LAW.MD

Contribuie la dezvoltarea unui spaţiu liber de norme mioritice!

CU PRIVIRE LA VALORILE MOBILIARE ALE SOCIETĂŢII PE ACŢIUNI


Autor: MIHALACHE Iurie, Doctor în drept,

Annotation. Les valeurs mobilières sont des titres émis par des personnes morales. La détention de valeurs mobilières donne le droit à une quotité de capital (pour les actions), ou à un droit de créance (pour les obligations). Dans la législation nationale les valeurs mobilières sont reglementées par la Loi concernant le marché de capital nr. 171/2012 et la Loi concernant les sociétés par actions nr. 1134/2012.

Adnotare. Valorile mobiliare sunt titluri emise de către persoanele juridice. Deţinerea valorilor mobiliare conferă dreptul la o cotă din capital (în cazul acţiunilor) sau la un drept de creanţă (în cazul obligaţiunilor). În legislaţia naţională valorile mobiliare sunt reglementate de Legea cu privire la piaţa de capital nr. 171/2012 şi Legea privind societăţile pe acţiuni nr. 1134/2012.

Mots-clés: valeurs mobilières, actions, obligations, marché de capital, sociétés par actions, personnes morales.

Cuvinte-cheie: valori mobiliare, acţiuni, obligaţiuni, piaţă de capital, societate pe acţiuni, persoane juridice.

Precizări. Abordarea temei respective a fost condiţionată de intrarea în vigoare a Legii privind piaţa de capital nr.171/2012[1] care introduce schimbări esenţiale pe piaţa valorilor mobiliare din republică. Deşi publicarea legii s-a făcut la 14 septembrie 2012, intrarea sa în vigoare a avut loc cu un an mai târziu, în 2013, fapt ce a condiţionat abrogarea a două legi importante, Legea cu privire la fondurile de investiţii, nr.1204 din 05.06.1997 (republicată în Monitorul Oficial al R.Moldova, 2003, nr.177-188) şi Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare, nr.199 din 18.11.1998 (republicată în Monitorul Oficial al R.Moldova, 2008, nr.183-185). Noutatea legii reiese şi din faptul că transpune în legislaţia naţională cele mai relevante directive al Uniunii Europene în domeniul pieţei financiare şi de capital[2]

În conformitate cu prevederile art.4 alin.(3) din Legea privind piaţa de capital nr.171/2012, se consideră valori mobiliare: a) acţiunile şi alte valori mobiliare echivalente acţiunilor, inclusiv recipisele depozitare asupra acestor valori mobiliare; b) obligaţiunile şi alte tipuri de valori mobiliare de creanţă, inclusiv recipisele depozitare asupra acestor valori mobiliare; c) orice alte instrumente financiare care pot fi convertite sau care oferă dreptul de a cumpăra sau de a vinde valorile mobiliare sprecificate mai sus.

Până în anul 2013 valorile mobiliare puteau fi emise şi în formă materializată, adică pe suport de hârtie, sub forma unui înscris. Însă prin adoptarea Legii privind piaţa de capital nr.171/2012 s-a introdus obligativitatea ca toate valorile mobiliare se fie emise în formă nematerializată, care reprezintă înscrieri făcute în conturile personale ale persoanelor înregistrate în registrul deţinătorilor de valori mobiliare, în  modul stabilit de actele normative ale Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF).

Conturile personale se deschid pentru fiecare deţinător de valori mobiliare în scopul evidenţei drepturilor de proprietate asupra valorilor mobiliare ale acestora. Deţinătorului i se acordă un număr unic în sistemul electronic al registrului, care şi reprezintă contul personal. În conturile personale se conţin informaţii cu privire la: numărul contului; persoana înregistrată; numărul de valori mobiliare; modificările în cont; bilanţul curent pe fiecare tip de valori mobiliare; bilanţul venitului; preţul de cumpărare; modul de primire a dobânzilor etc.[3]

Se poate afirma că valorile mobiliare nematerializate au apărut ca o necesitate, ca o exigenţă impusă de sistemele de tranzacţionare modernă a valorilor mobiliare şi de funcţionarea eficientă a burselor de valori[4]. La nivel general, prin fenomenul nematerializării, piaţa de capital a devenit o piaţă mai mult simbolică deoarece valorile, fiind nematerializate, nu sunt prezente fizic în momentul tranzacţionării. În acelaşi timp, dematerializarea titlurilor şi generalizarea tehnicilor de comunicare electronică au dus la apariţia unor sisteme de licitaţie-negociere on line. În consecinţă, valorile mobiliare pot fi vândute la bursă chiar şi în aceeaşi şedinţă de tranzacţionare în care au fost cumpărate. Transmiterea lor se reduce practic la o suită de operaţiuni electronice.

În doctrina de specialitate este menţionat că avantajele valorilor mobiliare nematerializate nu se limitează doar la protecţia investitorilor împotriva furtului, pierderii sau distrugerii. Dematerializarea valorilor mobiliare este determinată în principal de modalitatea specifică în care acestea circulă pe piaţa de capital. Registrele suporturilor ţinute în formă scrisă sunt înlocuite prin înregistrarea în cont şi astfel este facilitat accesul la sistemele electronice de înregistrare şi tranzacţionare[5].

Dreptul de proprietate asupra valorilor mobiliare apare la data înregistrării persoanei în registrul deţinătorilor de valori mobiliare. Societatea poate să asigure ţinerea registrului de sine stătător (dacă posedă licenţa corespunzătoare) sau să încredinţeze această sarcină unui registrator independent.

Deţinătorului i se poate elibera, la cerere sau din oficiu, un certificat (extras de cont). Acest act nu face decât să reproducă menţiunile corespunzătoare din registrul electronic (din cont), în sensul că nu are o valoare juridică proprie (nu este titlu comercial de valoare).

Acţiuni. Atunci când vorbim despre acţiune, înţelegem un document care valorează o anumită sumă de bani. Cel care deţine acţiunea se consideră proprietar la o mică parte din averea societăţii. Cu cât mai multe acţiuni deţine, cu atât are o putere de decizie mai mare. Printr-o înţelegere, acţionarii decid cât va costa o acţiune. Cel mai ieftin, o acţiune poate valora 1 leu, iar cel mai scump legea nu prevede, adică poate fi orice sumă.

Un moment important este că la aceeaşi societate pe acţiuni toate acţiunile ordinare trebuie să valoreze la fel. De exemplu, dacă acţionarii stabilesc că o acţiune va costa 15 lei, atunci toate acţiunile ordinare trebuie să coste 15 lei. Reieşind din faptul că cele mai mari întreprinderi din republică sunt societăţi pe acţiuni (în majoritate acestea sunt băncile, companiile de construcţie, cele de asigurări etc.), capitalul lor este de milioane; prin urmare, şi valoarea unei acţiuni este mare[6].

Acţiunile pot fi clasificate după mai multe criterii. În funcţie de drepturile conferite, acţiunile se împart în două categorii, acţiuni ordinare şi acţiuni preferenţiale. Acţiunea ordinară conferă proprietarului ei dreptul la un vot în adunarea generală a acţionarilor, dreptul de a primi o cotă-parte din dividende şi o parte din bunurile societăţii în cazul lichidării acesteia. Însă aceste drepturi ale proprietarilor de acţiuni ordinare pot fi realizate numai după satisfacerea drepturilor pe care le au deţinătorii de acţiuni preferenţiale.

Acţiunea preferenţială se caracterizează prin faptul că nu acordă drept de vot deţinătorului ei, în schimb îi acordă acestuia o serie de privilegii suplimentare referitor la ordinea şi cuantumul primirii dividendelor sau a unei părţi din bunurile societăţii care se distribuie în cazul lichidării acesteia.

Numărul acţiunilor preferenţiale este limitat de lege. Astfel, cota-parte de acţiuni preferenţiale nu poate depăşi 25% din capitalul social al societăţii. Mai mult ca atât, acţiunile preferenţiale sunt mai privilegiate comparativ cu cele ordinare: acţiunile preferenţiale pot fi atât de o singură clasă, cât şi de mai multe clase, în timp ce acţiunile ordinare pot fi numai de o singură clasă.

În funcţie de faptul cine este deţinătorul acţiunilor, legea face distincţie între acţiuni aflate în circulaţie şi acţiuni în tezaur. Majoritatea acţiunilor plasate în cadrul unei societăţi sunt acţiuni aflate în circulaţie şi aparţin acţionarilor. În schimb acţiunile în tezaur sunt acţiunile plasate de societate, dar achiziţionate sau răscumpărate ulterior de către ea de la acţionari. Acţiunile de tezaur sunt excluse din circulaţie şi constituie capital retras al societăţii. Ele nu dau drept de vot în adunarea generală a acţionarilor, nici dreptul la dividende sau a unei părţi din bunurile societăţii în cazul lichidării acesteia (art.13 alin.(4)). De regulă, acţiunile de tezaur se achiziţionează de societate fie în scopul reducerii capitalului social, fie pentru a reduce numărul total de acţiuni majorând valoarea lor nominală[7].

Obligaţiuni. Atunci când o societate pe acţiuni are nevoie de bani, poate recurge la împrumuturi de la alte persoane. În schimbul banilor luaţi cu împrumut, societatea emite obligaţiuni. Deţinătorii de obligaţiuni apar în calitate de creditori ai societăţii. Ei au dreptul preferenţial faţă de acţionari la primirea unei părţi din profitul societăţii sub formă de dobândă, indiferent de faptul dacă societatea are sau nu profit, iar în cazul în care societatea se lichidează, obligatarilor li se vor restitui, până la împărţirea averii între acţionari, sumele pe care le-au plătit pentru obligaţiuni.

În conformitate cu art.16 din Legea privind societăţile pe acţiuni nr.1134/1997[8], obligaţiunea este un titlu financiar de împrumut care atestă dreptul deţinătorului de obligaţiuni de a primi de la emitentul ei valoarea nominală sau valoarea nominală şi dobânda aferentă în mărimea şi în termenele stabilite prin decizia de emitere a obligaţiunilor. În doctrină, obligaţiunile sunt definite ca fiind titluri de credit emise de societate în schimbul sumelor de bani împrumutate, care încorporează îndatorirea societăţii de a rambursa aceste sume şi de a plăti dobânzile aferente[9]. Într-o altă definiţie, obligaţiunile sunt privite ca fiind titluri ce constată dreptul de creanţă al obligatarului faţă de societate pentru o sumă de bani care devine scadentă, de reglă, după o perioadă lungă de timp (de 10, 20 ani).

Asemănări şi deosebiri între acţiuni şi obligaţiuni. Obligaţiunile, ca şi acţiunile, sunt valori mobiliare emise de societate. În timp ce acţiunile sunt titluri reprezentative ale părţilor sociale ce constituie fracţiuni ale capitalului social, iar acţionarii, în sens larg, sunt membri ai societăţii, obligaţiunile sunt titluri de împrumut (de credit) care se prezintă ca fracţiuni ale unui împrumut acordat societăţii de către anumite persoane (obligatari). În consecinţă, aceste persoane devin creditori ai societăţii pentru suma reprezentând valoarea obligaţiunii având dreptul de a cere dobânzile aferente.

Spre deosebire de acţionar, obligatarul nu este asociatul societăţii. Obligatarul nu are dreptul la dividende şi nici la celelalte drepturi pe care le are un acţionar, dar nici nu participă la pierderile societăţii. Cu toate acestea, obligatarii au dreptul preferenţial faţă de acţionari la primirea unei părţi din profitul societăţii sub formă de dobândă sau alt profit (art.16 alin.(3) din Legea nr.1134/1997).

Pentru obligatar, profitabilitatea obligaţiunii constă în dobânda pe care acesta o primeşte. De regulă, obligaţiunea are o dobândă fixă, pe când acţiunea are o valoare speculativă, profitabilitatea ei variind în funcţie de valoarea beneficiului înregistrat de societate.

Emisiunea de obligaţiuni. Conform legii, valoarea nominală a tuturor obligaţiunilor plasate ale societăţii nu trebuie să depăşească mărimea capitalului ei social (art.16 din Legea nr.1134/1997). Nerespectarea acestei norme poate avea consecinţe grave. Astfel, în perioada anilor 1996-1997, Concernul Industrial Financiar SA „Intercapital”, cu încălcarea legislaţiei în vigoare a emis obligaţiuni în sumă de 12 mln de lei. Mai multe persoane au procurat obligaţiuni nominative de la SA „Intercapital” care s-a obligat să ramburseze valoarea obligaţiunilor şi dobânda lunară de 6%, obligaţie care nu a fost onorată, cetăţenilor implicaţi fiindu-le cauzată o pagubă materială considerabilă. Curtea Supremă de Justiţie a R.M. a stabilit că vinovat se face registratorul Camerei Înregistrării de Stat care a acceptat modificarea documentelor de constituire a SA „Intercapital” cu indicarea faptului că capitalul social constituie 20 mln lei, deşi aceasta nu corespundea realităţii, dar şi angajaţii Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare care din neglijenţă, au admis emisia de obligaţiuni la suma indicată. Din lipsa de active, SA „Intercapital” nu a avut de unde restitui aceşti bani faţă de obligatari. Instanţele judecătoreşti au decis încasarea sumei din contul SA „Intercapital”, însă executarea hotărârii a fost imposibilă din lipsa patrimoniului sau a altor active[10].

Termenul de circulaţie a obligaţiunilor este de cel puţin un an. Valoarea minimă a unei obligaţiuni nu poate fi mai mică de o sută de lei. Ca şi în cazul acţiunilor, societatea înregistrează emisiunea de obligaţiuni la Comisia Naţională a Pieţei Financiare. Mai apoi, societatea eliberează deţinătorului un certificat prin care se confirmă dreptul de proprietate asupra unui anumit număr de obligaţiuni, valoarea nominală, termenul de plasare, dobânda. Forma şi conţinutul certificatului de obligaţiuni sunt prevăzute în art.22 din Legea nr.1134/1997.

Obligaţiunile pot fi procurate numai cu mijloace băneşti. Altfel spus, persoanele care doresc să devină titulari de obligaţiuni trebuie să achite costul acestora în bani. Plata cu bunuri, servicii sau cu alte valori este interzisă. Pe de altă parte, rambursarea obligaţiunilor se face la scadenţă. La această dată fiecare titular al unei obligaţiuni va primi suma de bani corespunzătoare valorii nominale a obligaţiunii şi dobânda aferentă[11].

Obligaţiunile emise pot fi de diferite clase[12]. Registrul deţinătorilor de obligaţiuni este ţinut de către o persoană juridică – participant profesionist al pieţei valorilor mobiliare, care dispune de licenţă pentru o astfel de activitate. Licenţa pentru desfăşurarea activităţii profesioniste pe piaţa valorilor mobiliare se eliberează de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare. Prin licenţierea acestui gen de activitate se doreşte asigurarea controlului de stat asupra activităţii participanţilor profesionişti la piaţa valorilor mobiliare, dar şi protejarea intereselor investitorilor[13].

Prezintă interes faptul că obligaţiunile pot fi emise nu doar de societăţile pe acţiuni, dar şi de către Ministerul Finanţelor, Banca Naţională a Moldovei şi autorităţile administraţiei publice locale. Prevederi speciale în acest sens sunt introduse prin hotărâri ale Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare. Astfel, prin Hotărârea nr.13/3 din 07.04.2011 este stabilit că pot emite obligaţiuni autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea şi ale municipiului Bălţi în scopul contractării împrumuturilor pe termen mediu şi lung pentru cheltuieli de capital. Onorarea angajamentelor generate de obligaţiunile emise se efectuează din contul veniturilor de la bugetul unităţii administrativ-teritoriale. Decizia de emitere a obligaţiunilor se adoptă de către consiliul local[14]. Mai apoi, autoritatea publică prezintă Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare cererea de înregistrare a ofertei publice. După înregistrarea acesteia, se deschide un cont provizoriu la Trezoreria de Stat (sau teritorială) pentru acumularea mijloacelor băneşti primite de la investitori. La data expirării termenului pentru care au fost emise (cel mult un an de zile), circulaţia obligaţiunilor se suspendă, urmând a fi radiate din Registrul de stat al valorilor mobiliare.

             Concluzii. Evoluţia pieţei moldoveneşti de capital, de la învăţare, organizare, adaptare şi până la dezvoltare în condiţii de funcţionalitate, lichiditate, transparenţă şi securitate a tranzacţiilor reclamă din ce în ce mai mult o abordare din perspectivă juridică a unor probleme despre care adeseori se spune că ar ţine de domeniul ştiinţelor economice. Apariţia relativ recentă în ţările cu economie dezvoltată a unor discipline juridice cum ar fi dreptul valorilor mobiliare, dreptul pieţelor financiare, dreptul internaţional şi dreptul comparat al valorilor mobiliare exprimă preocupările şi eforturile crescânde ale juriştilor în domeniul pieţelor de capital. În Republica Moldova, de exemplu, în cadrul facultăţilor de drept sunt ţinute cursuri de drept al antreprenoriatului (afacerilor), drept comercial, regimul juridic al pieţei valorilor mobiliare etc., în care valorile mobiliare sunt abordate din perspectivă teoretică şi practică.

Tranzacţiile realizate pe pieţele reglementate de capital au un rol foarte important în economia naţională şi cu fiecare an devin tot mai semnificative. Obiect al acestor tranzacţii sunt valorile mobiliare nematerializate. În consecinţă, regimul juridic al acestor valori mobiliare necesită noi reglementări, mai moderne şi conforme cadrului juridic comunitar la acest capitol. Efectele juridice ale fenomenului de dematerializare şi specificul tranzacţionării pe piaţa de capital necesită o articulare la nivel de reglementare.

Pe de altă parte, intrarea în vigoare la 13 septembrie 2013 a Legii cu privire la piaţa de capital nr.171/2012 a generat unele neclarităţi pe piaţa deţinătorilor de valori mobiliare. În primul rând, noua lege exclude din uz sintagma de „valoare mobiliară materializată” care este înlocuită cu cea de „valoare mobiliară nematerializată”; se exclud valorile mobiliare la purtător şi în consecinţă, toate valorile mobiliare devin nominative. În al doilea rând, în conţinutul legii se regăsesc numeroase prevederi din directivele Uniunii Europene, care sunt greu de înţeles pentru beneficiarii naţionali. În al treilea rând, există probleme de aplicare a legislaţiei. Nu s-a reuşit modificarea Codului civil şi a Legii cu privire la societăţile pe acţiuni, motiv din care sunt prezente mai multe colizii juridice între actele normative.

[1] Legea privind piaţa de capital, nr.171 din 11.07.2012 // Monitorul Oficial al R.Moldova nr.193-197 din 14.09.2012.

[2] Directiva nr. 97/9/CE din 3 martie 1997 privind sistemele de compensare pentru investitori // Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L84 din 26.03.1997; Directiva nr. 98/26/CE din 19.05.1998 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi de decontare a titlurilor de valoare // Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L166 din 11.06.1998; Directiva nr. 2001/34/CE din 28.05.2001 privind admiterea valorilor mobiliare la cota oficială a unei burse de valori şi informaţiile care trebuie publicate cu privire la aceste valori mobiliare // Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L184 din 06.07.2001; Directiva nr. 2003/6/CE din 28.01.2003 privind utilizările abuzive ale informaţiilor confidenţiale şi manipulările pieţei (abuzul de piaţă) // Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L96 din 12.04.2003; Directiva nr. 2003/71/CE din 04.11.2003 privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau pentru admiterea valorilor mobiliare la tranzacţionare // Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L345 din 31.12.2003; Directiva nr. 2004/25/CE din 21.04.2004 privind ofertele publice de cumpărare // Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L142 din 30.04.2004; Directiva nr. 2004/39/CE din 21.04.2004 privind pieţele instrumentelor financiare // Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L145 din 30.04.2004; Directiva nr. 2004/109/CE din 15.09.2004 privind armonizarea obligaţiilor de transparenţă în ceea ce priveşte informaţia referitoare la emitenţii ale căror valori mobiliare sînt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată // Jurnalul Oficial al Uniunii Europene  nr. L390 din 31.12.2004; Directiva nr. 2006/49/CE din 14.06.2006 privind rata de adecvare a capitalului întreprinderilor de investiţii şi al instituţiilor de credit // Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L177 din 30.06.2006; Directiva nr. 2009/65/CE din 13.07.2009 de coordonare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) // Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.  L302 din 17.11.2009.

[3] Pct.3 din Regulamentul cu privire la modul de ţinere a registrului deţinătorilor de valori mobiliare nominative de către registrator şi deţinătorul nominal, aprobat prin Hotărârea CNPF nr.15/1 din 16.03.2007 // Monitorul Oficial al R.Moldova nr.51-53 din 13.04.2007.

[4] Când valorile mobiliare erau emise numai în formă materializată, certificatele de valori mobiliare erau mutate de la o firmă de brokeraj la alta după încheierea tranzacţiei. Firma păstra certificatele clienţilor la sediu, împreună cu cele proprii, în seifuri. Pe măsura ce volumul şi viteza tranzacţiilor a crescut, livrarea propriu-zisă a devenit aproape imposibilă (Piperea Gheorghe. Societăţi comerciale, piaţă de capital. Acquis comunitar. – Bucureşti: All Beck, 2005, p.255).

[5] Panainte Septimiu. Consideraţii privind valorile mobiliare dematerializate // Analele ştiinţifice ale Universităţii „Al.I.Cuza” Iaşi (România), Tomul LIII, Ştiinţe Juridice, 2007, p.96.

[6] Cuzneţov Alexandru, Vlaicu Vlad, Mihalache Iurie, Tretiacov Olga, Bacalu Natalia, Lungu Marcel, Calenic Alexandru. Dreptul afacerilor: Curs universitar. Ediţia a II-a (revăzută şi completată). – Chişinău: CEP USM, 2013, p.295.

[7] Mămăligă Sergiu. Societăţile pe acţiuni. Comentariu la Legea nr.1134-XIII/1997. – Chişinău: Museum, 2001, p.242; Roşca Nicolae, Baieş Sergiu. Dreptul afacerilor. Ediţia a III-a. – Chişinău: Tipografia Centrală, 2011, p.420.

[8] Legea privind societăţile pe acţiuni, nr.1134 din 02.04.1997 // Monitorul Oficial al R.Moldova nr.38-39 din 12.06.1997.

[9] Mămăligă Sergiu, op.cit., p.242.

[10] Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a R.M. din 04.02.2011, dos. nr.2ra-26/11, http://www.csj.md.

[11] Luând în consideraţie că Legea nr.1134/1997 nu prevede, în doctrină s-a considerat că societatea va putea rambursa obligaţiunile şi înainte de termenul fixat în decizia de emisie (dar nu mai devreme de un an). În acest caz, rambursarea se va face la o sumă superioară valorii nominale a obligaţiunilor. Diferenţa reprezintă prima sau premiul, care are menirea să compenseze dobânzile pe perioada rămasă până la scadenţă (Mămăligă Sergiu, op.cit., p.246).

[12] Clasă se consideră totalitatea de obligaţiuni, emise de acelaşi emitent, care au aceleaşi caracteristici distinctive conform următoarelor criterii: valoarea nominală (divizibilă la 100 lei); preţul; dobânda; termenul de circulaţie; data scadenţei; periodicitatea plăţii dobânzii; condiţii de răscumpărare.

[13] Regulamentul privind modul de acordare şi retragere a licenţelor pentru activitatea profesionistă pe piaţa valorilor mobiliare, aprobat prin Hotărârea CNPF nr.53/12 din 31.10.2008 // Monitorul Oficial al R.Moldova nr.3-6 din 16.01.2009.

[14] Regulamentul cu privire la emisiunea, circulaţia şi stingerea obligaţiunilor emise de către autorităţile administraţiei publice locale, aprobat prin Hotărârea CNPF nr.13/3 din 07.04.2011 // Monitorul Oficial al R.Moldova nr.128-130 din 05.08.2011.

One response to “CU PRIVIRE LA VALORILE MOBILIARE ALE SOCIETĂŢII PE ACŢIUNI

  1. Madalina Suciu 8 Martie 2015 la 17:29

    Am si eu actiuni de la bunica mea ,Care sunt la fabrica de zahar din bod.Asi dori sa le pot vinde.Va multumesc .A cesta ie nr de telefon:0741570573

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: