LAW.MD

Contribuie la dezvoltarea unui spaţiu liber de norme mioritice!

PARTICULARITĂŢILE CONTRACTULUI DE LEASING


Autor: Iurie MIHALACHE,

doctor în drept, lector universitar

L’apparition des opérations de leasing représente un progrès évident en matière contractuelle. Le cadre juridique du leasing dans la législation de la République de Moldova est donné par la Loi concernant le leasing et le Code civil. Dans ces documents normatifs le leasing apparaît comme une opération juridique et financière complexe, résultat d’une réunion originale de plusieurs instruments juridiques (la vente-achat, le mandat, la location, le crédit bancaire, l’assurance) qui implique la participation de trois parties: vendeur, financier, utilisateur.

1. Consideraţii generale cu privire la leasing

sign-lease-contract1[1]Scurt istoric. Termenul leasing provine de la verbul englez to lease, care se traduce prin „a închiria”. Leasingul, ca instituţie juridică, a luat naştere în Anglia, la mijlocul secolului al XIX-lea, odată cu dezvoltarea vertiginoasă a industriei, iar un rol important în acest sens l-a avut transportul feroviar. Proprietarii minelor de cărbune aveau nevoie de vagoane, dar nu dispuneau de resurse financiare suficiente pentru a le procura, de aceea, au convenit cu producătorii ca aceştea să le ofere vagoanele anticipat, iar achitarea să fie efectuată în mod treptat, pe măsura realizării pe piaţă a cărbunelui[1]. Mai apoi, leasingul a fost preluat şi extins în Statele Unite ale Americii. Prima operaţiune de leasing în SUA a apărut în anul 1877, când societatea „Bell Telephone Comp” a oferit abonaţilor săi posibilitatea închirierii aparatelor telefonice pe termen lung, cu dreptul de a le procura la finele chiriei. Datorită acestui curs, SUA a fost telefonizată mai rapid decât celelalte state ale lumii[2].

În actele normative ale Republicii Moldova termenul de „leasing” datează cu anul 1991[3], însă leasingul a dobândit o reglementare proprie tocmai în anul 1996, prin Legea nr.731 cu privire la leasing (în prezent abrogată)[4]. Neoficial însă, posibilitatea folosirii contractului dat a existat şi până la apariţia legii nominalizate, deoarece Codul civil din 1964[5] permitea încheierea oricăror contracte, chiar dacă acestea nu erau prevăzute de lege[6]. În practică, un asemenea contract era calificat ca unul nenumit[7] ori era asimilat cu contractul de închiriere[8].

Piaţa de leasing din Republica Moldova este relativ tânără comparativ că ţările din regiune. Prima companie de leasing – „MoldLeasing”, a fost fondată în anul 1989 şi avea ca gen de activitate darea în chirie a combinelor frigorifice şi a utilajului agricol. Însă majoritatea companiilor de leasing au intrat pe piaţa moldovenească după anul 2000, iar în prezent se află într-o competiţie directă cu băncile comerciale privind finanţarea achiziţionării de automobile. Conform datelor Biroului Naţional de Statistică pentru anul 2011, dintre obiectele acordate în leasing mijloacele de transport au constituit 79%, în timp ce maşini şi utilaje – 11%, clădiri şi construcţii speciale – 7% şi alte mijloace – 3%[9]. Faptul că companiile de leasing din Republica Moldova îşi limitează activitatea la mijloace de transport se datorează cererii de piaţă, în timp ce leasingul altor produse (de exemplu, al imobilelor) este redus fiindcă necesită resurse financiare mari de care majoritatea companiilor nu dispun.

Avantajul leasingului se manifestă prin posibilitatea persoanelor fizice şi juridice de a primi în posesie şi folosinţă autovehicule, terenuri, case, echipamente şi alte bunuri, iar plata să o facă treptat. De exemplu, o întreprindere de transport îşi poate reînnoi parcul de autobuze primind în leasing unităţi de transport pe care le va antrena la efectuarea rutelor şi va achita ratele de leasing în decursul a cinci ani.

2. Noţiunea şi caracterele juridice ale contractul de leasing

Noţiunea. Leasingul este privit ca o operaţie juridică triunghiulară prin care o persoană cumpără un bun spre a-l închiria ulterior altei persoane care la finele contractului de locaţiune are dreptul să exercite o opţiune între trei posibilităţi, şi anume: de a continua raportul juridic de locaţiune; de a rezilia contractul respectiv ori de a cumpăra bunul ce-i fusese închiriat.

Cadrul legal al leasingului este oferit de Legea cu privire la leasing şi Codul civil. Potrivit legii, contractul de leasing este contractul în a căruia bază o parte (locator) se obligă, la cererea unei alte părţi (locatar), să îi asigure posesiunea şi folosinţa temporară a unui bun, contra unei plăţi periodice (rată de leasing), achiziţionat sau produs de locator, iar la expirarea contractului să respecte dreptul de opţiune al locatarului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a face să înceteze raporturile contractuale (art.3). O noţiune asemănătoare pentru contractul de leasing este redată în Codul civil, potrivit căruia prin contractul de leasing, o parte (locator) se obligă, la cererea unei alte părţi (locatar), să asigure posesiune şi folosinţa temporară a unui bun, cumpărat sau produs de locator, contra unei plăţi periodice (rate de leasing) (art.923 alin.(1)).

În mod schematic, operaţiunea de leasing se prezintă în felul următor: persoana fizică sau juridică (beneficiar) are nevoie de un bun, dar nu dispune de bani suficienţi pentru a-l procura. În acest scop, el se adresează cu o cerere unei companii de leasing, în care descrie bunul pe care vrea să-l achiziţioneze. Compania de leasing, înainte de a-şi da acordul, studiază dacă afacerea va fi rentabilă pentru ea. Dacă da, va recurge la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu producătorul, iar bunul astfel procurat îl va transmite beneficiarului, în temeiul unui contract de locaţiune (leasing).

Comparativ cu legislaţia altor state, definiţia contractului de leasing prevăzută de Legea cu privire la leasing este una dintre cele mai exacte şi corecte. Pentru comparaţie, definiţiile contractului de leasing din Legea cu privire la leasing a Federaţiei Ruse[10], dar şi a Ucrainei[11], nu prevăd dreptul de opţiune al locatarului, care, de fapt, ar trebui să stea la baza oricărui contract de leasing.

O varietate a leasingului îl reprezintă leasingul maritim prevăzut de Codul navigaţiei maritime comerciale. Din nefericire însă, leasingul navelor maritime în Republica Moldova este foarte slab dezvoltat, deoarece costurile de procurare a unei nave maritime sunt mari. Din acest considerent, comercianţii se orientează preponderent spre transportul auto şi feroviar. Pe viitor însă, leasingul navelor maritime ar putea deveni o afacere de succes.

În contextul în care leasingul este reglementat de mai multe acte normative, apare întrebarea: dacă ia naştere un litigiu în legătură cu leasingul maritim, căreea dintre legi instanţa de judecată va trebui să-i acorde prioritate? Suntem de părerea că normele din Codul navigaţiei maritime comerciale urmează a fi aplicate în mod prioritar, iar cele din Legea cu privire la leasing şi Codul civil, în mod subsidiar (mai întâi Legea, după care Codul). Soluţia respectivă este cea mai reuşită, în caz contrar, există pericolul ca între actele normative să survină un conflict de norme[12].

Caracterele juridice. Contractul de leasing este un contract consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros, negociat şi cu executare succesivă.

În primul rând, contractul este unulconsensual. Manifestarea voinţei părţilor în forma cerută de lege (forma scrisă) este suficientă pentru ca contractul să poată fi considerat încheiat. În cazul în care obiect al contractului de leasing îl constituie unul sau mai multe bunuri imobile (case, terenuri, construcţii etc.), alături de respectarea formei scrise, contractul va trebui înregistrat la oficiul cadastral în a cărui rază de activitate se află bunul.

Contractul de leasing este un contractsinalagmatic, pentru că ambele părţi se obligă reciproc şi cu titlu oneros, fiindcă ambele părţi urmăresc realizarea unui profit propriu, profit evaluat în bani. Locatorul primeşte ratele de leasing plătite periodic de către locatar, din care obţine şi un venit, iar locatarul beneficiază de folosinţa bunului pe perioada derulării contractului şi la sfârşit, dacă doreşte, poate răscumpăra bunul. În aşa mod, contractul de leasing este şi un contractcu executare succesivă, deoarece efectele sale se produc pe tot parcursul derulării contractului (inclusiv, periodicitatea achitării ratelor de leasing).  

În principiu, textul contractului de leasing se negociază. Cel mai frecvent, părţile negociază asupra elementelor acestuia, cum sunt: obiectul, termenul, modalitatea achitării ratelor de leasing etc.

3. Natura juridică a contractului de leasing şi delimitarea acestuia de alte contracte

Natura juridică.Leasingul este o operaţiune complexă, fiind alcătuită din mai multe contracte de drept civil, precum vânzarea-cumpărarea, locaţiunea, creditul bancar, asigurarea. De exemplu, dacă compania de leasing nu are bani pentru a cumpăra bunul solicitat de către beneficiar, va recurge la un contract de credit bancar. Înainte de a fi acordat în locaţiune (în leasing), bunul este necesar să fie asigurat la o companie de asigurări.

La baza operaţiunii de leasing stau două contracte de bază, de locaţiune şi de vânzare-cumpărare. Contractul de vânzare-cumpărare se încheie între producătorul bunului (vânzător) şi compania de leasing (cumpărător), iar contractul de locaţiune – dintre compania de leasing (locator) şi beneficiarul leasingului (locatar). Aşa cum bine se remarcă în literatura de specialitate (Andrei Bloşenco), între aceste două contracte există o strânsă legătură, deoarece locatorul nu va procura bunul decât dacă va avea certitudine că-l va da în leasing locatarului şi, invers, contractul de leasing va fi încheiat numai după finalizarea tratativelor de procurare a bunului dintre vânzător şi locator[13].

În cadrul discuţiilor privind natura juridică a contractului de leasing, opiniile se focusează în jurul problemei: este contractul de leasing o varietate a altui contract trebuie recunoscut ca fiind un contract de sine stătător (sui generis)?

În literatura de specialitate sunt expuse diverse puncte de vedere cu privire la natura juridică a contractului de leasing. Astfel, unii autorii (V.Vitreanchii, Iu.Sercova) demonstrează că contractul de leasing reprezintă o categorie a contractului de locaţiune[14]. Din contra, mulţi specialişti (I.Reşetnic, Iu.Haritonova ş.a.) consideră că contractul de leasing este un contract de sine stătător. Ei susţin imposibilitatea de a atribui leasingul la locaţiune, din cauza multiplelor deosebiri care există între conţinutul acestor două contracte[15].

Se menţionează şi faptul că contractul de leasing nu trebuie confundat cu contractul de vânzare-cumpărare în rate. În cazul vânzării-cumpărării în rate, dreptul de proprietate asupra bunului trece la cumpărător de la data încheierii contractului, pe când la momentul încheierii contractului de leasing, locatarului i se transmite doar dreptul de posesie şi folosinţă temporară a bunului transmis, proprietatea fiind transmisă ulterior, dacă locatarul îşi manifestă interesul în acest sens[16].

În ce ne priveşte,luând în consideraţie faptul că leasingul îşi are o reglementare proprie în legislaţia Republicii Moldova, susţinem opinia potrivit căreeacontractul de leasing este un contract de sine stătător (sui generis).

Delimitarea contractului de leasing de alte contracte asemănătoare. Mai întâi, este necesar să facem deosebirea dintre operaţiunea de leasing şi contractul de leasing. Leasingul nu se limitează la contractul de leasing, ci este alcătuit din mai multe contracte, motiv din care poartă denumirea de operaţiune. Cu alte cuvinte, atunci când ne referim la totalitatea raporturilor juridice, vom avea  operaţiunea de leasing, iar atunci când ne referim la actul încheiat între compania de leasing şi beneficiar, vom folosi noţiunea de contract de leasing[17]. De cele mai multe ori, la operaţiunea de leasing participă trei subiecţi: vânzătorul bunului (producător), compania de leasing (locator) şi beneficiarul (locatar, adică cel ce preia bunul în leasing).

Delimitarea contractului de leasing de contractul de locaţiune. La baza contractului de leasing stă contractul de locaţiune, fapt confirmat de Codul civil, care la art.923 alin.(4) stabileşte că contractului de leasing i se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile privind contractul de locaţiune, în măsura în care capitolul dedicat leasingului sau Legea cu privire la leasing nu prevăd altfel.

În forma sa de început, leasingul s-a dezvoltat din locaţiune şi totuşi, s-a ajuns ca astăzi cele două tipuri de contracte să fie extrem de diferenţiate. Deşi contractul de leasing are multe puncte comune cu contractul de locaţiune, între aceste două noţiuni există mai multe deosebiri:

În legătură cu numărul participanţilor la contract, la locaţiune apar doi participanţi – locatorul şi locatarul, pe când în cazul leasingului apare şi un al treilea participant – vânzătorul (furnizorul).

Locatorul şi locatarul în cazul contractului de locaţiune pot fi orice persoane fizice şi juridice, pe când la raporturile de leasing, compania de leasing trebuie să dispună de autorizaţie specială de activitate. Potrivit Legii cu privire la leasing, dacă în cazul contractului de locaţiune locator poate fi orice persoană, în cazul contractului de leasing această calitate o poate avea doar persoana fizică sau juridică care exercită din punct de vedere profesional această calitate (art.5)[18].

Cu referire la dreptul de proprietate asupra bunului, în contractul de locaţiune, la sfârşitul perioadei, bunul închiriat nu poate trece în proprietatea locatarului decât în baza unui contract separat de vânzare-cumpărare; în ceea ce priveşte contractul de leasing, la sfârşitul perioadei de locaţiune, bunul poate trece în posesia locatorului în baza unui preţ rezidual.

Referitor la dreptul de opţiune, în cazul contractului de locaţiune, după încetarea locaţiunii, locatarul trebuie să restituie bunul în starea în care a fost predat; iar în cazul contractului de leasing, locatarul are dreptul de a opta pentru cumpărarea bunului, prelungirea contractului de leasing ori încetarea raporturilor contractuale.

Cu privire la plata chiriei, locatarul plăteşte chiria atât timp cât are nevoie de bunul respectiv, după care îl restituie, deci poate oricând revoca contractul. În schimb contractul de leasing nu poate revocat de nici una din părţi. Beneficiarul plăteşte chirie până la data prevăzută în contract, chiar dacă nu mai are nevoie de bunul respectiv.

Calculul ratelor de leasing se realizează astfel. În situaţia contractului de locaţiune ratele se stabilesc în funcţie de condiţiile existente pe piaţă şi reprezintă contravaloarea dreptului de folosinţă, deci nu ţine neapărat de o recuperare a valorii bunului. În cazul contractului de locaţiune, ratele se stabilesc în funcţie de preţul de achiziţie al bunului şi cuprind elemente cum ar fi dobânda, profitul, taxele faţă de stat[19].

Delimitarea contractului de leasing de vânzarea-cumpărarea în rate. În cazul vânzării cu plata preţului în rate transmiterea dreptului de proprietate şi a riscurilor se face de la momentul încheierii contractului, cu unele restricţii ce pot reveni cumpărătorului de a nu înstrăina bunul. În cazul leasingului locatorul păstrează proprietatea asupra bunului, iar toate celelalte obligaţii, inclusiv riscurile, revin locatarului[20].

După durata pe care se fac plăţile, în cazul vânzării cu plata în rate durata este de obicei mult mai scurtă, pentru că se urmăreşte doar facilitarea achiziţionării bunului de către beneficiar, iar la operaţiunea de leasing durata este mult mai mare, ideea fiind cea de finanţare a clientului. Referitor la dobândă, subliniem că pentru vânzarea cu plata în rate se percepe o dobândă mai mică comparativ cu leasingul. Spre regret însă, leasingul practicat în Republica Moldova se confundă cu vânzarea-cumpărarea în rate. Cel mai frecvent, consumatorii merg la o companie de leasing, îşi aleg automobilul pe care îl doresc din rândul celor care există deja şi încheie cu compania contractul de leasing. Din punct de vedere juridic, acest contract nu se deosebeşte cu nimic de contractul de vânzare-cumpărare a automobilului cu plata preţului în rate. Corect ar fi ca consumatorul să indice (să dea comandă) companiei de leasing de ce bun are nevoie (până la cele mai mici detalii), iar compania de leasing să achiziţioneze bunul, încheind cu producătorul (fabrica) contract de vânzare-cumpărare şi să predea bunul respectiv consumatorului în baza contractului de leasing.

Delimitarea contractului de leasing de contractul de credit bancar. Chiar dacă instituţiile financiare au fost autorizate cu dreptul de a acorda credite pentru activitatea de leasing (art.26 lit.(g) al Legii instituţiilor financiare nr.550/1995)[21], totuşi contractul de leasing nu trebuie asimilat cu contractul de credit. Aceste contracte sunt absolut diferite. De regulă confuzia o fac, în mod intenţionat, economiştii, care tratează leasingul ca o formă a relaţiilor de credit (pentru investiţii).

La prima vedere, forma clasică a contractului de leasing se aseamănă cu contractul de credit bancar. Din punct de vedere economic, atât leasingul, cât şi creditul bancar presupun un împrumut pe termen determinat cu achitarea de către debitor a dobânzii. Din punct de vedere juridic însă, suntem în prezenţa a două contracte diferite. În cazul creditului bancar clientul primeşte o sumă de bani de la instituţia financiară, pe când în cazul contractului de leasing, locatorul nu oferă locatarului bani, ci finanţează cumpărarea unui bun, pe care ulterior îl transmite locatarului în posesiune şi folosinţă temporară[22].

Delimitarea contractului de leasing de contractele de comision şi agenţie. Deşi s-ar părea că există careva asemănări, aceste contracte sunt diferite. În cazul contractului de comision dreptul de proprietatea asupra obiectului contractului apare la comitent, pe când în contractul de leasing dreptul de proprietate asupra bunului rămâne la locator. În baza contractului de comision comisionarul se obligă să încheie acte juridice cu terţii pe contul comitentului, pe când locatorul procură obiectul leasingului din banii proprii sau din banii instituţiilor financiare primiţi în nume propriu. Mai mult ca atât, locatarul recepţionează în nume propriu bunul cumpărat pentru leasing, pe când în contractul de comision această funcţie este exercitată de comisionar[23].

Delimitarea contractului de leasing de contractul de antrepriză. Leasingul se confundă cu antrepriza în situaţia în care locatorul nu cumpără bunul de la producător, ci încearcă, cu forţe personale, să producă acel bun, apoi să-l dea locatarului în leasing. Deşi legea permite acest lucru, producerea de către locator a bunului pentru a fi transmis locatarului în baza unui contract de leasing reprezintă o obligaţie improprie leasingului şi transformă acest raport într-un contract de antrepriză.

4. Elementele contractului de leasing

Părţile contractului de leasing sunt locatorul şi locatarul. Locatorul este persoana fizică sau juridică ce practică activitatea de întreprinzător şi transmite, în condiţiile contractului de leasing, locatarului, la solicitarea acestuia, pentru o anumită perioadă, dreptul de posesiune şi folosinţă asupra unui bun al cărui proprietar este, cu sau fără transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului la expirarea contractului (art.5 lit.(a) Legea nr.59 din 2005 cu privire la leasing). Se desprind următoarele caracteristici ale locatorului: a) este persoană fizică[24] sau juridică; b) desfăşoară activitate de întreprinzător; c) deţine bunul transmis în leasing cu drept de proprietate.

Locatarul este persoana fizică sau juridică ce primeşte în posesiune şi folosinţă bunul specificat în contract, pentru o anumită perioadă, în schimbul achitării ratelor de leasing. Locatarului îi revine un rol activ în raportul de leasing, fiindcă el alegea vânzătorul sau bunul care urmează a fi cumpărat de către locator. Dacă locatar este o persoană fizică ce nu desfăşoară activitate de întreprinzător, relaţiile de leasing cad sub incidenţa legislaţiei privind protecţia consumatorilor (art.5 lit.(b) Legea cu privire la leasing).

În calitate de subiect al raportului de leasing figurează şi vânzătorul bunului. Vânzător (furnizor) poate fi întreprinderea producătoare sau alt comerciant care vinde locatorului un bun pentru ca acesta să-l dea în posesiune şi folosinţă temporară locatarului.

Obiectal contractului de leasing poate fi orice bun mobil sau imobil, cu excepţia: a) bunurilor scoase din circuitul civil sau a căror circulaţie este limitată prin lege; b) terenurile agricole; c) bunurile consumptibile şi c) obiectele proprietăţii intelectuale care nu pot fi cesionate (art.4 alin.2 Legea cu privire la leasing; art.925 Cod civil). Aşadar, obiect al leasingului pot fi bunuri foarte diferite, precum utilaje, case de locuit, terenuri, calculatoare, autovehicule, nave maritime, aeronave etc.

Nu pot forma obiectul contractului de leasing bunurilor scoase din circuitul civil, cum sunt spaţiul aerian, bogăţiile subsolului, apele şi pădurile folosite în interes public (art.296 Cod civil), precum şi bunurile a căror circulaţie este limitată prin lege (de exemplu, armele, substanţele narcotice şi psihotrope, medicamentele). La fel, nu pot fi acordate în leasing terenurile agricole. Această restricţie se explică prin faptul că pământul este un bun de importanţă strategică, iar statul nostru, prin tradiţie, este o ţară preponderent agrară.

Se interzice acordarea în leasing a bunurilor consumptibile. Or, contractul de leasing se încheie pentru o perioadă îndelungată de timp, de unde bunul trebuie să aibă capacitatea de a fi întrebuinţat continuu, fără a i se consuma substanţa. La expirarea termenului stabilit în contract, locatarul, optând pentru restituirea bunului, are obligaţia de a-l întoarce în aşa stare, încât bunul să poată fi utilizat şi în continuare (luând în consideraţie uzura normală a bunului). Din acest motiv, obiect al leasingului pot fi doar bunurile neconsumptibile.

Un regim specific de transmitere în leasing au obiectele proprietăţii intelectuale, întrucât valoarea acestor categorii de bunuri poate să crească în timp, în loc să scadă. Astfel, dreptul de autor poate forma obiect al leasingului numai privitor la drepturile patrimoniale, înstrăinarea drepturilor nepatrimoniale de autor fiind interzisă. În ceea ce priveşte brevetele de invenţie, drepturile nepatrimoniale ale inventatorului de asemenea nu pot fi transmise. Cu referire la soft-uri (programe de calculator), se consideră, pe de o parte, că soft-urile pot avea calitatea de obiect al leasingului, iar pe de alta, că obiect al leasingului pot fi numai bunurile corporale. Respectiv, obiectele proprietăţii intelectuale fiind bunuri incorporale, nu ar putea forma obiect al leasingului[25].

Preţulcontractului de leasing se exprimă în rate de leasing (plăţi periodice). Valoarea ratelor de leasing şi periodicitatea achitării acestorao stabilesc părţile, de comun acord. Spre regret, legislaţia Republicii Moldova nu stabileşte cum se determină ratele de leasing, ce cheltuieli sau sume ar trebui acestea să le conţină şi care este limita acestor cheltuieli[26]. În situaţia când contractul de leasing nu prevede la ce intervale de timp urmează a fi plătite ratele de leasing, suma anuală totală se împarte în 12 rate egale, fiecare urmând a fi plătită în prima decadă a lunii.

Structural, rata de leasing constă din următoarele componente: a) suma care reprezintă valoarea bunului la momentul procurării lui; de aceea, în contract trebuie neapărat să fie indicat costul bunului; b) suma plătită locatorului pentru rambursarea creditului, dacă acesta a folosit un credit bancar; c) comisionul plătit locatorului; d) alte cheltuieli efectuate de locator şi prevăzute în contractul de leasing, precum cheltuieli de asigurare a bunului, de reparaţie şi întreţinere a acestuia.

Ratele de leasing pot fi stabilite sub formă de: a) plăţi uniforme, care se achită periodic pe întreaga durată a contractului; b) plăţi descrescătoare, în care la început plăţile de leasing sunt mari, iar mai apoi, cuantumul lor se micşorează. Această formă se aplică frecvent în situaţia în care locatorul a procurat obiectul leasingului din contul unui credit bancar. În prima perioadă a contractului plăţile de leasing sunt mari fiindcă suma creditului luat de la bancă este mare şi, respectiv, dobânda inclusă în aceste plăţi este mai sporită. Odată cu rambursarea creditului, se micşorează şi dobânda, fapt ce determină descreşterea mărimii ratelor de leasing; c) plăţi progresive, fiindcă iniţial se achită cotaţii mici, însă treptat acestea se măresc, odată cu obţinerea beneficiilor din folosirea bunului. Această modalitate de achitare a ratelor de leasing este recomandată antreprenorilor care au iniţiat o afacere cu bani puţini.

Forma. Contractul de leasing trebuie să fie încheiat înscris (art.924 alin.(1) Cod civil). Forma scrisă serveşte ca o condiţie ad probationem. Respectiv, trebuie să fie respectate toate cerinţele stabilite de Codul civil referitoare la încheierea, modificarea şi rezilierea actelor juridice (art.210).

Contractul de leasing poate fi încheiat nu numai sub forma unui document semnat de părţi, ci şi prin schimb de scrisori, telegrame, telefonograme ş.a., care vor fi semnate de către expeditor (ofertant) şi vor conţine clauzele esenţiale ale viitorului contract[27]. Clauze esenţiale ale contractului sunt acele prevederi fără de care contractul nu poate fi considerat valabil încheiat. Astfel, orice contract de leasing trebuie să conţină: a) preţul bunului; b) suma totală, numărul şi scadenţa ratelor; c) plata finală şi metodele calculării ei în cazul rezilierii contractului (art.924 Cod civil).

De regulă, la momentul încheierii contractului de leasing este întocmit şi un grafic de achitare a ratelor. Graficul se anexează la contract şi face corp comun cu acesta. În cazul în care contractul de leasing are ca obiect bunuri imobile, contractul urmează a fi înregistrat în Registrul bunurilor imobile ţinut de oficiul cadastral din zona teritorială de aflare a imobilului.

Termenul contractului de leasing se stabileşte prin acordul părţilor, dar nu poate fi mai mic de un an (art.7 alin.(3) Legea cu privire la leasing). Raţiunea legiuitorului ar fi că bunurile ce constituie obiect al leasingului sunt neconsumptibile şi prin urmare, ele au o durată îndelungată de utilizare, mai mare de un an. Credem că termenul minim de un an a fost inclus şi pentru a delimita contractul de leasing de cel de locaţiune, în care lipsesc termene de utilizare a bunului.

În general, termenul contractului de leasing trebuie să includă deplina amortizare a bunului, care corespunde cu termenul efectiv de exploatare. După expirarea termenului contractului, locatorul este în drept să aleagă între a prelungi contractul pe un nou termen, a procura bunul sau a rezilia contractul.

5. Clasificarea operaţiunilor de leasing

Contractul de leasing este supus mai multor clasificări, principala în acest sens fiind în leasing financiar şi leasing operaţional.

Leasingul financiar este unul dintre cele mai răspândite tipuri de leasing. Se caracterizează prin faptul că termenul pentru care bunul este transmis în folosinţă trebuie să fie mai mic decât perioada de utilizare normală a sa, iar la expirarea contractului de leasing locatarul trebuie să procure acel bun. Potrivit Legii cu privire la leasing, leasingul financiar reprezintă operaţiunea care întruneşte cel puţin una din următoarele condiţii: a) riscurile şi beneficiile asupra bunului să fie transferate locatarului din momentul încheierii contractului de leasing; b) suma ratelor de leasing să reprezinte cel puţin 90% din valoarea de intrare a bunului; c) contractul de leasing să prevadă expres transferul dreptului de proprietate asupra bunului către locatar la expirarea contractului; d) perioada de leasing să depăşească 75% din durata de funcţionare utilă a bunului (art.4 alin.(1)).

Aşadar, trăsăturile specifice leasingului financiar sunt următoarele:

  • locatorul îşi recuperează valoarea integrală a bunului oferit în leasing;
  • termenul contractului de leasing coincide cu perioada de amortizare a bunului;
  • întreţinerea, reparaţia şi riscurile sunt pe seama locatarului;
  • locatarul alege bunul sau dă acordul ca acesta să fie ales de către locator;
  • la expirarea contractului, bunul trece în proprietatea locatarului.

Leasingul operaţional. Specific pentru leasingul operaţional este faptul că locatorul acordă bunul în leasing pentru o perioadă scurtă de timp, respectiv durata contractului de leasing este mult mai mică decât termenul de funcţionare utilă a bunului. Urmărind scopul de a-şi recupera cheltuielile suportate pentru procurarea bunului, locatorul tinde ca bunul să fie acordat în leasing de mai multe ori. Totodată, locatorul riscă ca bunul în cauză să nu mai fie solicitat. Din acest considerent, în cadrul leasingului operaţional ratele de leasing sunt mai mari decât în cadrul leasingului financiar.

La leasingul operaţional toate obligaţiile privind întreţinerea şi reparaţia bunului sunt pe seama locatorului. De asemenea, riscul pieirii fortuite a bunului acordat în leasing este suportat de locator, spre deosebire de leasingul financiar, unde riscul pieirii fortuite a obiectului leasingului este pe seama locatarului. Prin urmare, putem evidenţia următoarele particularităţi ale leasingului operaţional:

  • bunul este transmis locatarului pe un termen mai mic decât termenul de amortizare;
  • bunul poate fi transmis în leasing de mai multe ori;
  • ratele de leasing achitate de locatar acoperă doar o parte din costul bunului;
  • plăţile de leasing sunt mai ridicate, deoarece există riscul ca locatorul să nu-şi poată recupera investiţia în cazul în care bunul nu va putea fi oferit din nou în leasing.

Alături de clasificările sus-menţionate, Legea cu privire la leasing mai cunoaşte leasingul barter, leasingul compensaţional, lease-back-ul, leasingul de consum şi leasingul direct. Analiza acestora, însă, nu prezintă utilitate deoarece aplicarea lor în practică este mai restrânsă.

Ţinând cont de faptul că leasingul se află într-o strânsă legătură cu contabilitatea, poate fi întâlnită şi opinia potrivit căreea orice tip de leasing trebuie examinat din punct de vedere al evidenţei contabile şi a legislaţiei fiscale, dar nu a dreptului civil[28].

6. Conţinutul contractului de leasing

Pe durata contractului, locatorul şi locatarul au drepturi şi obligaţii specifice. Conform prevederilor Legii cu privire la leasing, locatorul are următoarele obligaţii:

a) să nu intervină în alegerea bunului şi a vânzătorului pe care o face locatarul. Dat fiind faptul că locatarul are dreptul de a alege atât vânzătorul, cât şi bunul care urmează a fi cumpărat şi dat în leasing, beneficiind de acest drept, locatarul pierde dreptul de a mai înainta pretenţii locatorului în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către vânzător (art.927 alin.(3) Cod civil).

b) să încheie, din însărcinarea locatarului, contract de vânzare-cumpărare. Înainte de încheierea contractului, locatorul trebuie să-i ofere locatarului consultaţia necesară, să-i lămurească cuprinsul contractului şi caracteristicile economico-tehnice ale bunului.

În literatura de specialitate se menţionează că unele drepturi pe care ar trebuie să le aibă locatorul nu sunt consfinţite în Codul civil şi nici în Legea cu privire la leasing. În acest sens, se propune ca locatorul să fie înzestrat cu funcţiile de control şi inspecţie în realizarea contractului de leasing. Aceste funcţii vor ridica nivelul de garanţie a locatorului şi vor acorda posibilitatea de acţionare operativă în cazul schimbării situaţiei financiar-economice a locatarului[29].

c) să transmită locatarului posesia şi folosinţa asupra bunului. Dreptul de proprietate însă se menţine la locator, el fiind proprietar al bunului pe toată durata contractului de leasing.

d) să respecte dreptul locatarului de a opta, la expirarea contractului de leasing, între procurarea bunului, prelungirea contractului ori restituirea bunului.

e) să primească bunul dacă locatarul, după expirarea termenului contractului, nu doreşte să procure bunul şi nici să prelungească contractul.

La rândul său, locatarul are următoarele obligaţii: a) să prezinte locatorului informaţiile cu privire la bun şi la vânzătorul lui; b) să coordoneze cu locatorul proiectul contractului de vânzare-cumpărare; c) să folosească bunul, pe toată durata contractului, conform destinaţiei şi să-l menţină într-o bună stare de funcţionare. Dacă ulterior se descoperă că bunul prezintă careva defecte, ce nu puteau fi observate la momentul preluării în leasing, locatorul va răspunde pentru toate deficienţele; d) să achite plăţile de leasing în modul şi termenele stabilite în contract; e) să permită locatorului verificarea periodică a stării bunului şi a modului în care se face exploatarea; f) la expirarea contractului de leasing, să restituie locatorului bunul, luându-se în considerare uzura normală. Toate cheltuielile legate de recepţionarea bunului, precum demontarea, transportul şi alte cheltuieli aferente sunt pe seama locatorului. La recepţionare bunului se recomandă de a întocmi un act de predare-primire, care să confirme starea bunului la momentul recepţionării.

La expirarea termenului contractului, locatorul propune, iar locatarul îşi manifestă dreptul de opţiune (dreptul de a alege). Dacă locatarul va alege să procure bunul, atunci va trebui să achite banii necesari pentru a acoperi valoarea integrală a costului, primind în schimb titlu de proprietate asupra bunului. Alte opţiuni pe care le are locatarul constau în a prelungi termenul contractului de leasing ori a restitui bunul. În acest ultim caz, bunul se va întoarce la locator, acesta fiind în drept să îl dea în leasing unui alt locatar.

7. Răspunderea părţilor. Desfacerea contractului

Din momentul preluării bunului în leasing, locatarul poartă răspundere pentru orice prejudiciu adus locatorului. Pe seama locatarului trec toate riscurile legate de distrugerea, pieirea, deteriorarea, sustragerea, uzura timpurie, instalarea sau exploatarea greşită a obiectului leasingului (art.9 alin.(2) Legea cu privire la leasing). De asemenea, locatarul îşi asumă riscurile pieirii şi deteriorării fortuite a bunului, inclusiv cele datorate unei forţe majore (art.928 alin.(1) Cod civil).

Faptul că pe seama locatarului trec şi riscurile de forţă majoră reprezintă o derogare de la principiul general stabilit de Codul civil, conform căruia riscurile pieirii şi deteriorării fortuite a bunului le suportă proprietarul (art.318). Această abatere de la regula generală îşi are explicaţia prin faptul că locatorul participă doar în calitate de finanţator, neavând, de fapt, nevoie de acest bun, uneori chiar şi fără a-l vedea, legiuitorul dă posibilitatea de a transfera riscurile legate de pieirea fortuită a bunului asupra locatarului. În consecinţă, locatarul va achita ratele de leasing chiar dacă bunul a pierit sau a fost deteriorat. Mai mult ca atât, locatarul va fi obligat la restituirea întregului cost al contractului, inclusiv valoarea reziduală a bunului, ca şi cum acesta ar trece în proprietatea lui[30]. Desigur, fiind o normă dispozitivă, părţile pot prevedea şi alte condiţii de repartizare a răspunderii.

Un aspect important ţine de asigurarea obiectului leasingului. Dacă bunul este asigurat, riscul trece asupra companiei de asigurări. În consecinţă, locatorul, încasând despăgubirea de asigurare nu mai poate obţine a doua oară o despăgubire pentru acelaşi prejudiciu. Legea cu privire la leasing conţine norme obligatorii cu privire la asigurarea obiectului leasingului numai în cazul când locatarul este consumator (art.7 alin.(1) lit.(h)). În celelalte cazuri obligativitatea asigurării este decisă de către părţi. De aceea, pentru „a se garanta”, în practică locatorul asigură de fiecare dată obiectul leasingului, iar valoarea asigurării este inclusă în valoarea ratelor de leasing.

Desfacerea contractului. Temeiurile de desfacere a contractului de leasing sunt prevăzute în Legea cu privire la leasing. Suplimentar însă, părţile pot stabili în contract şi alte temeiuri de desfacere.

Potrivit legii, locatorul are dreptul să rezilieze contractul de leasing dacă locatarul: a) încalcă grav clauzele contractului, b) a decis să se dizolve ori împotriva lui este intentat proces de insolvabilitate (art.10 alin.(2)). Aşadar, dacă locatarul încalcă grav clauzele contractuale, locatorul poate cere, la alegere, achitarea integrală şi înainte de termen a ratelor de leasing sau rezilierea contractului însoţită de restituirea bunului şi repararea pagubelor.

De asemenea, locatorul este în drept de a revendica obiectul leasingului (n.n. – adică să refuze de a mai continua raporturile contractuale şi să ceară întoarcerea imediată a bunului) dacă locatarul: a) a încetat să plătească rata de leasing mai mult de 30 de zile calendaristice; b) foloseşte bunul cu încălcarea prevederilor contractuale sau contrar destinaţiei; с) limitează accesul locatorului la bun; d) nu restituie obiectul leasingului dacă acest fapt este prevăzut în contract (art.17). În asemenea cazuri revendicarea obiectului leasingului se face doar pe cale judecătorească, conform procedurii în ordonanţă (procedura simplificată) reglementată de Codul de procedură civilă.

Dacă nu restituie obiectul leasingului sau nu l-a restituit la timp, locatarul plăteşte locatorului pentru perioada de întârziere, în mărime dublă, toate ratele de leasing. Mai mult ca atât, de la locatar vor fi percepute şi penalităţi dacă în contractul de leasing acestea au fost prevăzute. În practică, neachitarea ratelor de leasing de către locatar este cel mai frecvent risc pe care şi-l asumă locatorul în cadrul unui contract de leasing. Majoritatea dosarelor aflate pe rol în instanţele judecătoreşti au la bază motivul neplăţii ratelor de leasing de către locatar.

Temei de reziliere a contractului de leasing serveşte şi dizolvarea sau înaintarea unui proces de insolvabilitate faţă de locatarul persoană juridică. Se consideră ca executarea în continuare a obligaţiilor contractuale în asemenea situaţii nu mai poate fi posibilă. Din acest motiv, legea permite locatorului de a rezilia contractul. Totodată, în caz de insolvabilitate a locatarului, bunurile ce constituie obiect al leasingului nu pot fi urmărite de creditori, deoarece dreptul de proprietate asupra bunurilor aparţine locatorului.

Cu referire la locatar, acesta are dreptul să rezilieze contractul de leasing şi să ceară repararea prejudiciilor dacă: a) bunul nu i-a fost furnizat în termenul stipulat în contract; b) bunul nu corespunde calităţii ori condiţiilor de furnizare; c) locatorul încalcă esenţial clauzele contractuale.

O situaţie aparte avem în cazul îmbunătăţirilor făcute de către locatar. Dacă locatorul nu este de acord să achite valoarea lor, locatarul va fi nevoit să le ridice de la bun. Însă aici apare problema îmbunătăţirilor care sunt inseparabile de bun şi cum ar putea locatarul să le desprindă fără a comite deteriorări? Legea nu dă răspuns la întrebarea respectivă, de aceea, o soluţie ar fi trimiterea la normele din Codul civil dedicate contractului de locaţiune (Capitolul VIII art.875-910), în care aspectele date au fost reflectate (art.909).

În afară de temeiurile sus-menţionate de reziliere, contractul de leasing mai poate înceta în caz de: a) expirare; b) reziliere cu acordul părţilor; c) alte circumstanţe prevăzute de lege (art.11 alin.(2) Legea cu privire la leasing).

8. Concluzii şi recomandări

Generalizând cele expuse, conchidem că leasingul în Republica Moldova reprezintă un contract juridico-civil reglementat de Codul civil, Legea cu privire la leasing, iar unele prevederi se conţin şi în Codul navigaţiei maritime comerciale. În acelaşi timp, leasingul nu trebuie confundat cu alte operaţiuni juridice asemănătoare cum sunt locaţiunea şi vânzarea-cumpărarea cu plata preţului în rate.

Din nefericire însă, leasingul practicat în Republica Moldova nu este unul veritabil, în sensul că companiile de leasing aplică construcţia juridică a contractului de vânzare-cumpărare cu plata preţului în rate, la care adaugă o dobândă exagerată. Din acest considerent, beneficiarii nu remarcă deosebiri între a lua un credit bancar ori a apela la operaţiunea de leasing, fiindcă rata dobânzii în ambele cazuri este aceeaşi.

Cel mai frecvent leasingul este utilizat de către întreprinderile mici şi mijlocii care întâmpină dificultăţi la accesarea creditelor de lungă durată. Deoarece nu dispun de proprietăţi pentru gajare, aceste întreprinderi nu pot obţine credite de la instituţiile financiare, astfel încât singura alternativă pentru ele rămâne a fi leasingul.

Considerăm că definiţiile leasingului financiar şi operaţional oferite la art.4 din Legea cu privire la leasing sunt formulate nereuşit şi recomandăm modificarea acestora după cum urmează: „Leasingul financiar – operaţiunea de leasing în care riscurile şi beneficiile aferente dreptului de proprietate asupra bunului sunt transferate locatarului”, respectiv „Leasingul operaţional – operaţiunea de leasing în care riscurile şi beneficiile aferente dreptului de proprietate asupra bunului nu sunt transferate locatarului”. Totodată, recomandăm excluderea celorlalte forme de leasing, cum sunt: leasingul barter, compensaţional şi lease-back, deoarece în practică aceste forme nu-şi găsesc aplicarea.

Propunem ca la art.5 alin.(1) lit.(a) din Legea cu privire la leasing, sintagma „persoana fizică sau juridică ce practică activitate de întreprinzător” să fie substituită cu sintagma „banca sau organizaţia financiară nebancară care, în conformitate cu legea, are dreptul să practice activitatea de leasing”. Or, în varianta actuală a Legii se creează impresia că orice persoană care desfăşoară activitatea de întreprinzător ar fi în drept să practice operaţiuni de leasing.

Reieşind din faptul că Codul civil şi Legea cu privire la leasing nu prevăd procedura de notificare a locatarului în cazul revendicării obiectului leasingului, recomandăm modificarea Legii cu privire la leasing prin completarea art.17 cu un nou alineat (4[31]): „Notificarea se expediază prin scrisoare recomandată la adresa locatarului indicată în contractul de leasing. Notificarea este considerată recepţionată după expirarea a 7 zile lucrătoare din ziua expedierii. Pentru persoanele juridice, notificarea se consideră recepţionată şi în cazul în care a fost înregistrată la cancelarie”.

[1] Халабуденко Олег. Лизинг: правовое регулирование в национальном и международном частном праве. Кишинев: АН Молдовы, Ин-т Философии, Социологии и Права, 2005, p.13.

[2] Tiţa-Nicolescu Gabriel. Regimul juridic al operaţiunilor de leasing. Editura All Beck, Bucureşti, 2003, p.7.

[3] La 24.07.91 a fost aprobată Hotărârea Guvernului R.M. nr.361 cu privire la măsurile urgente pentru stabilizarea economiei şi formarea infrastructurii de piaţă în Republica Moldova (Nu a fost publicată în Monitorul Oficial. Poate fi consultată în Arhiva Cancelariei de Stat a Republicii Moldova). În hotărâre se sublinia necesitatea elaborării unui mecanism de atragere a investiţiilor străine, inclusiv celor prin intermediul „operaţiunilor de leasing”.

[4] Legea nr.731 din 15.02.96 cu privire la leasing, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.49 din 25.07.1996.

[5] Сodul civil al Republicii Sovetice Socialiste Moldoveneşti, aprobat de Sovietul Suprem la 26.12.64, publicat în Veştile Sovietului Suprem al R.S.S. Moldoveneşti, 1964, nr.36 (în prezent abrogat prin Legea nr.1107 din 06.06.02, publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.082 din 22.06.02).

[6] În conformitate cu prevederea de la art.4 pct.(2) al Codului civildin 1964, drepturile şi obligaţiile civile puteau lua naştere din convenţiile prevăzute de lege, precum şi din convenţiile, care, deşi nu erau prevăzute de lege, nu veneau în contradicţie cu legea.

[7] Cimil Dorin. Analiza juridico-civilă a noilor reglementări în domeniul leasingului în Republica Moldova, publicat în Revista Naţională de Drept, 2004, nr.6, p.13.

[8] Martin Cristina. Reglementarea juridică a leasingului financiar în Republica Moldova, publicat în Revista Naţională de Drept, 2005, nr.12, p.52.

[9] Informaţii preluate de pe site-ul oficial al Biroului Naţional de Statistică, http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=3753#idc=34& (vizitat 29.08.2012)

[10] (art.2) Закон Российской Федерации о финансовой аренде (лизинге), в ред. Федерального закона от 29.02.2002, nr.10-ФЗ. Москва, Ось-89, 2004.

[11] (art.1) Законы Украины: про финансовый лизинг. – Киев: Школа, 2004.

[12] Răspunsul îl găsim în Legea privind actele legislative nr.780 din 2001, potrivit căreea în caz de divergenţă între o normă a actului legislativ general şi o normă a actului legislativ special cu aceeaşi forţă juridică, se aplică norma actului legislativ special (art.6 alin.(3)). În cazul nostru, toate legile au aceeaşi forţă juridică, fiind legi organice, de aceea rămâne numai să lămurim care este legea generală şi care este legea specială.

În transportul maritim legea specială este Codul navigaţiei maritime comerciale, iar celelalte acte normative sunt legi generale. În concluzie, instanţa de judecată va trebui să aplice mai întâi normele din codul maritim. Însă aici apare o altă problemă, că reglementarea contractelor în Codul navigaţiei maritime comerciale este una lacunară, cu numeroase greşeli, din cauza traducerii imperfecte a normelor preluate din legislaţia Ucrainei şi Federaţiei Ruse.

[13] Bloşenco Andrei. Drept civil. Partea specială. Note de curs. Chişinău: Cartdidact, 2003, p.77-78.

[14] Брагинский М.И., Витрянский В.В. Договорное право. Книга вторая. Москва: Статут, 2004, p.616; Серкова Ю.А. Договор лизинга по российскому и зарубежному праву. Дисcертация кандидата юридических наук: 12.00.03. Науч. рук. Э.М.Фаткудинов. Казань, 2002, p.61.

[15] Решетник И.А. Гражданско-правовое регулирование лизинга в Российской Федерации. Дисс. канд. юрид. наук. Москва, 1998, p.152; Харитонова Ю.С. Юридическая природа договора финансовой аренды (лизинга). Дисс. канд. юрид. наук. Москва, 2001, p.131.

[16] Martin Cristina. Reglementarea juridică a operaţiunilor de leasing financiar în Republica Moldova (aspecte comparate). Teză de doctor în drept. Specialitatea: 12.00.03. – drept privat (drept civil). Cond. ştiinţ. V.Volcinschi. Chişinău, 2007, p.91; Cimil Dorin. Analiza juridico-civilă a noilor reglementări în domeniul leasingului în Republica Moldova, publicat în Revista Naţională de Drept, 2004, nr.6, p.15.

[17] Clocotici G., Gheorghiu Gh. Operaţiunile de leasing. Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p.51.

[18] Cimil Dorin. Analiza juridico-civilă a noilor reglementări în domeniul leasingului în Republica Moldova, publicat în Revista Naţională de Drept, 2004, nr.6, p.18.

[19] Rus Ioan. Scurte aprecieri privind importanţa leasingului faţă de alte operaţiuni comerciale, publicat în Revista Metalurgia (România), 2008, nr.2, p.58-59.

[20] Bloşenco Andrei. Drept civil. Partea specială. Note de curs. Chişinău: Cartdidact, 2003, p.78.

[21] Legea instituţiilor financiare nr.550 din 21.07.1995, republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.110-113/334 din 02.07.2010.

[22] Chibac Gh., Băieşu A., Rotari A., Efrim O. Drept civil. Contracte speciale. Volumul III. Chişinău: Cartier, p.195.

[23] Chibac Gh., Băieşu A., Rotari A., Efrim O., op.cit., p.196.

[24] Se are în vedere întreprinzătorul individual.

[25] Martin Cristina. Privire generală asupra obiectului contractului de leasing: realităţi şi perspective, publicat în Revista Naţională de Drept, 2005, nr.4, p.35.

[26] Martin Cristina. Reglementarea juridică a operaţiunilor de leasing financiar în Republica Moldova (aspecte comparate). Teză de doctor în drept. Specialitatea: 12.00.03. – drept privat (drept civil). Cond. ştiinţ. V.Volcinschi. Chişinău, 2007, p.120-121.

[27] Cimil Dorin. Comentariul Codului civil al Republicii Moldova. Volumul II. Editura ARC, Chişinău, 2006, p.535.

[28] Halabudenco Oleg. Măsuri privind stimularea leasing-ului: aspecte de drept civil, publicat în Legea şi viaţa, 2005, nr.5, p.51.

[29] Halabudenco Oleg, op.cit., p.52.

[30] Volcinschi Victor, Martin Cristina. Răspunderea locatarului în cadrul contractului de leasing, publicat în Revista Naţională de Drept, 2007, nr.4, p.12.

2 responses to “PARTICULARITĂŢILE CONTRACTULUI DE LEASING

  1. Cornelia 7 Ianuarie 2013 la 16:30

    E bine scris, pacat ca judecatorii nu vor sa stie si sa auda de asa ceva, in deosebi de mentiunile de la p.7. Răspunderea părţilor. Desfacerea contractului😦. Esti cumparator si proprietar, nu-i mai intereseaza alte amanunte, nici din Lege nici din contract😦

  2. Şlicari Ion 19 Martie 2013 la 23:59

    Cum influenteaza rezilierea raportului de vinzarea-cumparare dintre furnizor si locator asupra valabilitatii operatiunilor de leasing ? Care sunt efectele pentru locatar?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: