LAW.MD

Contribuie la dezvoltarea unui spaţiu liber de norme mioritice!

Titularul dreptului subiectiv la marcã


Iulian E. Iorga, Avocat, mandatar autorizat

Descarcă versiunea pdf

În legislaţiile continentale anterioare, existau limitări care erau legate direct de activitatea solicitantului. Teoriile dominante constau în faptul că deşi era admisă ca orice persoană să poată dobândi dreptul la marcă, în condiţiile generale de capacitate cerute pentru exercitarea unui drept, se semnala că jurisprudenţa invali­da sistematic depozitele constituite de persoane care nu exercitau un comerţ sau o industrie. Spre exemplu în legea română anterioară, exista condiţia calităţii de „întreprindere” a solicitantului[1].

În combaterea teoriei subordonării mărcii faţă de activitatea titularului, se aduce argumentul că cel ce nu exercită un comerţ sau o industrie le-ar putea exercita în viitor şi ca atare ar putea fi interesat să dobândească anticipat un drept la marcă.

Într-o asemenea ipoteză ne-am afla în faţa unei mărci de rezervă sau defensive a cărei vocaţie la protecţie în cadrul legii în vigoare este îndoielnică. o persoană putea fi titularul unei mărci, fără a avea capacitatea de a exercita comerţul sau industria în care marca era întrebuinţată. Se dădea ca exemplu marca unui produs farmaceutic, care, în această concepţie, putea aparţine unei persoane care nu avea capacitatea cerută pentru a exercita profesia de farmacist[2].

Pe teritoriul altor state, în cazul persoanele juridiceorganizaţii cu scop lucrativ, se pune o problemă de capaci­tate de a dobândi dreptul la marcă prin aplicarea principiului specialităţii capacităţii folosinţă. În Republica Moldova însă, persoana juridică cu scop lucrativ poate desfăşura orice activitate neinterzisă de lege, chiar dacă nu este prevăzută în actul de constituire[3].

De la început trebuie să excludem ipoteza unei mărci care să poată fi înregistrată valabil de o întreprindere ce desfăşoară un anumit gen de activitate pentru produse care nu intră în profilul acelei întreprinderi.

Dacă însă o întreprindere se reprofilează, ea va păstra dreptul asupra mărcilor valabil dobândite şi folosite, pentru produse care, la data dobândirii dreptului, intrau în profilul ei. Întreprinderea reprofilată va putea profita de mecanismele legale oferite de lege pentru adaptarea acesteia la noua s-a activitate.

Actualmente este valabilă teoria conform căreia oricare persoană interesată poate solicita înregistrarea unei mărci. Prin urmare, considerăm că oricare persoană cu capacitate de exerciţiu deplină poate depune o cerere de înregistrare a mărcii la oficiul naţional, concluzie făcută în baza art. 6 din Legea naţională, care, neimpunând anumite condiţii, statuează : Titular al mărcii este persoana fizică sau juridică ori grupul de persoane fizice şi/sau juridice în numele căreia/căruia marca este protejată în conformitate cu prezenta lege.

Legea română, corespondent normei moldoveneşti, statuează : Dreptul la marcă aparţine persoanei fizice sau juridice care a depus prima, în condiţiile legii, cererea de înregistrare a mărcii[4].

Pe cale de consecinţă, legea naţională a adoptat sistemul necondiţionării calităţii solicitantului, astfel că oricare persoană fizică sau juridică interesată, poate depune în condiţiile legii o cerere de înregistrare a mărcii individuale, lucru regretabil în opinia noastră. Considerăm că ar fi echitabilă impunerea calităţii de întreprinzător, sigur că pentru a evita anumite înregistrări „de blocaj”, lucru practic permis de lege. Ori, dacă lucrurile stau astfel, se ridică întrebarea, de ce o persoană fizică, care nu practică o activitate de întreprinzător, poate fi titularul unei mărci, ale cărei funcţii sunt strict legate de o activitate economică.

O altă chestiune o reprezintă calitatea titularului în cazul altor tipuri de mărci, cum sunt cele colective sau de certificare. Mărcile colec­tive aparţin unor persoane juridice care nu exercită direct o activi­tate comercială sau industrială, cum sunt ministerele sau anumite grupări profesionale. Acestea autorizează întreprinderile subordo­nate sau ale căror interese le reprezintă să folosească, în anumite condiţii, de obicei legate de respectarea calităţii, marca colectivă pe care au înregistrat-o şi care este aceeaşi pentru toate aceste întreprinderi.

Mărcile colective individualizează produsele unor produ­cători diferiţi atestând o calitate rezultând din respectarea aceloraşi reguli, de aceea, în cazul lor preponderentă este funcţia de calitate. Pentru astfel de marcă regula specialităţii mărcii se atenuează până la anihilare: ea poate desemna întreaga categorie de produse realizate în întreprinderile subordonate entităţii care este titulara mărcii[5].

Întru-n final trebuie amintit subiectul dreptului la marca de certificare. Anume în cazul mărcii de certificare, dobândirea dreptului asupra acesteia este condiţionată de activitatea solicitantului, această marcă fiind destinată utilizării pentru a certifica anumite caracteristici ale unui produs şi/sau serviciu. Norma legală în ceea ce priveşte înregistrarea mărcilor de certificare expune în felul următor[6] :  (1) Mărcile de certificare (de conformitate) pot fi înregistrate la AGEPI de către organismele de certificare, acreditate pentru efectuarea certificării conformităţii produselor sau serviciilor în condiţiile Legii nr.186-XV din 24 aprilie 2003 cu privire la evaluarea conformităţii produselor. Nu pot solicita înregistrarea unei mărci de certificare persoanele juridice, altele decât cele menţionate, care fabrică, importă sau vînd produse ori prestează servicii.

În cazul mărcilor de certificare, titularul acesteia este un organism al cărei activitate reprezintă certificarea conformităţii produselor. Însă, aceasta nu însemană că utilizarea mărcii urmează a fi limitată la discreţia titularului, o dată depusă cererea de înregistrare, va fi depus şi un regulament de utilizare a mărcii de certificare, astfel că oricare entitate care va respecta prevederile acestui regulament, va avea posibilitatea să utilizeze marca, fapt statuat expres în lege : Utilizarea unei mărci de certificare va fi deschisă oricărei persoane care oferă produse sau prestează servicii conforme caracteristicilor stipulate în regulamentul de utilizare a mărcii de certificare şi care respectă prevederile acestuia.

 

 

Pentru oricare utilizare non-comercială indicaţi sursa:

http://www.dreptprivat.wordpress.com


[1] Vezi Art. 2. din Legea nr.28 din 27 decembrie 1967 privind mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu publicată în B.Of. al României nr. 114 din 29 decembrie 1967.

[2] Yolanda Eminescu, Regimul Juridic al Mărcilor, Ed. Lumina Lex, Bucureşti 1996; pag. 107

[3] A se vedea art. 60 alin. (2) al Codului Civil al Republicii Moldova publicat în M. Of. Nr. 82-86 din 22.06.2002, care stabileşte în felul următor : Persoana juridică cu scop lucrativ poate desfăşura orice activitate neinterzisă de lege, chiar dacă nu este prevăzută în actul de constituire.

[4] Legea nr.84 din 15 aprilie 1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice publicată în M.Of. al României nr.161din 23.04.1998;

[5] Viorel Roş, Dreptul Proprietăţii Intelectuale, Mărcile şi Indicaţiile Geografice, Vol I., Ed. SYLVI, Bucureşti 1999; pag. 96

[6] Vezi art 58 din Legea nr. 38  din  29.02.2008 privind protecţia mărcilor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: