LAW.MD

Contribuie la dezvoltarea unui spaţiu liber de norme mioritice!

REFLECŢII PRIVIND ESENŢA JURIDICĂ A PROCEDURII JUDICIARE REFERITOARE LA ÎNCUVIINŢAREA EXAMENULUI PSIHIATRIC SAU SPITALIZĂRII ÎN STAŢIONARUL DE PSIHIATRIE ŞI LOCUL ACESTUIA ÎN SISTEMUL FELURILOR DE PROCEDURI JUDICIARE CIVILE


CREŢU VASILE

Doctor în drept, conferenţiar universitar, Catedra de drept procesual civil, Facultatea de Drept, Universitatea de Stat din Moldova

imagesDeficienţele psihice ale persoanei perturbează funcţiile sociale ale individului, deseori lipsindu-l de capacitatea de a-şi asuma decizii conştientizate şi de a avea o conduită direcţionată de o anumită cauză, în efect generând riscul unei atitudini periculoase.

Persoanele psihic-bolnave, pe toată perioada evoluţiei omenirii, provocau majorităţii indivizilor sănătoşi sentimente mixte de compasiune, toleranţă şi, îndeosebi, frică; frica faţă de posibilitatea de deveni victima acţiunilor suferindului psihic sau de a-i contacta boala. Or, nu pot fi negate situaţiile tragice, când persoanele pătimesc grav de pe urma conduitei bolnavilor psihici… În efect, arareori, în amalgamul relaţiilor cotidiene, se identifică întrebarea dacă interlocutorul nu este suferind de o patologie psihică…

Dramele cotidiene deseori devin rezultatul acţiunilor celor ce înregistrează anumite deficienţe cognitive şi psihice. Reieşind din această circumstanţă se reclamă acordarea de ajutor respectivilor indivizi. Din cele mai vechi timpuri o asemenea asistenţă era promovată sub aspect multiplu, inclusiv apelându-se la limitarea libertăţii personale a suferindului prin plasarea acestuia într-o instituţie curativă, cu dispunerea aplicării de tratamente neconsimţite de către persoana psihic bolnavă.

Examinarea şi spitalizarea indivizilor ce suferă de o anumită patologie psihică, fără a le fi cerut consimţământul sau a reprezentanţilor lor legali, reprezintă un element al asistenţei amintite mai sus şi în esenţă presupune limitarea drepturilor la libertate şi inviolabilitate personală, la libera circulaţie în spaţiu, la libera alegere a reşedinţei sau domiciliului. Constrângerea libertăţii persoanei prin plasarea ei forţată într-o instituţie spitalicească specializată prezumă îngustarea funcţiilor sociale ale individului. Mai mult decât atât, reieşind din interpretarea lit. e) a alin. 1 a art. 5 din Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, precum şi ţinând cont de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, spitalizarea persoanei într-o instituţie curativă, cu omiterea voinţei ei sau a acordului reprezentantului ei legal, reprezintă o autentică lipsire de libertate.

Din motivul inadmisibilităţii fărădelegilor la aplicarea măsurilor de asistenţă psihiatrică, excluderii utilizării inovaţiilor psihiatrice în alte scopuri decât cele medicale, în majoritatea ţărilor lumii au fost elaborate un complex de acţiuni medico-legale menite să le acorde asistenţa necesară suferinzilor de patologii psihice. Republica Moldova în corespundere cu principiile universal recunoscute şi normele dreptului internaţional, admite şi garantează drepturile şi libertăţile omului şi ale cetăţeanului.

Respectiv, prin lista drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale cetăţenilor Republicii Moldova, acestora li se garantează inadmisibilitatea ingerinţelor nejustificate în conţinutul acestor drepturi, în speţă prin:

  • dreptul la viaţă şi integritate fizică şi psihică (art. 24 din Constituţia RM);
  • dreptul la libera de circulaţie (art. 27 din Constituţia RM);
  • dreptul la ocrotirea sănătăţii (art. 36 din Constituţia RM);
  • dreptul la protecţia persoanelor cu deficienţe fizice, cognitive şi psihice (art. 51 din Constituţia RM);

În corespundere cu alin. (2) a art. 54 din Constituţia RM exerciţiul  drepturilor şi  libertăţilor nu  poate fi  supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege,  care corespund  normelor unanim recunoscute ale dreptului  internaţional şi  sânt necesare în interesele […] protejării  drepturilor, libertăţilor şi  demnităţii  altor persoane.

Dincolo de faptul că procesul de examinare şi spitalizare a persoanelor grav bolnave de anumite patologii psihice deseori se realizează fără consimţământul lor, aceste acţiunii trebuie totuşi percepute ca măsuri etatice necesare şi utile protecţiei nu numai a sănătăţii şi intereselor individului suferind, dar şi a terţelor persoane. Or, este unanim recunoscut că deficienţele psihice sunt dificil diagnosticabile şi tratabile. În opinia cunoscutului psihiatru rus, profesorul Jarikov[1], la moment nu există o metodică de laborator, prin intermediul căreia ar fi posibilă deosebirea non-senului de obsesie, a schizofreniei de nevroză. La comparaţia stării celui sănătos, schizofrenic sau nevrotic se pot constata aceleaşi date ale analizei sângelui, aceleaşi rezultate ale cercetării  lichidului cefalorahidian, ale encefalogramei.

În efect, la stabilirea diagnosticului unei boli psihice trebuie luate în vizor toate criteriile anamnezei şi cercetate circumstanţele obiective ale acesteia.

Eficienţa maximă a celor invocate mai sus poate fi atinsă prin realizarea examenului psihiatric într-o instituţie staţionară specializată.

De regulă, persoanele suferinde de patologii psihice nu întreprind careva măsuri ce ar avea ca scop tratamentul lor. În asemenea situaţii, statul nu poate rămâne apatic faţă de problemele acestor indivizi, chiar dacă în virtutea maladiei sale persoana nu consideră starea sa patologică ca fiind o problemă, un impediment sau un pericol. Vieţile omeneşti trebuie salvate, dramele tragice trebuie preîntâmpinate, persoanele psihic-bolnave trebuie depistate timpuriu, întru a anticipa eventualele prejudicii care pot fi cauzate de acestea.

În conformitate cu prevederile art. 4 din Legea Republicii Moldova, nr. 1402 din 16 decembrie 1997, privind sănătatea mentală, asistenţă  psihiatrică se acordă la  solicitarea  benevolă  a persoanei  sau cu consimţământul ei. Persoanelor în vârstă de până la 18 ani, precum şi persoanelor declarate, în modul stabilit de lege, incapabile li se acordă asistenţă psihiatrică  la cererea sau cu consimţământul reprezentanţilor lor legali, în condiţiile legii.

Asistenţa psihiatrică include:

  • examinarea sănătăţii psihiatrice a cetăţenilor, în baza şi în ordinea descrisă de actele normative;
  • diagnosticarea patologilor psihice;
  • tratamentul, îngrijirea şi reabilitarea medico-socială a persoanelor suferinde de maladii psihice.

Asistenţa psihiatrică este admisă de norma legală şi în lipsa unei manifestări volitive a individului. Această situaţie fiind permisă doar cu încuviinţarea judiciară a examenului psihiatric şi/sau a spitalizării persoanei în staţionarul de psihiatrie. Constrângerea forţată la spitalizarea în staţionarul de psihiatrie şi încuviinţarea examenului psihiatric generează limitarea unor asemenea drepturi fundamentale precum dreptul la inviolabilitate personală, garantată de o serie de acte internaţionale şi naţionale. Respectiv, acordarea de asistenţă psihiatrică prin intermediul spitalizării forţate într-un staţionar psihiatric, precum şi examinarea psihiatrică forţată, trebuie să fie în detaliu reglementată de normele dreptului naţional, ce prescriu nu numai activitatea instituţiilor psihiatrice, dar şi care determină statutul juridic al indivizilor suferinzi de patologii psihiatrice, precum şi ordinea procesuală a încuviinţării măsurilor non-volitive relative asistenţe psihiatrice.

În lumina cerinţelor invocate, spitalizarea forţată într-un staţionar psihiatric şi încuviinţarea examenului psihiatric în baza unei act judiciar se prezintă a fi cea mai acceptabilă metodă a încuviinţării acestor măsuri. Forma judiciară a soluţionării acestor chestiuni reprezintă o garanţie certă şi eficientă împotriva eventualului dezmăţ administrativ, care şi-ar permite să uzeze de aceste constrângeri în alte scopuri decât cele medicale.

Decizia asupra încuviinţării forţate a examenului psihiatric sau spitalizării într-un staţionar de psihiatrie trebuie să fie asumată nu de către o instituţie medicală, ci de către un organ judiciar pentru fiecare caz particular, cu reţinerea tuturor circumstanţelor medicale, sociale şi juridice ale speţei.

În Republica Moldova reglementarea juridică a problemelor relative examenului psihiatric forţat şi spitalizării într-un staţionar de psihiatrie, este delegată mai multor acte normative. În lista acestora poate fi inclusă Legea ocrotirii sănătăţii, nr. 411 din 25 martie 1995[2], Legea Republicii Moldova cu privire la exercitarea profesiunii de medic, nr. 264 din 27 octombrie 2005[3], Legea Republicii Moldova cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului nr. 263 din 27 octombrie 2005[4], Legea Republicii Moldova cu privire la expertiza judiciară, constatările  tehnico-ştiinţifice şi medico-legale[5], nr. 1086 din 23 iunie 2000. O lege specială în domeniul reglementări juridice a subiectului supus cercetării este Legea Republicii Moldova privind sănătatea mentală,  nr. 1402 din 16 decembrie 1997[6].

Actele normative subordonate legilor, care vizează materia asistenţei psihiatrice, se rezumă la următoarea listă: Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Politicii Naţionale de Sănătate, nr. 886 din 6 august 2007 (capitolul XII „Asigurarea condiţiilor pentru ameliorarea sănătăţii mintale”)[7], precum şi o serie de instrucţiuni şi ordine, aprobate de Ministerul Sănătăţii Republicii Moldova în domeniul prestării serviciilor de sănătate psihică[8].

Reglementarea ordinii de soluţionare a pricinilor judiciare, relative sănătăţii psihice sunt consemnate în Codul de Procedură Civilă a Republicii Moldova din 30 mai 2003, în vigoare din 12 iunie 2003. Litera d) a art. 279 CPC RM şi capitolul XXX CPC RM, atenţionează asupra existenţei a două categorii de pricini judiciare, anterior necunoscute de Codul procesual-civil al RM din 26 decembrie 1964:

  1. cauze despre încuviinţarea forţată a examenului psihiatric;
  2. cauze despre încuviinţarea forţată a spitalizării persoanei într-un staţionar de psihiatrie fără consimţământul acesteia.

Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova în scopul asigurării implementării şi aplicării uniforme a legislaţiei în domeniu, a generalizat practica cercetării cauzelor despre încuviinţarea examenului psihiatric sau spitalizării în staţionarul de psihiatrie, soluţionate de instanţele judiciare naţionale. Plenul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova a aprobat hotărârea explicativă în chestiunile referitoare la aplicarea uniformă a normelor din domeniu, titlul hotărârii concretizându-se în următoare formulare: „Cu privire la practica judecării de către instanţele judecătoreşti a pricinilor civile privind încuviinţarea examenului psihiatric sau spitalizării persoanei fără liberul ei consimţământ sau al reprezentantului ei legal”, nr. 35 din 24 noiembrie 2005[9].

Norme ce vizează asistenţa psihiatrică se conţin şi în legislaţia internaţională, ce garantează de rând cu prevederile naţionale dreptul la viaţă, libertate şi inviolabilitate personală, precum şi dreptul la protecţia împotriva acţiunilor ilegale ale terţilor, inclusiv a statului. În lista acestor acte pot fi incluse:

  1. Declaraţia Universală a Dreptului Omului din 10 decembrie 1948. Adoptată şi proclamată la New York de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 217A(III) din 10 decembrie 1948. Republica Moldova a aderat la Declaraţie prin Hotarîrea Parlamentului Republicii Moldova № 24-XII din 28 iulie 1990. Publicată în ediţia specială “ Tratate internaţionale”. Volumul I. Chişinău 1998;
  2. Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Adoptată la Roma la 04 noiembrie A intrat în vigoare la 03 septembrie 1953. Ratificată prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova № 1298- XIII din 24 iulie 1997. În vigoare pentru Republica Moldova din 12 septembrie 1997;
  3. Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 16 decembrie 1966. Adoptat şi deschis spre semnare de Adunarea Generală a ONU la 16 decembrie 1966. Întrat în vigoare la 23 martie 1967. Ratificată prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova № 217- XII din 28 iulie 1990. În vigoare pentru Republica Moldova din 26 aprilie 1993. Publicat în ediţia oficială “ Tratate internaţionale”. Volumul I. Chişinău 1998;
  4. Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale din 16 decembrie 1966. Adoptat şi deschis spre semnare de Adunarea Generală a ONU la 16 decembrie 1966 prin rezoluţia 2200A(XXI). Întrat în vigoare la 3 ianuarie 1967. Ratificată prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova № 217- XIIdin 28 iulie 1990. În vigoare pentru Republica Moldova din 26 aprilie 1993. Publicat în ediţia oficială “ Tratate internaţionale”. Volumul I. Chişinău 1998;
  5. Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane în ceea ce priveşte aplicaţiile biologiei şi ale medicinii. Owiedo. 04 aprilie 1997. Legea Republicii Moldova № 1256- XV din 19 iulie 2002 privind ratificarea Convenţiei pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane în ceea ce priveşte aplicaţiile biologiei şi ale medicinii şi a Protocolului adiţional la Convenţia referitor la interzicerea clonării fiinţelor umane. Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2002. № 110-112/853;
  6. Declaraţia privind drepturile persoanelor cu retard mental. Adoptată în bază rezoluţiei ONU nr. 2856 (XXXI) din 26 decembrie 1971. Textul declaraţiei nu cuprinde menţiuni despre necesitatea ratificării ei.
  7. Principiile pentru Protecţia Persoanelor cu Boli Mentale şi Îmbunătăţirea Îngrijirii Sănătăţii Mentale. Adoptată în bază rezoluţiei ONU din 17 decembrie 1991. Textul Principiilor nu cuprinde menţiuni despre necesitatea ratificării ei.
  8. Convenţia C.S.I. cu privire la transmiterea persoanelor suferinde de boli psihice pentru tratament forţat din 28 martie 1997. Ratificată de către Parlamentului Republicii Moldova prin Legea № 1190- XV din 04 iulie 2002. În vigoare pentru Republica Moldova din 28 martie 1997. Publicată în ediţia oficială “ Tratate internaţionale”. Volumul 25. Chişinău 2001.

În corespundere cu alin. (2) din art. 23, art. 28 şi 32 din Legea Republicii Moldova privind sănătatea mentală,  suplimentată de o serie de alte acte normative, examinarea psihiatrică şi spitalizarea forţată într-un staţionar de psihiatrie,  se realizează fără consimţământul persoanelor suferinde sau a reprezentanţilor lor legali, în ordinea determinată de Legea Republicii Moldova privind sănătatea mentală şi Codul de Procedură Civilă. Legislaţia moldovenească determină succesiunea judiciară a cercetării şi soluţionării cauzelor ce au ca obiect încuviinţarea examenului psihiatric sau spitalizarea în staţionarul de psihiatrie.

Actualul Cod de Procedură Civilă a Republicii Moldova deleagă procedurii civile speciale cercetarea şi soluţionarea chestiunilor referitoare la încuviinţarea examenului psihiatric sau spitalizării în staţionarul de psihiatrie. Trebuie accentuat faptul că pricinile despre încuviinţarea examenului psihiatric sau spitalizării în staţionarul de psihiatrie sunt pentru procedura civilă moldovenească novaţii judiciare, iar pentru ştiinţa civilă naţională – fenomene juridice care nu au constituit obiecte de cercetare ştiinţifică.

În lucrările savanţilor procesualişti din alte ţări nu există o unitate de opinii în ceea ce priveşte natura juridică a pricinilor despre încuviinţarea examenului psihiatric sau spitalizării în staţionarul de psihiatrie, în speţă fiind deschise întrebările referitoare la obiectul examinării judiciare, felul şi esenţa procedurii civile în cadrul căreia este necesară cercetarea şi soluţionarea acestor categorii de pricini.

În doctrina rusă, în discuţiile ştiinţifice, subiectul naturii juridice a procedurii judiciare referitoare la încuviinţarea examenului psihiatric spitalizării în staţionarul de psihiatrie este tratat diferit. În opinia lui M.A. Vikut şi Iu.K. Osipov, obiectul cercetării judiciare a pricinilor referitoare la încuviinţarea examenului psihiatric sau spitalizării în staţionarul de psihiatrie, nu se concretizează în litigiul asupra unui drept, ci în constatarea unor fapte prevăzute de lege la cumularea cărora poate fi dispusă încuviinţarea examenului psihiatric sau spitalizării în staţionarul de psihiatrie. Respectiv aceşti autori mizează pentru ideea că natura juridică a acestor două categorii de pricini nu corespund criteriilor procedurii judiciare promovate în limita unei acţiuni civile sau relativ acţiunilor ce reies din relaţiile juridico-publice. Pe cale de consecinţă, Vikut şi Osipov au concluzionat că aceste două categorii de cauze trebuie atribuite procedurii civile speciale[10].

După E.M. Muradian, aceste categorii de pricini presupun că instanţa de judecată acţionează în sensul soluţionării unui litigiu privind un drept contestabil. Autorul consideră că prezenţa conflictului juridic în cauzele privind încuviinţarea examenului psihiatric sau spitalizării în staţionarul de psihiatrie face imposibilă desfăşurarea procesului judiciar în limita unei proceduri civile speciale. Respectiv, esenţa juridică al încuviinţării examenului psihiatric şi spitalizării în staţionarul de psihiatrie, în opinia savantului, constă nu numai în stabilirea anumitor fapte cu valoare juridică, ce constituie premise pentru dispunerea unor asemenea măsuri de constrângere,  ci mai mult în necesitatea justificării limitării statutului juridic al cetăţeanului prin intermediul constrângerii drepturilor şi libertăţilor sale constituţionale, precum dreptul la libertate şi inviolabilitate personală, dreptul la libera circulaţie şi reşedinţă. În asemenea condiţii, luând în consideraţie lipsa consimţământului individului sau al reprezentantului legal privind încuviinţarea examenului psihiatric şi spitalizării în staţionarul de psihiatrie, obiectul examinării judiciare se referă la litigiul de drept cu privire la drepturile şi libertăţile subiective ale persoanei, a căror limitare, de către instituţiile specializate în domeniul protecţiei sănătăţii şi expertizării judiciare, se cere a fi justificată[11].

Cercetând esenţa juridică a pricinilor referitoare la încuviinţarea examenului psihiatric şi spitalizării în staţionarul de psihiatrie, cercetătorii G.L. Osokina, V.P. Volojanin şi Iu.V. Tihomirova au dedus unanim că respectivele pricini reprezintă categorii tipice cu privire la litigiile ce decurg din relaţiile juridico-publice, deoarece obiectul procedurii presupune contestarea anumitor drepturi subiective.

În opinia citaţilor, natura juridică a acestor pricini nu se rezumă la determinarea de către instanţă a statutului juridic al persoanei, ci în cercetarea prezenţei sau absenţei condiţiilor legale şi suficiente pentru restrângerea acestui statut prin intermediul reducerii anumitor drepturi şi libertăţi, precum dreptul la libertate şi inviolabilitate personală, libera circulaţie etc. În efect, dacă persoana nu-şi dă acordul faţă de acţiunile care se întreprind în privinţa ei, între aceasta şi administraţia instituţiei psihiatrice sau medicul psihiatru respectiv apare un litigiu de drept şi, implicit, două părţi procesuale[12].

În ceea ce ne priveşte, împărtăşim ideea savanţilor procesualişti care pledează pentru caracterul litigios de origine juridico-public al cauzelor privind încuviinţarea examenului psihiatric sau spitalizării în staţionarul de psihiatrie. Această categorie de pricini corespunde obiectului de apărare judiciară, care se extinde asupra oricărui act de constrângere, fie individual sau impersonal, fiind în corelaţie şi cu cerinţele de control asupra legalităţii acţiunilor (inacţiunilor) sau deciziilor în baza cărora se creează impedimente sau se restrânge realizarea drepturilor şi libertăţilor indivizilor. În pricinile referitoare la încuviinţarea examenului psihiatric sau spitalizării în staţionarul de psihiatrie instanţa de judecată realizează controlul legalităţii şi temeiniciei acţiunilor staţionarului psihiatric, în care se află internată persoana suferindă de patologii psihice sau, dintr-o altă perspectivă, se exercită controlul legalităţii şi justificării deciziei medicului psihiatru referitoare la necesitatea examinării psihiatrice a unui individ concret.

În promovarea controlului în cauză, instanţa de judecată astfel protejează drepturile şi libertăţile subiective ale omului şi cetăţeanului – dreptul la libertate şi inviolabilitate personală, libertatea de circulaţie şi la libera stabilire a domiciliului şi reşedinţei. Controlul judiciar are ca obiect temeinicia limitării totale sau parţiale a drepturilor şi libertăţilor persoanei din partea instituţiei psihiatrice sau a medicului psihiatru, investit cu anumite atribuţii de constrângere menite să impulsioneze realizarea practică a prevederilor legislative în materie de asistenţă psihiatrică. În acest mod, procesul de soluţionare a cauzelor referitoare la încuviinţarea examenului psihiatric sau spitalizării în staţionarul de psihiatrie, are ca obiect verificarea legalităţii şi justificării actelor de aplicaţie administrativă.

Exercitarea controlului judiciar în domeniul relaţiilor juridico-publice îşi are fundamentată existenţa în ramura dreptului public (constituţional, administrativ, financiar, fiscal etc.). În limita acestor raporturi întotdeauna e vorba despre protecţia drepturilor şi libertăţilor persoanelor, ca subiecte ale relaţiilor publice.

În corespundere cu legislaţia în vigoare a Republicii Moldova în lista deciziilor şi acţiunilor (sau inacţiunilor), contestabile în instanţa de judecată, sunt incluse actele de dispoziţie, în rezultatul cărora:

  1. Sunt prejudiciate drepturile şi libertăţile persoanei;
  2. Sunt create impedimente în realizarea de către persoană a drepturilor şi libertăţilor sale;
  3. În sarcina persoanei este ilegal pusă o obligaţiune sau aceasta este ilegal atrasă la răspundere juridică (a se vedea: Legea contenciosului administrativ, nr. 793 din 10 februarie 2000)[13].

Controlul judiciar asupra activităţii subiectului investit cu putere publică în ceea ce priveşte legalitatea sau temeinicia ei, de regulă este exercitat de către instanţa de judecată la cererea persoanei, a cărei drepturi şi libertăţi au fost prejudiciate. În efect, un indiciu al procedurii civile în pricinile care apar din raporturile juridico-publice (justiţia administrativă) este nu numai activitatea instanţei orientată spre anularea sau corectarea unui act administrativ ilegal, dar şi faptul că specia dată de procese judiciare este iniţiată la promovarea anumitor acţiuni din voinţa persoanei fizice sau juridice ca parte în proces, a cărei drepturi şi interese au fost lezate.

În pricinile relative încuviinţării examenului psihiatric sau spitalizării în staţionarul de psihiatrie, părţile procesului sunt staţionarul psihiatric sau medicul psihiatru, împuterniciţi cu anumite atribuţii de conducere, menite să transpună în realitate prevederilor legislative din domeniul prestărilor servicii de sănătate (în speţă – acordarea asistenţei psihiatrice), precum şi persoana suferindă de patologii psihice. Examenul psihiatric sau spitalizarea în staţionarul de psihiatrie se realizează în lipsa voinţei, consimţământului individului psihic-bolnav sau a reprezentantului său legal (părinte, adoptator, tutore, curator).

Natura juridică a acestor categorii de cauze presupune participarea a două părţi, una dintre care reclamă protecţia drepturilor şi libertăţilor sale. Obiectul de cercetare a acestor pricini îl constituie litigiul asupra unui drept de origine publică (administrativă). Circumstanţele evidenţiate ne determină să considerăm că respectivele categorii de cauze trebuie excluse din lista pricinilor atribuite procedurii civile speciale. Or, la soluţionarea lor scopul instanţei de judecată este similar celui cercetat în ordinea acţiunii civile generale, decurgând din litigii de drept comun sau din relaţiile de origine juridico-publică. Instanţa e chemată nu numai să constate existenţa anumitor circumstanţe, dar şi să sintetizeze din cumulul acestora concluzii juridice: să determine temeinicia limitării sau lipsirii persoanei de drepturile şi libertăţile sale de către instituţia psihiatrică specializată, reţinând faptul dezacordului individului sau a reprezentantului său legal pe marginea încuviinţării examenului psihiatric sau spitalizării în staţionarul de psihiatrie. Concluzia dată se cere a fi dedusă în situaţiile în care persoana suferă de o patologie psihică gravă, relativ căreia examinarea sau tratamentul sunt posibile doar în limite unui staţionar de psihiatrie şi care se justifică prin:

  1. Starea de pericol a individului, manifestată nu numai faţă de propria persoană, dar şi faţă de terţii ce-l înconjoară;
  2. Incapacitatea individului suferind de a-şi satisface în mod personal necesităţile de trai;
  3. Prejudiciul considerabil adus sănătăţii individului ca urmare a înrăutăţirii stării sale psihice

Or, în baza celor enumerate instanţa de judecată este abilitată să decidă pe marginea admiterii sau respingerii cererii respective (alin. (1) art. 317 CPC RM, alin. (1) art. 34 Legea Republicii Moldova privind sănătatea mentală).

Concursul instanţei e reclamat şi în situaţiile în care suferindul întreprinde acţiuni, care presupun prezenţa unei maladii psihice grave, care condiţionează vulnerabilitatea acestuia sau iminenţa  prejudicierii sănătăţii sale, derivate din înrăutăţirea stării sale psihice. În acest caz instanţa de judecată, soluţionând în fond cererea medicului psihiatru, ia hotărârea privind încuviinţarea examenului psihiatric sau respingerea acestei cereri (alin. (1) art. 343 CPC, alin. (2) art. 23 Legea Republicii Moldova privind sănătatea mentală).

În aceste limite e important să accentuăm că nu este exclusă existenţa unui litigiu dintre staţionarului de psihiatrie (medicul psihiatru) şi acea persoană în raport cu care este iniţiată cauza. Mai mult decât atât acest litigiu este prezumat (fiind efectiv prezent), deoarece activitatea instanţei judecătoreşti este orientată spre verificarea prezenţei temeiurilor ce permit încuviinţarea examenului psihiatric sau spitalizării în staţionarul de psihiatrie, precum şi a circumstanţelor care fac justificat dezacordul suferindului sau a reprezentantului său legal faţă de aceste măsuri.

Dezacordul menţionat nu este altceva decât obiecţia înaintată faţă de pretenţiile din cererea formulată de staţionarul de psihiatrie (medicul psihiatru), presupunând o formă contradictorie a apărării şi nu o formalitate specială a procesului civil, în limitele căruia instanţa nu cercetează şi nu soluţionează careva litigii relative drepturilor subiective. Caracterul juridico-public al cauzelor privind încuviinţarea examenului psihiatric sau spitalizării în staţionarul de psihiatrie nu permit modificarea artificială a naturii procesuale a acestora, precum şi a apartenenţei lor la litigiile de origine publică, promovate nu pe baze de acţiune civilă, specială sau în procedura ordonanţei, ci în limitele unui conflict asupra unui drept public înregistrat între două părţi cu interese juridice opuse.

Totodată, în mod cert, trebuie evidenţiat faptul că respectivele cauze, ce înglobează un caracter litigios, se fac deosebite prin anumite aspecte.  Or, nu poate fi contestat faptul că acţiunile ce derivă din relaţiile juridico-publice nu se rezumă doar la activitatea de anulare sau modificare a actului administrativ, fiind caracterizate şi prin aceea că sunt iniţiate la realizarea de acţiuni din partea unei persoane fizice, ca participant al procesului civil. Însă, analiza esenţei procesuale a respectivelor cauze ne permite să decidem asupra faptului că un element determinant al acestora este condiţionat nu numai de controlul legalităţii şi temeiniciei actului administrativ şi emis nu doar la realizarea de acţiuni din partea persoanei fizice, ca participantă a procesului civil, dar din partea organelor publico-administrative şi funcţionarilor încadraţi în ele, abilitaţi cu dreptul de a emite acte şi de a realiza acţiuni de origine administrativă (precum şi inacţiuni). Respectiv, procesul pe marginea încuviinţării spitalizării în staţionarul de psihiatrie este iniţiat în limitele unei acţiuni administrative înaintate de instituţia psihiatrică în care este internată persoana suferindă de o patologie psihică (alin. (3) art. 312 CPC RM, alin. (2) art. 32 Legea Republicii Moldova privind sănătatea mentală). Aceasta semnifică că pe rol de reclamant în cauzele aflate în discuţie, se află nu individul suferind sau reprezentantul său legal, ci numai staţionarul de psihiatrie.

Procesul judiciar pe marginea încuviinţării forţate a examenului psihiatric e posibil doar atunci când medicul psihiatru susţine demersul persoanelor care solicită examinarea psihiatrică forţată a individului suferind şi îl recunoaşte ca întemeiat. Medicul psihiatru întocmeşte în scris o concluzie relativă necesităţii examinării psihiatrice forţate a persoanei şi reclamă concursul instanţei de judecată pentru a primi o hotărâre în acest sens. Alin. (3) al art. 312 CPC RM, alin. (2) al art. 23 din Legea Republicii Moldova privind sănătatea mentală, imperativ prescriu că respectivele cauze sunt iniţiate pe cale judiciară numai la cererea medicului psihiatru privind încuviinţarea examenului psihiatric.

În acest mod, prin intermediul caracterizării aspectelor cauzelor ce fac obiectul acestui studiu, putem decide că un element important al acţiunilor ce derivă din litigiile juridico-publice este controlul legalităţii săvârşirii actului de putere, realizat în baza cererii proprii a organului administrativ (staţionarul de psihiatrie) sau a funcţionarului abilitat (medicul psihiatru), văzuţi ca parte activă a procesului civil.

Legislaţia actuală în materie de control judiciar a legalităţii şi temeiniciei condiţiilor necesare limitării drepturilor persoanei la libertate, la libera circulaţie, la libera stabilire a domiciliului sau a reşedinţei, derivată din încuviinţarea examenului psihiatric sau spitalizării în staţionarul de psihiatrie, nu este pe deplin fundamentată în ceea ce priveşte protecţia contra eventualelor abuzuri contra lipsirii nejustificate de aceste drepturi, implicit negarantând lipsa erorilor din partea puterii publice. Multe din normele Legii Republicii Moldova privind sănătatea mentală, sunt perfectate în grabă, nefiind justificate nici din punct de vedere al oportunităţii lor. În cuprinsul normelor vizate sunt uşor sesizabile anumite contradicţii, ce reclamă a fi eliminate.

În ideea reformei justiţiei civile trebuie evidenţiat faptul că procedura controlului judiciar în materia încuviinţării examenului psihiatric sau spitalizării în staţionarul de psihiatrie solicită o îmbunătăţire radicală. Or, la perfecţionarea formei procesuale a acestei categorii de cauze obligatoriu trebuie reţinută natura lor juridică, ele fiind exclusiv de origine juridico-publică. În efect, ele trebuie excluse din lista pricinilor civile atribuite procedurii civile speciale, cu includerea lor în cuprinsul pricinilor derivate din raporturile juridico-publice (cap. XXII CPC RM, art. art. 3, 5 din Legea contenciosului administrativ). Normele procesual-civile, ce reglementează cursul procedurii pe cauzele despre încuviinţarea examenului psihiatric sau spitalizării în staţionarul de psihiatrie, trebuie să se identifice în calitate de instituţie juridico-procesuală independentă. Din punct de vedere tehnico-juridic aceste norme trebuie excluse din conţinutul Legii privind sănătatea mentală, Legii contenciosului administrativ, cu inserarea lor în titlul B, capitolul XXII „Procedura contenciosului administrativ” ale Codului de Procedură Civilă al Republicii Moldova.

Reţinând specificul pricinilor privind încuviinţarea examenului psihiatric sau spitalizării în staţionarul de psihiatrie, trebuie să accentuăm că soluţionarea acestora vizează un spectru mai larg de particularităţi procesuale în comparaţie cu acele proceduri publice care l-a moment şi-au găsit existenţa în Legea contenciosului administrativ. Specificul acestor cauze impune crearea unei ordini speciale a cercetării lor, reclamându-se o segmentare şi reglementare pe etape a procesului: de la intentare acestuia până la executarea hotărârii. Prevederile generice ale Codului de Procedură Civilă, suplimentate de cele din Legea contenciosului administrativ, nu constituie un algoritm special al soluţionării lor, fapt pentru care deţin un rol facultativ pentru această categorie de pricini.

Particularităţile reglementării juridice ale încuviinţării examenului psihiatric sau spitalizării în staţionarul de psihiatrie trebuie reflectate (întărite) într-o serie de instituţii de drept material şi procedural, precum: competenţa materială şi jurisdicţională a instanțelor judecătoreşti chemate să soluţioneze aceste pricini, concretizarea listei şi statutului reclamanţilor pe marginea acestor cauze, probele judiciare, locul şi ordinea cercetării acestor pricini, modul de contestare a acestor pricini, lista persoanelor interesate, investite cu drept de atac a hotărârii judecătoreşti. Generic vorbind aceste persoane ar trebui să fie staţionarul psihiatric, medicul psihiatru, fiind prioritar iniţiatorii procesului judiciar, rudele suferindului, susceptibil de a fi forţat supus examenului psihiatric sau spitalizării în staţionarul de psihiatrie, alte persoane, ce au intervenit cerere despre încuviinţarea examenului psihiatric sau spitalizării în staţionarul de psihiatrie, însăşi individul suferind.

Concluzionăm deci că legislatorul trebuie să investească această categorie de pricini cu necesitatea prezenţei obligatorii a procurorului. Or, aceste pricini au o importanţă deosebită pentru realizarea prevederilor constituţionale referitoare la garantarea etatică şi judiciară a drepturilor la viaţă, la respectul demnităţii persoanei, la protecţia sănătăţii ei, la inviolabilitate personală, la libera circulaţie şi libera stabilire a domiciliului şi a reşedinţei. Participarea procurorului pe marginea acestor pricini reprezintă o garanţie în plus, menită să anihileze utilizarea măsurilor de constrângere în discuţie în alte scopuri decât cele medicale, să preîntâmpine cauzarea de prejudicii sănătăţii, demnităţii umane şi drepturilor persoanei, precum şi prestigiului internaţional al statului.

Importantă e reflectarea certă, clară şi exhaustivă în legislaţie a condiţiilor la cumularea cărora instanţa de judecată ar fi în drept să supună persoana examenului psihiatric sau spitalizării în staţionarul de psihiatrie.

Trebuie reţinut faptul că hotărârea judecătorească privind încuviinţarea forţată a spitalizării într-un staţionar de psihiatrie are un caracter temporar. Or, acest fapt este prevăzut de însăşi litera legii. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 35 din Legea privind sănătatea mentală se statuează că spitalizarea în staţionarul de  psihiatrie  fără  liberul consimţământ  va  dura numai în perioada de menţinere a  temeiurilor  în care a fost efectuată. Persoana, spitalizată în staţionarul de psihiatrie fără liberul ei consimţământ va fi examinată cel puţin o dată în lună de comisia de medici psihiatri a staţionarului pentru a se decide asupra prelungirii spitalizării. La expirarea  a 6  luni de la data  spitalizării  persoanei  în staţionarul  de psihiatrie fără liberul ei consimţământ, administraţia acestuia  trimite  avizul întocmit de comisia de medici psihiatri privind necesitatea prelungirii spitalizării către instanţa judecătorească în a cărei rază se află staţionarul. Judecătorul poate să hotărască  asupra prelungirii spitalizării în conformitate cu art. 32-34 Legea privind sănătatea mentală. Hotărârea privind prelungirea spitalizării se adoptă de către judecător în fiecare an.

La scurgerea termenelor prevăzute de Legea privind sănătatea mentală pentru acţiunea hotărârii judecătoreşti şi în lipsa avizului medical  respectiv, persoana, forţat plasată în staţionarul de psihiatrie, trebuie externată. Persoana e susceptibilă externării şi în cazul în care instanţa de judecată hotărăşte în sensul respingerii cererii de spitalizare forţată sau de prelungire a termenului acesteia.

Norma alin. (3) al art. 35 din Legea privind sănătatea mentală prevede că pricinile privind încuviinţarea forţată a examenului psihiatric sau spitalizării persoanei suferinde de patologii psihiatrice grave nu constituie o listă exhaustivă, fapt semnificând că, în conformitate cu reglementările numite ale Legii privind sănătatea mentală, cuprinsul cauzelor susceptibile de a fi incluse în lista dată poate extins. Putem face referire la exemplul prelungirii termenului de spitalizare în condiţii de lipsă a consimţământului persoanei (alin. (3) al art. 35 din Legea privind sănătatea mentală). Faptul că un atare proces are o existenţă individuală nu poate fi contestat. Importantă, însă, e circumstanţa în care Codul de Procedură Civilă al Republicii Moldova, Legea contenciosului administrativ şi Legea privind sănătatea mentală nu reglementează o anumită ordine procesuală a cercetării unei asemenea categorii de pricini. La fel de neclar e şi faptul dacă în limitele acestei proceduri participă sau nu staţionarul de psihiatrie, persoana vizată în cerere, reprezentantul său legal, alte persoane interesate, nu este identificat locul (sediul) cercetării cauzei (încăperea instanţei de judecată sau staţionarul de psihiatrie), modul de contestare a hotărârii despre prelungirea termenului de spitalizare în condiţii non-volitive etc. Din cuprinsul legii e deductibil faptul că o asemenea categorie de pricini e examinată şi analizată de judecător în mod unipersonal şi doar în baza unei singure probe – avizul comisiei de medici psihiatri vizând necesitatea prelungirii termenului de spitalizare a persoanei. În rezultat, hotărârea instanţei de judecată privind prelungirea termenului de spitalizare este emisă exclusiv în baza unui document – avizul medical. Pe cale de consecinţă, multe din principiile dreptului procesual-civil sunt inoperabile pentru pricinile date. Spre exemplu, asemenea principii precum publicitatea procesului judiciar, oralitatea dezbaterilor judiciare, disponibilitatea în drepturile procesuale etc. Or, situaţia în cauză este într-o contradicţie fundamentală cu esenţa unei justiţii democratice.

La moment, de altfel, nu există o prevedere legală care ar specifica expres că prelungirea termenului de spitalizare pe baze non-volitive se realizează de către instanţa judecătorească pe baza unui nou proces judiciar sau în limitele celui preexistent, hotărârea fiind emisă în temeiul procedurii privind încuviinţarea spitalizării forţate a persoanei. Din cele evidenţiate trebuie să deducem că pricinile referitoare la prelungirea termenului de spitalizare pe baze non-volitive se deosebesc sub multe aspecte faţă de cauzele despre încuviinţarea spitalizării forţate, fapt pentru care cercetarea şi soluţionarea lor trebuie în detaliu reglementate.

_________________________________________________________

[1] Жариков А. Н. Психиатрия. М.: Изд-во «Медицина» 1989. с.259

[2] Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 1995. № 34

[3] Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2005. № 172 -175

[4] Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2005. № 176 -181

[5] Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2000. № 144 -145

[6] Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 1995. №  44 – 46/310

[7] Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 2007. № 127 – 130

[8] Pentru detalii a  se vedea: Îndrumar legislativ şi normativ în acordarea serviciilor de sănătate mintală. Ministerul Sanataţii al Republicii Moldova. Chişinău 2011

[9] Curtea Supremă de Justiţie. Culegere de hotărîri explicative (octombrie 2003 – decembrie 2005). Chişinău. Cartier.2006. p. 259 – 256

[10] См.: Гражданский процесс: Учебник для вузов / Под ред. Ю.К. Осипова, М., 1996. с. 134 (автор главы XI – Ю.К. Осипов); Проект ГПК РФ., М., 1997. с. 160 – 161., Викут М. А. Судебный контроль за госпитализацией граждан в психиатрический стационар// Вестник СГАП. 1999. №1 (16). С.20

[11] См.: Мурадьян Э. М. Судебное право (в контексте трех процессуальных кодексов). М., 2003.с. 85

[12] См. Осокина Г. Судебное рассмотрение дел, связанных с применением Закона о психиатрический помощи.// Российская юстиция. 1994.№ 8.с.24-25; Осокина Г. Л. Проблемы судебной защиты прав и свобод граждан по делам о принудительной госпитализации в стационарные учреждения здравоохранения // Вестник СГАП. 1999. № 1 (16). С. 14., Гражданский Процесс: Учебник для вузов // Под ред. Ю.К. Осипова. М., 1996. с. 318-319 (автор глав XX – В.П. Воложанин); Тихомирова Ю.В. Производство по делам о принудительной госпитализации граждан в психиатрический стационар и принудительном психиатрическом освидетельствовании. Автореф. дисерт. кандидата юридических наук. М., 2004. с.8

[13] Monitorul Oficial. 2000. № 57-58

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: