LAW.MD

Contribuie la dezvoltarea unui spaţiu liber de norme mioritice!

OPORTUNITATEA MODELELOR CONTRACTUALE LEGALE


DORIN CIMIL

doctor în drept, conferenţiar universitar, Facultatea de Drept, USM

Aprecierea juridică a raporturilor contractuale se produce inerent prin aplicarea modelelor contractuale legale, statuate în codul civil (contracte publice, de adeziune, în favoarea unui terţ, opţiunea, antecontractul, de abonament), care sunt aplicabile, inclusiv şi în cazul modelării convenţionale faţă de oricare tip contractual, care posedă anumite criterii de calificare[i], caracteristice unei construcţii contractuale, privită ca entitate juridică aparte.

Tradiţional, literatura juridică ştiinţifică[ii], precum şi cea didactică[iii] analizează şi supune calificării legale fiecare tip de raport contractual aparte, deoarece unele legislaţii contemporane, inclusiv şi cea a Republicii Moldova, nu conţin norme uniforme privind reglementarea tuturor modelelor contractuale legale cunoscute, la nivel de categorie juridico-civilă aparte. În legislaţia noastră lipsesc cu desăvârşire norme pozitive de reglementare a contractului de abonament, iar mecanismul de reglementare a contractelor publice, antecontractului, opţiunii se reduce la prezenţa unor norme neclare, ambigue, uneori detaşate de context. Spre exemplu, codul civil naţional conţine norme uniforme ce reglementează contractul sinalagmatic, însă şi aceasta formulare este una pleonastică, deoarece cuvântul ,,sinalagmatic,, în limba greacă este echivalentul cuvântului „contract”. În acest sens, susţinem poziţia autorului român Gheorghe Piperea, expusă în monografia sa[iv] „în mod evident expresia corectă şi din punct de vedere lingvistic şi din punct de vedere juridic este cea de „contract bilateral”. Normele cuprinse in art. 704-art.711 ale Codului civil sunt aplicabile tuturor raporturilor juridice, unde obligaţia fiecărui contractant este corelativă obligaţiei celeilalte, şi respectiv, formează etapa cu numărul doi de calificare[v] a oricărui raport contractual civil bilateral.

Ideea reglementarii sistemice ale acestora în textul codului civil constă în faptul ca, oricare contract civil ce poseda unele criterii de calificare cunoscute, trebuie sa fie supus, de rând cu normele ce reglementează aceasta categorie (vânzare, locaţiune, antrepriza, asigurări), şi normelor speciale, create de legislator pentru reglementarea raporturilor dintre părţi în cadrul acestor modele contractuale legale. Iar, ţinând cont de faptul, ca modelele contractuale legale sunt norme speciale, stabilite prin lege pentru toate tipurile contractuale, indiferent de esenţa şi natura lor juridică, ele urmează sa fie aplicate cu prioritate faţă de normele ce reglementează fiecare categorie contractuală[vi]. Aceasta ipoteza nu are o susţinere directă din partea normelor codificate, dar ea pe deplin corespunde principiilor mecanismului de reglementare a relaţiilor civile în temeiul cărora, iniţial se aplică legea uniformă, iar ulterior prevederea specială. În contextul celor expuse mai sus, părţile contractuale sau instanţele de judecată competente, vor supune calificării fiecare raport bilateral contractual prin prisma matricei legale a prevederilor normelor cu caracter uniform al codului civil, pentru a vedea dacă corespund exigenţelor generale privind contractul şi modelul sau legal, apoi vor purcede la aprecierea la aplicarea mecanismului contractual de gen.

 Un model contractual legal reprezintă contractele publice[vii], adică acele care se încheie  în temeiul ofertei publice, şi din punctul de vedere al doctrinei dreptului privat, ele sunt clasificate drept contracte forţate[viii], unde comerciantul are o obligaţie pozitivă de a contracta. Legea civilă obligă doar una din părţile contractante de a contracta, în speţa partea economic favorizată, fără a impune această obligaţie şi părţii economic defavorizate, adică consumatorului. Regimul juridic respectiv se deosebeşte de cazul când legea obligă ambele părţi contractuale, de exemplu, în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule atât proprietarul automobilului, cât şi compania de asigurări abilitată posedă aceasta obligaţie simetrică.

Deosebirea de regimul contractelor de adeziune la fel este una esenţiala, deoarece în cazul contractelor publice criteriul calificativ al raportului serveşte caracterul activităţii economice a uneia din părţile contractuale, în special al comerciantului, pe când în cele de adeziune – modul de încheiere a contractului, care se reduce, în principiu, prin aderarea completă ţi necondiţionată a unei părţi la clauzele contractuale, determinate de o altă parte în formulare sau în alte forme standarde.

Contractele de prestare a serviciilor teatrale sau a serviciilor de reprezentaţie (circ, concerte, muzee şi altele) constau în prezentarea publică faţă de spectatori a rezultatelor activităţii creative sau de altă natură în formă de demonstrare publică vie sau altă formă de  prezentarea publică, iar consumatorul este în drept să ceară asigurarea posibilităţii de a beneficia de acestea, şi să achite plata. Conform opiniei[ix] prof. Maleina M.N., raporturile de prestare a serviciilor de reprezentaţie nu reprezintă contracte publice pe motiv că serviciile prestate sunt realizate de subiecţi cu statut de – organizaţii necomerciale, în cele mai dese cazuri în formă de instituţii (art.183 CC RM ). Biletele se realizează de către structurile specializate ale teatrului sau prin intermediari. Iar caracterul activităţii acestor instituţii, presupune vinderea biletelor către oricare din potenţialii consumatori al serviciilor culturale. Specificul juridic al obiectului contractului dat constă în faptul că serviciul de reprezentaţie este prestat în acelaşi timp unui număr mare de persoane, cu toate că cu fiecare din ele este încheiat un contract aparte. Consumul unui serviciu public este destinat pentru o masă mare de spectatori.

 Plus la aceasta, faţă de relaţiile de prestări servicii oneroase de reprezentaţie pot fi aplicate normele protecţiei drepturilor consumatorilor, numai pe motivul că persoana, consumatoare a acestor servicii le asimilează pentru folos personal şi nicidecum pentru folos comercial. Într-un final, autoarea publicaţiei citate, pledează pentru caracterul de adeziune al contractelor de acest gen, deoarece spectatorul nu negociază condiţiile contractului, dar le acceptă integral în varianta propusă de prestatorul acestor servicii.       Acest caracter al contractului este sesizabil şi pentru contractele de abonament, încheiate pentru vizionarea mai multor spectacole/reprezentaţii.

Prin Legea nr.140 din 28.07.2011, în vigoare 01.01.2012 comerciantul este desemnată ca orice persoană fizică sau juridică care, în practicile comerciale ce fac obiectul prezentei legi, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale, de producţie sau artizanale, precum şi orice persoană care acţionează în scop comercial, în numele sau în beneficiul unui comerciant. Cu bună seamă, instituţiile publice, create ca entităţi necomerciale pot activa în numele sau în beneficiul fondatorului sau, care la rândul său, acţionează în scop comercial. Legea nominalizată lărgeşte spectrul subiecţilor care pot cădea, în astfel de conjunctură juridică, sub incidenţa calităţii juridice de comerciant, chiar neavând la momentul creării lui acest statut.

Conform, art. 59 alin.2 CC “Persoanele juridice de drept privat pot avea scop lucrativ (comercial) şi scop nelucrativ (necomercial)”. Observăm, că textele de legi ale codului civil nu operează cu noţiuni de tipul agent economic, noţiune care în spiritul Legii privind protecţia drepturilor consumatorilor ar fi opozabilă noţiunii de consumator, pentru a întregi calitatea subiecţilor raportului de consumaţie. Consider, că nu poate fi reţinută în calitate de argument consistent în abordarea necesităţii existenţei calităţii juridice aparte de agent economic, poziţia Olesei Plotnic[x]”… caracterul de organizare şi sistematizare îi conferă putere economică agentului economic, deoarece acesta este mai competent şi mai specializat în domeniul său de specialitate decît consumatorul …”.

Legislaţiile europene uniforme în domeniul dreptului consumului operează pentru definirea statutului juridic al părţii economic protejate al raportului de consum cu noţiuni de profesionist, comerciant, antreprenor şi nicidecum cu noţiunea agent economic, care este o noţiune artificial creată de către legiuitorul naţional şi lansată în uzul neprofesionist pentru “comoditate lingvistică” .

Noţiunea de consumator, expusă în legea specială în formula “orice persoană fizică ce intenţionează să comande sau să procure ori care comandă, procură sau foloseşte produse, servicii pentru necesităţi nelegate de activitatea de întreprinzător sau profesională” la fel necesită a fi înţeleasă de către jurişti prin prisma raportului juridic stabilit cu comerciantul, dar nu cu oricare din potenţialii contractanţi. Raporturile juridice dintre doi consumatori, sau doi subiecţi ce nu sunt comercianţi nu pot întregi statutul de consumator al unei părţi ce intenţionează să comande sau să procure ori care comandă, procură sau foloseşte produse, servicii pentru necesităţi nelegate de activitatea de întreprinzător.

Statutul juridic de consumator apare numai în raportul juridic consemnat cu comerciantul, iar conform legislaţiei civile ale Republicii Moldova este iminent necesară calitatea suplimentară de persoană fizică, conform art.17 CC RM, şi anume “persoană fizică este omul, privit individual, ca titular de drepturi şi de obligaţii civile”.

Conform prevederilor Legii privind asociaţiile obşteşti cu referinţă la art.26Asociaţia obştească este în drept să desfăşoare activitate economică ce rezultă nemijlocit din scopurile prevăzute în statut în exclusivitate pentru realizarea scopurilor şi sarcinilor statutare”. Activitatea economică ce rezultă nemijlocit din scopurile prevăzute în statut este desfăşurată de către asociaţie în nume propriu, fără crearea în acest scop de către aceasta a unor societăţi comerciale, fapt permis de legislaţia în domeniu. Mai mult ca atât, pentru a desfăşura activitate economică, prevăzută în statut, asociaţiile obşteşti şi persoanele juridice fondate de ele sunt obligate să obţină licenţe pentru activităţile care se desfăşoară pe bază de licenţă. Aceste exigenţe legale ale capacităţii de exerciţiu ale asociaţiilor obşteşti permit să concluzionăm, că desfăşurarea activităţii economice, prevăzută în statut poate fi asimilată cu o activitate comercială, iar asociaţia obştească în acest aspect poate fi supusă regimului juridic al societăţii comerciale, chiar şi prin prisma art. 26 alin. 2 CC.

Argumentele expuse mai sus, cu referinţă la suportul legal naţional, face posibilă concluzia că în raporturile de reprezentaţie, stabilite între prestatorii serviciilor culturale – teatrele, circurile, sălile de concerte şi consumatori sunt aplicabile normele legislaţiei cu privire la protecţia drepturilor consumatorilor, iar contractele respective, cu toate că sunt încheiate în baza ofertei publice, dar sunt în esenţă contracte de adeziune, deoarece în sensul art. 712 CC, nici una din condiţiile de prestare a serviciilor de reprezentaţie publică nu poate fi supusă negocierii. Considerăm neoportune argumentele prof. Maleina că contractul de prestare a serviciilor teatrale nu are caracter public, deoarece este prestat de organizaţii necomerciale. Regimul juridic al contractelor publice nu poate fi aplicat în acest caz nu din acest motiv, şi anume al calităţii statutului subiectului, dar din motivul modului încheierii contractului, care nu poate fi negociat şi reglementat de un cadru normativ imperativ.

Calificarea juridico-civila a contractelor publice se poate efectua de către instanţele de judecată, în eventualitatea unui litigiu, pe baza efectelor juridice produse în privinţa persoanei comerciantului sau a subiectului ce desfăşoară activitatea de întreprinzător, subiect al contractului public:

–      Legea nu permite refuzul neîntemeiat al comerciantului sau subiectului ce desfăşoară activitatea de întreprinzător să încheie contract cu partea care şi-a format şi şi-a exteriorizat voinţa de a contracta în acest sens,

–      comerciantului sau subiectului ce desfăşoară activitatea de întreprinzător nu poate alege sau acorda preferinţe unei anumite persoane din şirul altor potenţiali contractanţi, cu excepţia cazurilor, special stabileşte de legislaţie,

–      condiţiile contractelor publice (inclusiv şi cele referitoare la preţul mărfurilor, serviciilor, lucrărilor) urmează să fie aceleaşi pentru toţi potenţialii contractanţi, cu excepţia cazurilor, când pentru unele categorii de consumatori sunt prevăzute înlesniri sau facilităţi. Alte categorii de condiţii nu pot fi stabilite, ţinând cont de priorităţile unor categorii de consumatori.

–      în cazul refuzului neîntemeiat al comerciantului sau subiectului ce desfăşoară activitate de întreprinzător să încheie contract, cealaltă parte poate cere repararea prejudiciilor, legate de acest refuz.

–      în cadrul contractelor publice pot fi determinate imperativ prin lege sau act subordonat legii condiţii contractuale obligatorii. Iar condiţiile unui contract aparte care nu va corespunde acestora, vor fi considerate nule.

Dar, conform unei opinii la fel de autoritara a unor savanţi ruşi[xi] ce abordează problema regimului juridic al contractelor publice, se desprind unele concluzii, ce completează exigenţele regimului juridic enunţat, şi anume:

–      în cadrul reglementarii contractelor publice, legiuitorul utilizează,  în unele cazuri, unele norme cu caracter dispozitiv,

–       aplicarea normelor cu caracter dispozitiv, nu prezintă o particularitate în comparaţie cu aplicarea acestor norme în contractele de natură nepublică,

–      neatingerea acordului părţilor privind aplicarea unei norme dispozitive, sau despre modificarea condiţiei ce se conţine în ea, nu eliberează părţile de obligativitatea încheierii contractului public,

–      în cazul neajungerii la un consens între părţi privind neaplicarea normei dispozitive sau despre aplicarea unei condiţii, diferite de cea stabilită în norma dispozitivă, condiţiile contractului public se vor stabili de norma dispozitivă.

Pentru conturarea regimului juridic al contractelor publice este de remarcat faptul, că conform legislaţiei naţionale, lipseşte mecanismul de obligare în încheierea unui contract, in cazul refuzului comerciantului de a contracta. La fel, nu pot fi transmise spre examinarea judiciară, divergenţele dintre părţi asupra unor condiţii contractuale, apărute la etapa încheierii unor astfel de contracte. Aceleaşi norme lipsesc şi în mecanismul juridic de reglementare a antecontractelor[xii].

Contractele de abonament sau contractele cu executare la cerere sunt recunoscute contractele în virtutea cărora abonatul achită plăţi unice sau periodice pentru dreptul de a cere de la cealaltă parte executarea prestaţiilor în volum prestabilit sau în alte condiţii, stabilite de abonat.

Esenţa juridică a acestei construcţii constă în faptul că obligaţia abonatului de a achita plăţi unice sau periodice persista independent de faptul, dacă executarea prestaţiei pretinse este cerută de către abonat imediat sau nu. Legiuitorul urmează să modeleze această obligaţie contractuală, punând accentul calificativ pe efectuarea iniţială a plăţii unice sau periodice din partea beneficiarului de servicii sau lucrări cu titlu de plată în avans pentru eventualele prestaţii. Reproiectarea juridică a varietăţii de prestări de servicii sau executare lucrări în formatul abonamentului cu mai multe trepte de siguranţă garantează viabilitatea economică a prestatorului, scăzând riscul neachitării sau achitării tardive pentru prestaţii. Cu siguranţă este faptul, că capitalul economic al unor prestatori de servicii profesionişti formează, în linii mari, însăşi prestaţiile (munca) sau potenţialul lor intelectual. De aceea, chiar şi o mică perturbare a activităţii economice a acestora, manifestată prin întârzieri de plată sau plăţi incomplete pentru prestaţii poate duce la falimentul acestora. Prin formularea legala a construcţiei contractului de  abonament legiuitorul poate securiza piaţa serviciilor şi lucrărilor, din motivul, că unii comercianţi de talie mică sau medie n-ar putea supravieţui apelând la formula clasică a antreprizei şi anume, norma prevăzută de art. 966 CC: „după recepţionarea lucrării, clientul este obligat sa plătească retribuţia convenită de parţi, dacă legislaţia sau contractual nu prevăd plata în rate, sau în alt mod”. O situaţie juridică precară e atestată şi în domeniul reglementării plăţii pentru servicii cu titlu oneros, mai cu seama norma art. 971 CC „plata pentru servicii se efectuează după prestarea serviciilor” sau „…sumele vor fi acordate după încheierea fiecărei perioade în parte” , dacă plata se calculează pentru efectuarea anumitor perioade.

Prevederile legale ale codului civil indicate nu pot asigura o garanţie prestatorilor sau antreprenorilor începători sau care posedă capital financiar minim de iniţiere a business-ului, iar formula legală protectoare a stării lor economice este abonamentul. Actualmente, formula abonamentului este utilizată cu succes pe piaţa de prestări servicii de către marile companii de telefonie mobilă, transmisiune prin cablu, servicii de agrement şi consultanţă, dar perspectivele de aplicare le vedem în cadrul activităţii business-ului mic şi mijlociu.


[i] Романец Ю.В. Система договоров в гражданском  праве России. М, 2001.

[ii] Philippe Malaurie, Laurent Aynes, Pierre Yves-Cautier; Contractele civile. trad: Diana Dănişor. Bucureşti, 2009.

[iii] Gheorghe Chibac, Aurel Baiesu,Alexandru Rotari, Oleg Efrim. Drept civil. Contracte si succesiuni.Volumul III. 2010.

[iv] Gheorghe Piperea. Inroducere in dreptul contractelor profesionale.-Bucuresti, Editura C.H.Beck. 2011. p.62.

[v] Cimil Dorin. Institutia calificarii contractelor civile . Revista nationala de drept. №4. P.13-18.

[vi] Витрянский В.В. Специальные договорные конструкции в условиях реформирования гражданского законодательства. Хозяйство и право. №11, 2011, p. 15.

[vii] Contractele publice nu urmeaza a fi privite ca contracte incheiate cu participarea subiectilor de drept public sau pentru deservirea domeniului public. Denumirea de contracte publice este marcata de autor pentru a le deosebi de contractele de adeziune si pentru a le contura de categoria ,,contractelor administrative,,.

[viii]Pop, Liviu. Tratat de drept civil: Obligaţiile. Vol.2: Contractul.-Bucureşti: Universul juridic, 2009.

[ix]  Малеина М.Н. Договор об оказании театральных услуг.//  Законодательство, № 8. 2006.,10-13.

[x]  Plotnic Olesea. Părţile contractante în cadrul raporturilor de consum.// Revista naţională de drept nr.12, 2011, p.28.

[xi] Сейнароев Б.М. Звягинцев Д.А. Диспозитивные нормы в публичных договорах. Закаонодательство №8, 2008, p.26.

[xii] Cimil Dorin. Antecontractul. Revista nationala de drept. №9. p.2-8.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: