al art.619 CC, fiind aplicabil ambelor situații, prevăzute la alin.1 și 2 al aceluiași articol, stipulează următoarele: “În cazul în care creditorul poate cere în alt temei juridic dobînzi mai mari, ele vor trebui plătite. Nu se exclude invocarea dreptului privind repararea unui alt prejudiciu.”   În acest sens, cu titlu de exemplu, poate fi menționată prevederea din art.17 alin.6 al Legii Nr. 59 din  28.04.2005 cu privire la leasing 6 care stipulează: “Dacă nu restituie obiectul leasingului sau nu l-a restituit la timp, locatarul plăteşte locatorului, pentru perioada de întîrziere, în mărimi duble toate ratele de leasing şi alte sume prevăzute de contractul de leasing.” Deci, mărimile duble în caz de întîrziere ar putea constitui o dobîndă mai mare sau, ipotetic chiar mai mică decît cea prevăzută la alin.1 și 2 al art.619 CC.

Totodată, alin.3 art. 619 prevede că nu se exclude invocarea dreptului privind repararea unui alt prejudiciu. În acest sens același art.17 al Legii cu privire la leasing în alin.7 stipulează că “în cazul în care, pentru nerestituirea la timp a obiectului leasingului, contractul de leasing prevede penalităţi, acestea vor fi percepute de la locatar în afara celor stipulate la alin.(6) dacă în contract nu este prevăzut altfel.” Adică penalitățile pot fi încasate peste ratele în mărimi duble pentru întîrzierea prevăzută în alin.6 al legii menționate.

Alin.4 al art.619 CC stipulează că ”dobînzile de întîrziere nu se aplică la dobînzi”. Această prevedere trebuie înțeleasă în sensul că dobînzile de întîrziere nu se aplică nu numai la  dobînzi de întîrziere, dar și la orice alte dobînzi contractuale sau legale, inclusiv celor prevăzute la art.585 CC. Alin.4 art.619 sugerează ideea că nu numai dobînzile de întîrziere nu se aplică la dobînzi, dar că și orice dobîndă (nu numai cea de întîrziere) nu se aplică altor dobînzi dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Asftel, putem formula regula generală că “dobînzile nu se aplică la dobînzi dacă legea sau contractul nu prevede altfel.” În această ordine de idei propunem modificarea alin.4 al art.619 CC, și anume excluderea sintagmei „de întîrziere”. În rezultat alin.4 al art.619 se propune în următoarea redacție “dobînzile nu se aplică la dobînzi dacă legea sau contractul nu prevede altfel.”

Totodată, trebuie să subliniem că existența unor dobînzi contractuale sau legale nu înlătură posibilitatea aplicării dobînzii de întîrziere asupra sumei datorate (capitalul). În acest sens propunem următorul exemplu: A.R. a dat lui B.C. cu titlu de împrumut 1000 lei. La data de 07.04.2009 B.C. urma să-i întoarcă lui A.R. atît suma de 1000 lei cît și o dobîndă de 10% din valoarea sumei. La data scadenței B.C. nu a întors nici valoarea împrumutului, și nici dobînda. Astfel, B.C. fiind în întîrziere, A.R. are dreptul de-a solicita dobînda de întîrziere prevăzută de art.619 CC asupra sumei de 1000 lei. Din momentul în care B.C. este în întîrziere, dobînda de 10% prevăzută de părți în contract nu se răsfrînge asupra perioadei de întîrziere, ci se va aplica dobînda de întîrziere prevăzută de art.619. Această dobîndă de întîrziere urmează să se aplice doar sumei împrumutate (1000 lei), dar nu și sumei datorate (1000 lei + 10%). În rezultat A.R. adresîndu-se în judecată are dreptul să pretindă 1000 lei + 10%, precum și dobînda de întîrziere asupra sumei împrumutate, calculată conform art.619 CC.

Această concluzie reiesă din prevederea alin.4 art.619 conform căreia dobînzile de întîrziere nu se aplică la dobînzi, precum și din natura juridică diferită a dobînzii de întîrziere și a altor dobînzi.

Dobînda de întîrziere trebuie diferențiată de penalitate. Aceste două categorii juridice uneori sunt confundate, atît natura lor juridică cît și modalitatea de aplicare. Spre exemplu, explicațiile date de către Judecătoria Supremă de Arbitraj a Federației Ruse cu privire la aplicarea normelor referitoare la încasarea dobînzii anuale în cazurile de întîrziere a executării obligațiilor pecuniare izvorîte din contracte se evidențiază poziția că achitarea procentelor anuale în caz de neexecutare a obligațiilor pecuniare reprezintă penalitate.7 Nu putem fi de acord cu această poziție reieșind din următoarele considerente.

În primul rînd, după natura sa, clauza penală reprezintă un mijloc de garantare a executării obligațiilor, cît și o sancțiune pentru neexecutarea acesteia. Caracterul de mijloc de garantare reiesă din prevederea alin.1 al art.624 CC, care stipulează “Clauza penală (penalitatea) este o prevedere contractuală prin care părţile evaluează anticipat prejudiciul, stipulînd că debitorul, în cazul neexecutării obligaţiei, urmează să remită creditorului o sumă de bani sau un alt bun.” Așadar, clauza penală constituie o evaluare convenţională şi prealabilă a eventualelor prejudicii pe care debitorul va fi obligat să le plătească în cazul neexecutării prestaţiei la care s-a îndatorat.8 În acest sens, penalitatea apare nu numai în calitate de stimulent pentru debitor de a-și executa obligația, dar și în calitate de sancțiune ca modalitate a răspunderii juridice civile pentru neexecutarea obligației.

La rîndul său dobînda de întîrziere nu este un mijloc de garantare a executării obligației, ci reprezintă doar o modalitate de răspundere pentru neexecutarea la timp a acesteia. Adică, dobînda de întîrziere este privită ca sancțiune pentru neexecutarea obligației, fapt caracteristic și clauzei penale, dar prima nu reprezintă un mijloc de garantare a executării obligației, ceea ce este caracteristic clauzei penale.

În al doilea rînd, este necesar de menționat că penalitatea se aplică oricărei obligații, indiferent de natura acesteia. În timp ce dobînda de întîrziere se aplică doar obligațiilor pecuniare. Prin obligație pecuniară se înțelege îndatorirea debitorului de a transmite creditorului o anumită sumă de bani. În acest sens civilistul francez, Jean Carbonnier evidenția că obligația pecuniară se definește exclusiv prin prezența monedei, iar obligația în natură se caracterizează prin absența monedei. 9 Totodată trebuie să subliniem că izvorul unei  obligații pecuniare poate fi legea, contractul sau alte acțiuni licite, precum și cele cauzatoare de daune.

Altă diferență poate fi dedusă din prevederile alin.1 al art.626 CC care prevede “creditorul nu poate cere concomitent executarea prestaţiei şi plata clauzei penale dacă nu sînt stipulate penalităţi şi pentru cazul în care debitorul nu execută obligaţia în modul corespunzător, mai ales pentru cazul neexecutării la timp a obligaţiei.” Această prevedere vine încă o dată să confirme că penalitatea este, în primul rind, un mijloc de garantare a executării obligației, și doar în plan secundar presupune o sancțiune. La rîndul său calcularea dobînzii de întîrziere nu exonerează debitorul de executarea obligației principale, debitorul fiind obligat astfel, să transmită atît suma de bani inițială (capitalul), cît și dobînda de întîrziere.

În al patrulea rînd, o distincție, mai mult teoretică decît practică, ar fi posibilitatea stabilirii clauzei penale printr-un alt bun decît banii, această distincție reiesă din prevederile alin.l al art.626 CC care stipulează că „… debitorul, în cazul neexecutării obligaţiei, urmează să remită creditorului o sumă de bani sau un alt bun.” Dar dobînda de întîrziere poate fi calculată doar în bani, căci natura obligației este doar pecuniară.

Altă distincție constă în faptul că în cazul aplicării dobînzii de întîrziere nu pot fi aplicate prevederile cu privire la stingerea obligației principale ca rezultat al forței majore sau a imposibilității de executare.10 Banii sunt bunuri de gen, adica înlocuibile, ceea ce ar însemna că obligația de a le transmite nu se stinge prin pieirea lor. Astfel, dacă obligația pecuniară principală nu se stinge în rezultatul forței majore sau a lipsei de vinovăție, nici obligația cu privire la dobînda de întîrziere nu se stinge în urma acestor fenomene, fapt care vine încă o dată să sublinieze caracterul distinct al naturei acestei categorii juridice.

Altfel trebuie să fie privită situația în care există stipulată în lege sau contract penalitatea pentru neexecutarea obligației. Astfel, în cazul în care obligația, alta decît cea pecuniară sau care are în calitate de obiect material bunuri fungibile, se stinge în rezultatul forței majore sau a imposibilității de executare, clauza penală nu urmează să fie plătită, deoarece și obligația principală este stinsă. Totuși în cazul existenței obligației pecuniare sau cînd obiectul material sunt bunurile fungibile cazurile de forță majoră și imposibilitate de executare nu vor putea fi aplicate nici la clauza penală, deoarece bunurile respective nu pier, și, prin urmare, obligația nu se stinge pînă la executare, compensare, consemnare etc.

Deci, putem face următoarea concluzie: pentru neexecutarea obligațiilor pecuniare poate fi aplicată atît dobînda de întîrziere, cît și penalitatea. Astfel, în cazurile obligației pecuniare forța majoră sau imposibilitatea de executare nu pot fi operate pentru stingerea obligației și, prin urmare, nici pentru dobînda de întîrziere sau penalitate. Dar în cazul altor obligații decît cele pecuniare, dacă acestea au fost stinse ca rezultat al forței majore sau a imposibilității de executare, nici penalitatea nu va poate fi aplicată.

Această concluzie reiesă din specificul obiectului material al obligației, și anume banii, care prin natura lor nu pier, ci, invers, au proprietatea de a se înmulți.11

În practica judiciară rusă, precum și în literatura de specialitate, se menționează că dobînzilor de întîrziere le sunt aplicabile regulile cu privire la reducerea clauzei penale. Astfel, hotărîrea explicativă a Plenului Curții Supreme de Justiție și a Judecătoriei Supreme de Arbitraj a Federației Ruse din 8 Octombrie 1998г. № 13/14 cu privire la aplicarea prevederilor CC a FR referitoare la încasarea procentelor pentru folosirea banilor altor persoane, se menționează că “instanța de judecată, ținînd cont de caracterul compensatoriu al procentelor, poate reduce cuantumul acestora în condițiile art.333 CC a F.R.”. Corespondentul acestui articol în legislația RM este art.630 CC întitulat “Reducerea clauzei penale”, care stipulează că ”în cazuri excepţionale, luîndu-se în considerare toate împrejurările, instanţa de judecată poate dispune reducerea clauzei penale disproporţionat de mari.”

Dorim să subliniem că acest articol cît și corespondentul acestuia din legislația rusă se referă doar la clauza penală și nicidecum la dobînzi. Hotărîrea explicativă menționată mai sus încearcă, în mod neîntemeiat, prin analogie să aplice aceste prevederi și dobînzii de întîrziere. În acest sens civilistul rus M.I. Braghinschii în comentariul făcut la art.226 CC a URSS din 1964 subliniază că dobînda de întîrziere nu reprezintă o varietate a penalității, și se include în conținutul datoriei. Din aceste considerente dobînzii de întîrziere nu i se pot aplica regulile cu privire la reducerea clauzei penale.12 Totodată autorul rus menționează că nu pot fi aplicabile nici regulile cu prvire la termenul de prescripție extinctivă. În acest sens urmează să evidențiem faptul că în conformitate cu prevederile art.267 CC “Termenul general în interiorul căruia persoana poate să-şi apere, pe calea intentării unei acţiuni în instanţă de judecată, dreptul încălcat este de 3 ani”. Totodată art.268 lit “a” CC a RM stabilește termen special de prescripție de 6 luni pentru încasarea penalității. Prin urmare, dobînzii de întîrziere trebuie să-i fie aplicat termenul de prescripție de 3 ani, iar clauzei penale termenul de 6 luni. Această constatare reprezintă imperativul legalității, care trebuie să fie aplicat întocmai de către instanțele de judecată, căci ar fi absolut neîntemeiat să încercăm să aplicăm unele norme imperative ale legii prin analogie, în special în situația în care fiecare din categoriile juridice menționate reprezintă instituții distincte cu particularitățile sale proprii.

În concluzie dorim să subliniem că analiza particularităților dobînzilor legale, reglementate de legislația Republicii Moldova, în literatura de specialitate autohtonă este  insuficient cercetată. În cadrul efectuării unor studii cu privire la acest subiect este absolut necesar de a reține că această categorie juridică este una distincă și manifestă particularitățile sale.

Referințe:

1 www.bnm.md;

Ion Crețu, „Dispoziții generale cu privire la executarea obligațiilor”, cartea III, art.585, în Comentariul Codului civil al Republicii Moldova, vol.II, ediţia a II-a, p.109-110, Chişinău, Editura ARC, 2006;

3 Ibidem;

4 Monitorul Oficial Nr. 126-131 art Nr : 507, Data intrarii in vigoare : 28.10.2003;

5 Modalitatea de calculare a dobînzii în exemplul menționat mai sus este valabilă și în cazurile respective;

6 Monitorul Oficial Nr. 92-94     art Nr : 429;

7 M.I. Braghinschii, V.V. Vitreanschii „Dogovornoie pravo, Obșie Polojenia” ediția a 2-a “Ctatyt”, Moscova 2005, p.682-683;

8 Ion Crețu, „Clauza penală”, cartea III, art.624, în Comentariul Codului civil al Republicii Moldova, vol.II, ediţia a II-a, p.171-173, Chişinău, Editura ARC, 2006;

9 Felicia Roșioru “Natura juridică a datoriilor de valoare”, “Revista de Drept Privat” anul III, Nr.4, editura “Cartdidact”, Chișinău 2003, p.11;

10 M.I. Braghinschii, V.V. Vitreanschii „Dogovornoie pravo, Obșie Polojenia” ediția a 2-a “Ctatyt”, Moscova 2005, p.689 – 690;

11 Ibidem, p.689;

12 Ibidem, p.682;

Notă: Articolul prezentat a fost publicat în Revista Națională de Drept, Nr.7-8, Chișinău 2010, p.114-118. 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: