LAW.MD

Contribuie la dezvoltarea unui spaţiu liber de norme mioritice!

Inadmisibilitatea dobîndirii dreptului de proprietate asupra mijloacelor de transport în bază de procură


Grigore Ardelean

doctorand, lector Catedra drept civil, Academia „Ştefan cel Mare”, Republica Moldova

different-type-of-vehicles[1]Caracterul evolutiv al unei societăţi, dar şi a omenirii în ansamblu, este bazat în principiu, pe respectarea anumitor norme de conveţuire, iar modul de răspîndire şi respectare a acestora contribuie esenţial la sporirea calităţii vieţii.

Avînd în vedere faptul, că omul fiind unica fiinţă dotată cu raţiune, acesta posedă abilităţi de evaluare, constatare, delimitare între ce e bine şi ce e rău, ce e important sau mai puţin important pentru existenţa sa. Această situaţie este valabilă şi în materie de drepturi, delimitarea fiind realizată în funcţie de importanţă, iar aceasta este determinată de necisităţi.

Astfel, unul din cele mai importante drepturi care au determinat existenţa omului, pe lîngă dreptul la viaţă, sănătate, libertate şi opinie, îl constituie dreptul de proprietate. În diferitele etape ale dezvoltării societăţii omeneşti a existat preocuparea de a justifica instituţia proprietăţii, toate curentele, toate concepţiile au rămas unanime în a susţine importanţa şi necesitatea ei.

Cunoscut este faptul, că în cadrul unei societăţi, rolul principal în elaborarea şi implementarea normelor ce urmează să garanteze respectarea drepturilor fundamentale, îi revine statului, avînd la bază o lege supremă – Constituţia.

În acest sens, Constituţia Republicii Moldova, garantează dreptul de proprietate prin art.46, conform căruia “ dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sînt garantate ”.[1]

Luînd în consideraţie faptul, că proprietatea reprezintă o categorie economică, apărarea acestui drept este incontestabilă în condiţiile în care statul  tinde spre dezvoltarea unei economii de piaţă durabile, iar relaţiile ce se stabilesc în acest domeniu devin din ce în ce mai controversate. În pofida faptului, că legislaţia Republicii Moldova reglementează instituţia proprietăţii prin intermediul unui şir de acte normative şi legislative, practica judiciară demonstrează că litigiile apărute în legătură cu transmiterea şi dobîndirea dreptului de proprietate devin din ce în ce mai frecvente. Cu toate că legislaţia civilă reglementează expres modurile de dobîndire a dreptului de proprietate potrivit prevederilor art.320 Cod Civil, neclarităţile la acest capitol sunt generate în mare parte de modul de dobîndire a dreptului de proprietate prin acte juridice conform alin.(2) al articolului în cauză.

Analizînd subiectul propus, ne vom referi în exclusivitate la transmiterea dreptului de proprietate prin act juridic, avînd în vedere faptul că acesta este cel mai răspîndit mod de dobîndire a dreptului de proprietate.

Problematica studiului de faţă este determinată de faptul, că marea majoritate a subiecţilor, pentru înstrăinarea unui bun, de obicei mobil, în scopul respectării prevederilor art.320 CC, dar şi a evitării unor cheltuieli suplimentare, încheie diferite acte juridice cum ar fi procura, mandatul sau comodatul, fără a lua în consideraţie că asemenea acte juridice nu sunt translative de proprietate.

De obicei, această problemă în Republica Moldova, este mai mult specifică înstrăinării mijloacelor de transport, unde actul juridic ce se bucură de o solicitare excesivă în consolidarea acestor raporturi, îl constituie procura, care nici pe departe nu este un act juridic translativ de proprietate.

În acest context, pentru a oferi subiectului supus analizei o abordare amplă şi multiaspectuală, vom încerca să facem o prezentare generală a situaţiei existente la capitolul ce vizează vînzarea-cumpărarea mijloacelor de transport în bază de procură, care va servi baza identificării cauzelor şi condiţiilor ce au determinat necesitatea asistării acestui act juridic, care este unul unilateral obligaţional, la materializarea consimţămîntului privind încheierea, de facto, a unui act juridic bilateral, contractul de vînzare – cumpărare.

Astfel, în majoritatea cazurilor, la încheierii unui contract de vînzare – cumpărare ce are ca obiect un mijloc de transport, pentru al face opozabil faţă de terţi, pe lîngă exprimarea acordului de voinţă care deja presupune încheierea unui contract, vînzătorul eliberează o procură cumpărătorului în baza căreia transmite unele împuterniciri fără a transmite însă dreptul de proprietate.

Deci, observăm că o primă cauză ce determină cumpărătorul să pretindă de la vînzător eliberarea unei procuri, este opozabilitatea faţă de terţi dar şi faţă de organele de control în vederea probării dreptului de folosinţă (exploatare) care este doar un atribut al dreptului de proprietate, fără aşi asigura însă, dovada transmiterii preţului ce presupune un drept mult mai important care în caz de litigiu, nu poate fi probat prin intermediul procurii. Pentru a evidenţia importanţa contractului de vînzare-cumpărare în raport cu procura la capitolul opozabilitate, dar şi cauza ce determină alegerea acestui tip de act juridic(procura) în cazul vînzării-cumpărării mijloacelor de transport, vom analiza prevederile art.10 alin. 2 lit.(c), al Regulamentului Circulaţiei Rutiere, conform căruia persoana care conduce un autovehicul trebuie să posede şi, la cererea lucrătorului de poliţie, ofiţerului echipei mobile a Serviciului Vamal, este obligată să înmîneze pentru control certificatul de înmatriculare (înregistrare) a vehiculului, eliberat pe numele acesteia în modul stabilit, ori certificatul de înmatriculare (înregistrare) a vehiculului însoţit de un alt document ce atestă dreptul la utilizarea lui,[2]undeobservăm că nu există o cerinţă expresă referitoare la prezentarea procurii, ci a unui document ce atestă dreptul de folosinţă, care poate fi spre exemplu şi contractul de vînzare –cumpărare.

În acest context, evidenţiem faptul că pentru a face opozabil dreptul de posesie şi folosinţă asupra mijlocului de transport faţă de organele de control este suficientă prezentarea certificatului de înmatriculare(indiferent pe numele cărei persoane este eliberat) însoţit de contractul de vînzare-cumpărare încheiat în formă scrisă, care de fapt nu necesită careva cheltuieli suplimentare generate de perfectarea sau autentificarea acestuia, cu atît mai mult, în conformitate cu prevederile art.208 alin.2 Cod Civil, pentru a produce efecte juridice, manifestarea de voinţă nu trebuie să îmbrace o formă specială decît în cazurile expres prevăzute de lege.[3]

O altă cauză ce se referă la subiectul analizat constă în faptul că cumpărătorul devenind titularul procurii consideră că în baza acesteia va putea înregistra dreptul de proprietate asupra mijlocului de transport procurat, odată ce procura îi conferă dreptul de a înregistra mijlocul de transport pe numele său.

Însă, este absolut greşită ideia conform căreia, titularul procurii consideră că odată cu eliberarea paşaportului tehnic pe numele său ulterior înregistrării mijlocului de transport, devine proprietar, deoarece paşaportul tehnic nu confirmă dreptul de proprietate titularului, fiindcă acesta nu se regăseşte în lista titlurilor de proprietate prevăzute de pct.40 al Regulamentului cu privire la Registrul de stat a transporturilor[4].

În această ordine de idei, precizăm că procura atestă dreptul titularului de a înregistra mijlocul de transport pe numele său în Registrul de stat al transporturilor în conturul „A” ce ţine de evidenţa vehiculelor aflate pe teritoriul Republicii Moldova, iar dreptul de proprietate asupra respectivului vehicul urmează a fi înscris în conturul „C” care ţine evidenţa proprietarilor de vehicule, de rînd cu celelalte drepturi( fără a fi menţionate care drepturi), cu toate că conform pct.21 al Regulamentul cu privire la Registrul de stat a transporturilor conturul „C” se formează concomitent cu conturul „A” pe baza titlurilor de proprietate sau de posesie asupra vehiculelor,[5] iar în baza procurii se admite doar eliberarea certificatelor de înmatriculare pe numele mandatarului(titularului procurii) conform pct.21 lit.(a) a Regulamentului menţionat mai sus ”la eliberarea certificatelor de înmatriculare pe numele coproprietarilor de vehicule, arendaşilor, locatarilor şi mandatarilor, pe cînd dreptul de proprietate urmează a fi înscris în conturul „C” în baza actelor expres prevăzute în pct.40 al regulamentului printre care nu se regăseşte procura.

Conform practicii actuale, în contextul interpretării eronate a prevederilor art.859 Comodatul, art.252 Procura şi art.1030 Contractul de mandat, Birourile de înmatriculări eliberează certificate de înmatriculare cu menţiunea „comodat” în baza procurii, fapt care contravine prevederilor Codului Civil, deoarece doar contractului de comodat serveşte temei pentru eliberarea certificatelor de înmatriculare cu menţiunea „comodat”, iar în baza procurii urmează a fi eliberate certificate de înmatriculare pe numele titularului cu menţiunea ”mandat” deoarece  conform prevederilor art.252 procura este înscrisul întocmit pentru atestarea împuternicirilor conferite de reprezentat unuia sau mai multor reprezentanţi în temeiul unui contract de mandat.

În acest sens, la prezentarea certificatului de înmatriculare organelor de control, sau chiar şi terţilor, persoana în cauză, va face cunoscut titlul în baza căruia a devenit deţinător al acestui certificat.

În acest context, considerăm necesar să explicăm necesitatea şi scopul reglementării dispoziţiilor referitoare la procură ca act juridic pentru a deduce ulterior cauza aplicării dispoziţiilor acesteia la consolidarea unor raporturi juridice ce au cu totul altă menire.

Aşadar, conform prevederilor art.252, „ procura este înscrisul întocmit pentru atestarea împuternicirilor conferite de reprezentat unui sau mai multor reprezentanţi”[6], fapt ce presupune că procura este un înscris ce confirmă dreptul unei persoane(reprezentant) de a încheia acte juridice, chiar şi acte de dispoziţie, cu terţii în privinţa unui bun ce aparţine reprezentatului cu drept de proprietate şi nicidecum nu confirmă transmiterea dreptului de proprietate asupra acelui bun, reprezentantului. Din punct de vedere juridic, procura este actul care împuterniceşte reprezentantul la încheierea unor acte juridice în privinţa unui bun ce aparţine reprezentantului şi nicidecum nu conferă transmiterea dreptului de folosinţă asupra respectivului bun, deoarece în acest sens, Codul Civil reglementează contractul de locaţiune şi comodat.

Astfel, ţinînd cont de faptul că în Republica Moldova vînzarea-cumpărarea mijloacelor de transport în bază de procură este destul de răspîndită, pretinşii cumpărători de multe ori se pomenesc în situaţia în care dreptul lor de proprietate asupra mijlocului de transport devine inopozabil faţă de terţi, uneori şi faţă de vînzător.  Mai banală este situaţia cînd „pretinşii dobînditori ai dreptului de proprietate în bază de procură” înstrăinează mijlocul de transport chiar şi după expirarea termenului procurii dacă aceasta prevedea expres dreptul reprezentantului de a înstrăina bunul, considerîndu-se proprietari, deoarece sunt titularii paşaportului tehnic eliberat pe numele lor în baza acelei procuri. Juridic, aceştia nu au dreptul de a înstrăina mijlocul de transport, deoarece nu sunt proprietari, iar termenul procurii prin care i sa conferit acest drept a expirat. De regulă după înregistrarea mijlocului de transport pe numele titularului procurii în conturul „A” care conţine evidenţa mijloacelor de transport , la conturul „C” a Registrului în continuare figurează numele reprezentatului(proprietarului) ca titular al dreptului de proprietate. În majoritatea cazurilor reprezentanţii birourilor de înmatriculări înregistrînd mijlocul de transport în conturul „A”, ulterior în urma interpretării eronate a prevederile punctului 21 al Regulamentul cu privire la Registrul de stat a transporturilor conform căruia conturul „C” se formează concomitent cu contururile „A” şi „B”, înregistrează automat şi în conturul  „C” dreptul de proprietate, pe cînd procura permite doar înregistrarea dreptului de posesie şi nu de proprietate.

Situaţia este mult mai critică în cazul în care posesorul mijlocului de transport care se pretinde a fi proprietar în baza paşaportului tehnic eliberat pe numele său, înstrăinează ulterior acest vehicul eliberînd cumpărătorului o nouă procură întocmită şi autentificată de notar, iar pe lîngă această procură părţile vor întocmi un înscris care va face dovada transmiterii preţului.

 Luînd în consideraţie prevederile art.53 alin.5 a Legii cu privire la notariat nr.1453-XV din 08.11.2002 conform căruia la autentificarea procurilor, mandantul nu prezintă dovezi care să confirme dreptul de proprietate asupra bunurilor,[7] constatăm că imperfecţiunea acestei norme pune în pericol  atît interesele proprietarului de drept care a încredinţat mandantului dreptul de a înstrăina bunul doar pe timpul valabilităţii procurii, cît şi a dobînditorului acestui bun care este de bună-credinţă.

Problema este destul de dificilă atunci cînd proprietarul de drept cere revendicarea bunului de la dobînditorul de bună credinţă, deoarece conform prevederilor art. 375 alin. 1 Cod Civil, dacă un bun a fost dobîndit cu titlu oneros de la o persoană care nu a avut dreptul să-l înstrăineze(titularul procurii cu termen deja expirat), proprietarul poate să-l revendice de la dobînditorul de bună-credinţă numai în cazul în care bunul a fost pierdut de proprietar, i-a fost furat sau a ieşit în alt mod din poisesiunea acestuia. În aceste condiţii proprietarul va fi pus în faţa imposibilităţii recuperării bunului său, şi acest fapt se datorează în mare parte imperfecţiunii normei referitoare la autentificarea procurilor, iar în cazul în care notarul anterior autentificării procurii va fi obligat să verifice datelor din Registrul de stat al transporturilor la conturul „C” care include evidenţa titularilor de drepturi, acesta va refuza autentificarea procurii pe motivul că solicitantul conform datelor furnizate de Registru nu este proprietar al bunului, ci doar posesor în bază de procură care deja a expirat, astfel, va fi protejat dreptul proprietarului.

Mult mai eficientă în acest caz ar fi procedura de verificare a drepturilor persoanei care eliberează procura în baza certificatului de înmatriculare, dacă e să să luăm în consideraţie propunerea de mai sus, adică certificatele de înmatriculare eliberate în bază de procură să conţină menţiunea „mandat”, cu indicarea termenului de valabilitate a acestuia, în acest caz notarul va refuza perfectarea procurii din simplu motiv că termenul mandatului în baza căruia mandatarul avea dreptul de înstrăinare a bunul în numele mandantului, a expirat.

O altă problemă generată de eliberarea procurii în cazul înstrăinării mijlocului de transport, constă în faptul că vînzătorul de multe ori convinge cupărătorul să accepte doar eliberarea unei procuri motivînd că această procedură este mult mai rapidă, presupune cheltuieli minime şi este foarte sigură, pe cînd situaţia este cu totul diferită, acesta încearcă să folosească procura în scopul realizării unor scopuri meschine, exemplu servind situaţia în care obiectul contractului este gajat, iar cumpărătorul nu ia în consideraţie faptul că conform punctului 40 al Regulamentului cu privire la Registrul de stat a transporturilor, înregistarea mijloacelor de transport, în situaţia descrisă, se efectuează în baza contractului de vînzre-cumpărare legalizat notarial şi nu în baza procurii.

Astfel, vînzătorul profitînd de faptul, că conform prevederilor art.51 a Legii cu privire la notariat nr.1453-XV din 08.11.2002, proprietarul este obligat să prezinte extrasul din Registrul gajului despre lipsa gajului asupra bunului doar în cazul contractelor de înstrăinare, pentru a evita această procedură care i-ar demasca intenţiile sale, se limitează doar la eliberarea unei procuri, lăsînd cumpărătorul în imposibilitatea de a cunoaşte despre existenţa gajului.

În consecinţă, în cazul în care vînzătorul la scadenţă nu-şi va onora obligaţia sa de plată, pretinsul cumpărător va fi deposedat de acel bun, în scopul executării silite a obligaţiei debitorului(vînzătorului), deoarece legal acesta figurează ca proprietar al bunului gajat, iar dreptul de proprietate al cumpărătorului devine inopozabil din simplul considerent al faptului că nu poate proba faptul transmiterii preţului, iar ulterior nici a încheierii unui contract translativ de proprietate.

Deci, în contextul celor expuse mai sus, susţinem ideia conform căreia, în marea majoritate a cazurilor procura constituie o formă deghizată a contractului de vînzare-cumpărare, chiar şi a celui de donaţie, fiindcă la prima vedere, odată ce procura atestă dreptul reprezentantului la folosirea, înstrăinarea, stabilirea şi primirea preţului, acesta beneficiază de toate atributele dreptului de proprietate, însă aceste drepturi se referă doar la reprezentare şi nu sunt caracteristice dreptului de proprietate, ceia ce presupune că beneficiar al reprezentării rămîne a fi reprezentatul(proprietarul), fiind în drept să pretindă în orice moment de la reprezentant transmiterea rezultatului reprezentării.

Cu atît mai mult, potrivit unor interpretări, dreptul de proprietate este dreptul subiectiv ce conferă titularului exercitarea în putere proprie şi în interes propriu a atributelor de posesiune, folosinţă şi dispoziţie asupra bunurilor sale în limitele determinate de lege[8], pe cînd exercitarea atributelor de către reprezentant împuternicit în bază de procură sau alt act juridic, nu sunt exercitate în putere proprie şi nici în interes propriu, fiind dependente de voinţa proprietarului.

         Astfel, în scopul excluderii unor neclarităţi şi erori de interpretare în momentul alegerii actului juridic adecvat şi compatibil transmiterii dreptului de proprietate este necesară delimitarea corectă între importanţa juridică a atributelor dreptului de proprietate exercitate de către proprietar în putere şi interes propriu şi cele exercitate de către reprezentant, primele formînd un caracter perpetuu fiind exercitate pe durata existenţei bunului, iar ultimile fiind exercitate doar pe durata valabilităţii actului juridic, în cazul de faţă pe durata valabilităţii procurii..

         În acest sens, revenind la subiectul discutat, considerăm necesar să aducem la cunoştinţă şi efectele negative generate de alegerea incorectă a actului juridic(procura), în consolidarea unor relaţii ce implică transmiterea dreptului de proprietate.

         Deci, în primul rînd, avînd în vedere faptul, că conform prevederilor art.255 alin.1 lit. (b) CC, valabilitatea procurii încetează odată cu anularea ei de către persoana care a eliberat-o, pretinsul cumpărător nu se poate opune nici întrun caz anulării, respectiv dreptul său de folosinţă, posesiune şi dispoziţie asupra mijlocului de transport devine inopozabil, fiind în imposibilitatea de a proba încheierea de facto contractului de vînzare-cumpărare, deoarece nu există nici un înscris privind transmiterea preţului, dacă acesta a fost transmis şi depăşeşte suma de 1000 lei[9].

         În al doilea rînd, ţinînd cont de prevederile art.53 alin.5 a Legii cu privire la notariat nr.1453-XV din 08.11.2002 conform căruia la autentificarea procurilor, mandantul nu prezintă dovezi care să confirme dreptul de proprietate asupra bunurilor, eventualul cumpărător se va pomeni în situaţia în care a procurat mijlocul de transport de la o persoană care nu avea dreptul să-l înstrăineze, în cazul în care notarul a întocmit procura doar în baza certificatului de înmatriculare eliberat pe numele reprezentantului, termenul procurii fiind expirat, iar notarul în baza prevederilor de mai sus nu este obligat să verifice dreptul de proprietate a mandantului.

         Un alt risc la care poate fi supus cumpărătorul, dacă ulterior recepţionării mijlocului de transport sa limitat doar la întocmirea unei procuri, constă în imposibilitate probării dreptului de proprietate faţă de creditorii vînzătorului, odată ce la eliberarea procurii nu avea cunoştinţă despre faptul că bunul se afla în gaj, iar notarul nu poartă nici o vină legată de
obligativitatea verificării registrului gajului, deoarece această procedură urmează a fi respectată doar în cazul autentificării contractelor de înstrăinare, iar procura nu este un act juridic ce atestă înstrăinarea unui bun. Problematica acestei operaţuni juridice în care îşi găseşte inplicaţie procura poate fi continuată la nesfîrşit în funcţie de gradul diversificării relaţiilor în care se angajează subiecţii vizaţi, ulterior încheierii acestui act. Drept exemplu aducem situaţia în care ulterior înregistrării mijlocului de transport în conturul „A” al Registrul de stat a transporturilor în baza procurii, ce degizează de fapt încheierea unui contract de vînzare-cumpărare, vînzătorul dobîndeşte calitate de debitor în baza unui contract de împrumut şi se află în imposibilitatea de aşi onora obligaţiile sale de plată, iar creditorul va înainta o cerere de chemare în judecată prin care va cere asigurarea acţiunii civile şi anume aplicarea sechestrului asupra mijlocului de transport ce aparţine cu drept de proprietate pîrîtului(vînzătorului) fapt confirmat prin informaţia primită de la ÎS „Registru” în baza verificării Registrului de stat a transporturilor în conturul „C” care ţine evidenţa proprietarilor mijloacelor de transport, iar aici va figura numele vînzătorului(pîrîtului). În baza art.136 alin.1 CPC, instanţa de judecată va emite o încheiere privind aplicarea sechestrului pe mijlocul de transport care de facto se află în proprietatea unei alte persoane, iar dreptul acesteia nu a fost înscris în conturul „C” al Registrului odată ce procura nu permite acest fapt.

         O altă problemă legată de întocmirea procurii la vînzarea-cumpărarea unui automobil constă în faptul, că după eliberarea procurii, vînzătoarul poate vinde bunul unei alte persoane, mai complicată fiind situaţia cînd acesta la înstrăinat în baza unui contract de vînzare-cumpărare. Analizînd dispoziţia art.762 CC conform căreia, “dacă vînzătorul a vîndut unul şi acelaşi bun mobil mai multor persoane, prioritate are cumpărătorul în a cărui posesiune a fost dat bunul, iar dacă bunul nu a fost dat nici unuia din ei, prioritate are cumpărătorul cu care primul s-a încheiat contractul ” constatăm că în acest caz prioritate va avea cumpărătorul care a încheiat un contract de vînzare-cumpărare şi nu cel care este titular al procurii, evident dacă ultimul nu a reuşit să înstrăineze bunul în baza acesteia.

         În această ordine de idei, venim să precizăm încă odată, că din punct de vedere juridic, procura nici într-un caz nu poate asista la operaţiunele juridice privind înstrăinarea, procura şi actul de înstrăinare fiind totalmente incompatibile, şi această formulă este valabilă tuturor categoriilor de bunuri ce fac obiectul înstrăinării, inclusiv mijloacelor de transport.

         Totuşi, unii specialişti susţin ideia conform căreia procura contrapartidă după regimul ei juridic este asemănătoare actelor juridice privind înstrăinarea reieşind din analiza efectelor juridice pe care aceasta le produce, avînd la bază ideia că odată ce sa transmis unele împuterniciri în baza unei act juridic cu sine(contrapartidă), încheierea ulterioară a unui act juridic ce presupune înstrăinarea este de prisos, avînd în vedere faptul că dacă în baza unei procuri simple reprezentantul nicidecum nu poate deveni proprietar al bunului ce face obiectul reprezentării, ci doar are dreptul de a înstrăina acel bun, în cazul procurii cu menţiunea ”contrapartidă” deja poate încheia orice act juridic cu sine însuşi în privinţa acestui bun inclusiv şi acte de înstrăinare.

         Deci, într-o oarecare măsură suntem de acord cu această ideie, însă insistăm a face unele precizări la acest capitol în vederea corectitudinii aplicării prevederilor art.251 Cod Civil cu luarea în considerare şi a prevederilor art.1039 CC unde se menţionează că “mandatarul nu poate încheia acte juridice în numele mandantului cu şine însuşi chiar şi prin reprezentant, cu excepţia cazului cînd este autorizat expres sau cînd mandantul cunoaşte faptul şi nu obiectează împotriva lui”

         Astfel, pentru ca reprezentantul să poată încheia un act juridic cu sine însuşi este necesar ca în procură să fie indicat expre acest drept, în lipsa acestor specificări încheierea actului juridic de către reprezentant cu sine însuşi nu va fi admisă, deoarece contravine prevederilor art.1039, şi chiar în cazul în care procura va întruni această condiţie, nu putem echivala regimul juridic al acestei procuri cu regimul juridic al contractului de vînzare-cumpărare, deaoarece ultimul constituie un act juridic translativ de drepturi, adică dreptul de proprietate ce poartă un caracter absolut şi perpetuu, iar procura(inclusiv şi cea de substituire sau contrapartidă) este un act juridic unilateral utilizat în procesul reprezentării ce permite intermedierea încheierea contractului de vînzare-cumpărare, adică, în baza unei procuri (contrapartidă) nu poate fi transmis dreptul de proprietate, însă permite încheierea unui contract translativ de proprietate de către reprezentant cu sine însuşi.

         În contextul celor expuse mai sus, punctăm încă odată, că practica actuală referitoare la vînzarea-cumpărarea mijloacelor de transport în bază de procură este inadmisibilă şi de neconceput, care din păcate este utilizată de foarte mult timp în Republica Moldova, şi care evident generează un număr impunător de litigii şi riscuri pentru subiecţii care utilizează acest act juridic la consolidarea unor rapoarte juridice rezultate din încheierea unui contract civil translativ de proprietate. Cel mai optim şi sigur act juridic ce urmează a fi încheiat în cazul vînzării-cumpărării unui bun, indiferent de categoria la care acesta se atribuie, îl constituie contractul de vînzare-cumpărare şi nu procura, pentru că de facto are loc transmiterea dreptului de proprietate care din punct de vedere juridic este confirmată de actul juridic bilateral(contractul de vînzare-cumpărare) unde şi vînzătorul şi cumpărătorul dobîndesc drepturi şi îşi asumă obligaţii civile, fapt care face opozabilă această transmitere, iar procura este un act juridic unilateral obligaţional ce nu probează transmiterea dreptului de proprietate, ci reprezentarea drepturilor şi intereselor unei alte persoane, deci au un regim juridic diferit.

         Astfel, în cazul înstrăinării mijloacelor de transport, pe lîngă perfectarea contractului de vînzare-cumpărare, este necesar a fi respectate şi anumite reguli de siguranţă juridică, cum ar fi:

–        întocmirea textului contractului de către notar cu autentificarea semnăturilor;

–        verificarea mijlocului de transport în Registrul gajului, Registrul bunurilor sechestrate, Registrul de stat a transporturilor în vederea confirmării faptului dacă vînzătorul deţine bunul cu titlu de proprietate;

–        obţinerea acordului în scris al soţului/soţiei vînzătorului în cazul în care obiect al contractului îl constituie un bun proprietate comună în devălmăşie a soţilor.

         Aşadar, operaţiunile juridice în centrul cărora, de obicei figurează procura ca instrument ce ar proba faptul încheierii unui act juridic translativ de proprietate, pot fi acceptate doar în mod prezumtiv, şi vor dobîndi forţă probatorie doar în cazul în care adiţional procurii, părţile vor întocmi un înscris(recipisă) ce va face dovada transmiterii preţului de către cumpărător, vînzătorului. În acest caz, înscrisul va fi echivalat cu un contract de vînzare-cumpărare, în cazul în care conţinutul acestuia va avea o formulare clară asupra unor condiţii, de unde ulterior va fi posibil a deduce obiectul contractului, preţul, termeni şi condiţii de achitare ce vor sta la baza identificării tipului de contract încheiat, iar în lipsa stipulării exprese a acestor condiţii, suma achitată în baza acestui înscris (care de facto se achită vînzătorului în schimbul transmiterii bunului către cumpărător) nu va avea calitate de preţ, ci va fi calificată ca onorarea(stingerea) unei obligaţii civile fără a fi cunoscut temeiul apariţiei acesteia, în cazul în care spre exemplu înscrisul(recipisa) va avea următorul conţinut: ”Eu, cetăţeanul X la data de 01.03.2000 am achitat cetăţeanului Y suma de 5000 lei

         Astfel, în contextul celor analizate mai sus, menţionăm că din punct de vedere al corectitudinii interpretării normelor juridice, inclusiv şi a prevederilor art.320 al 2Cod Civil, nu toate actele juridice sunt translative de proprietate, aşa cum este şi cazul procurii, care este un act juridic unilateral obligaţional utilizat în cadrul reprezentării, ce-şi are efectele sale specifice în cadrul acestor raporturi, şi nicidecum nu poate asista la transmiterea dreptului de proprietate, în cazul subiectului analizat, asupra mijloacelor de transport.

 

 

Bibliografie:

 

  1. Constituţia Republicii Moldova din 29.07.1994.
    1. Codul civil al Republicii Moldova nr. 1107-XV din 06.06.2002 Monitorul  Oficial al R.Moldova nr.82-86/661 din 22.06.2002.
    2. Legea cu privire la notariat nr.1453-XV din 08.11.2002.
      1. Regulamentului Circulaţiei Rutiere aprobat prin Hotărîrea Guvernului RM Nr. 357 din 13.05.2009
      2. Regulamentul cu privire la Registrul de stat a transporturilor aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1047 din 08.11.1999.
      3. Comentariu la Codul civil al Republicii Moldova, Vol.1
      4. S.Baieş, N.Roşca. Drept civil Vol.1, Chişinău 2005.
      5. Vonica, Romul Petru. Drept civil. Partea generală. Bucureşti 2001.


[1] Constituţia Republicii Moldova din  29.07.1994

 

[2] Regulamentului Circulaţiei Rutiere aprobat prin Hotărîrea Guvernului RM Nr. 357 din  13.05.2009.

[3]  Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu, art.208 alin.2, pag.420.

[4] Regulamentul cu privire la Registrul de stat a transporturilor aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1047 din 08.11.1999.

[5] Considerăm că legiuitorul atunci cînd sa referit la titlurile de posesie, a avut în vedere contractul de locaţiune sau comodat, deoarece doar în temeiul acestor acte juridice are loc transmiterea dreptul de posesie asupra unui bun mobil, inclusiv şi actele juridice privind înstrăinarea.

[6] Codul civil al Republicii Moldova nr. 1107-XV din 06.06.2002 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.82-86/661 din 22.06.2002.

[7] Legea cu privire la notariat nr.1453-XV din 08.11.2002.

[8] Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu, art.315, pag.589.

[9] Art.210 alin 1 CC „trebuie să fie încheiate în scris actele juridice dintre persoanele juridice şi persoanele fizice şi dintre persoanele juridice dacă valoarea obiectului actului juridic depăşeşte 1000 lei”, adică în cazul în care va lipsi forma scrisă a contractului în situaţia descrisă, nu va fi posibilă probarea încheierii acestui act juridic prin alte mijloace.

One response to “Inadmisibilitatea dobîndirii dreptului de proprietate asupra mijloacelor de transport în bază de procură

  1. vetaly 13 Decembrie 2013 la 11:55

    am prokurat masina ku 3 ani in urma si in baza de prokura si ea a expirat unde sa apelez pentru ami inmatricula masina pe numele meu.ms

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: