Reflecţie asupra inadmisibilităţii transmiterii prin moştenire a dreptului de autor

Autor: Grigore Ardelean, doctorand, lector universitar, la Catedra „Ştiinţe juridice” a Academiei “Ştefan cel Mare”

Summary

* * *

Continuity righteous exercise of intellectual property can be ensured only when it enjoys protection unlimited in time, and if notwithstanding this right becomes temporarily, relations which have as their object rights can generate these categories must establish a special legal regime.

* * *

Multă vreme sistemul normelor juridice responsabile de protecţia unor drepturi, ce pentru unii reprezintă valori inestimabile, nu a înregistrat progrese atîta timp cît pentru alţii, cei care formează majoritatea, ele constituie drepturi fireşti şi lipsite de amploare, probabil din cauza faptului că acestea vizează doar unele categorii de subiecte sau, că nu apără interese patrimoniale necesare existenţei umane. Contextul dat face referire, de fapt, la dreptul de prorietate intelectuală care a reclamat protecţie odată cu intensificarea ameninţărilor, iar prin urmare, diminuarea valorii a tot ce este creat prin munca intelectuală. Efectele alertei prin care se intenţiona să se arate caracterul prejudiciabil al acestor categorii de daune, astăzi sunt reflectate în conţinutul normelor din legea fundamentală a fiecărui stat. Constituţia Republicii Moldova pune fundamentul acestor categorii de relaţii odată cu instituirea şirului de norme[1] predestinate a fi transpuse în legi organice[2], iar ulterior acestea să formeze cadrul juridic ce va garanta exercitarea dreptului de proprietate intelectuală de rînd cu celelalte drepturi fiundamentale ale omului. Totuşi, specificitatea şi sensibilitatea cu care se manifestă aceast drept, ce astăzi necesită a fi recunoscut ca un drept natural, cere şi o abordare aparte a reglementărilor din domeniu, fapt care determină pe legiuitor să facă o delimitare între regimul juridic aplicabil proprietăţii intelectuale şi cel aplicabil dreptul de proprietate în general, ţinîndu-se cont de specificul fiecăruia în parte.

Aşadar, deşi distincţia între cele două tipuri de proprietate poate fi realizată prin intermediul unui spectru mai larg de semne, în lucrarea de faţă vom încerca să venim cu unele argumente în favoarea faptului că dreptul de autor ce face obiectul proprietăţii intelectuale nu poate fi dobîndit prin moştenire, atîta timp cît obiectul transmisiunii succesorale nu poate fi constituit din drepturi personal nepatrimoniale, precum şi din considerentul faptului că drepturile patrimoniale de autor transmise pentru cauză de moarte sunt drepturi temporare.

Motivaţia realizării studiului de faţă, vine anume din necesitatea rectificării percepţiei greşite a unora, atunci cînd consideră că formula juridică prin care legiuitorul oferă succesorului împuterniciri în vederea apărării dreptului de autor ce aparţine predecesorului său, precum şi exercitarea dreptului la remuneraţie în locul difunctului, este echivalentă cu cea a transmisiunii succesorale. Anume acest considerent face să se creadă că dreptulul de autor, privit ca un drept absolut, este pasibil transmiterii prin succesiune.

În cele ce urmează, prin analiza consecventă şi sistemică a normelor ce reglementează aceste categorii de relaţiii, vom încerca să arătăm inadmisibilitatea transmiterii prin moştenire a dreptului de autor prin prisma elucidării a două aspecte importante, dintre care:

Primul se referă la distincţia între regimul juridic al transmisiunii pentru cauză de moarte a rezultatelor activităţii intelectuale care fac obiectul material al dreptului de proprietate şi însăşi dreptul de autor asupra acestor bunuri. Deşi acest aspect este unul destul de important, în analiza lui vom evita să oferim prea multe detalii avînd în vedere faptul că pentru argument este suficient să facem trimitere la norma legală[3] potrivit căreia „dreptul de autor nu depinde de dreptul de proprietate asupra obiectului material în care şi-a găsit expresie opera respectivă. Procurarea unui asemenea obiect nu conferă proprietarului acestuia nici unul din drepturile acordate autorului de prezenta lege.”

Totuşi la elaborarea textului ultimei fraze din conţinutul acestei norme, legiuitorul urma să vină cu o concretizare prin care să arate că nu numai procurarea, ci în general, dobîndirea în proprietate a unui obiect în care şi-a găsit expresie opera nu are nici o legătură cu dreptul de autor, deoarece dobîndirea dreptului de proprietate prin act de vînzare-cumpărare (procurare) sau prin succesiune produce aceleaşi efecte juridice. Prin urmare, aici ţinem doar să atragem atenţia că este necesar să tratăm diferit regimul juridic al transmisiunii pentru cauză de moarte în funcţie de obiectul acesteia, deoarece, atunci cînd se transmite prin moştenire bunul în calitate de produs al activităţii intelectuale (tablou, sculptură, carte) se aplică normele de drept comun ce reglementează instituţia succesiunii, iar atunci cînd se transmite de la difunct către succesor dreptul patrimonial de autor[4], atunci acest exerciţiu juridic se realizează prin aplicarea unor reguli speciale, care de fapt nu se bucură de reglementare în cadrul instituţiei moştenirii[5]. În fond, confuzia se produce atunci cînd obiectul transmisiunii este un bun realizat prin activitate intelectuală privit separat (ca materie) de dreptul de autor, sau mai concret, de dreptul patrimonial de autor[6], deoarece dreptul moral de autor în general nu poate face obiectul transmisiunii succesorale[7].

Astfel, în această consecutivitate a expunerii, revenim la al doilea aspect despre care am menţionat mai sus, şi anume acesta se referă la necesitatea delimitării între regimul juridic al transmisiunii dreptului la protecţia dreptului de autor după decesul autorului, precum şi dreptul la remuneraţeie şi regimulul juridic al transmisiunii succesorale în general. Tinînd cont de specificitatea şi complexitatea aspectului abordat, în scopul relevării tuturor divirgenţelor de interpretare şi înţelegere, urmează să oferim o analiză detaliată a subiectului cu luarea în considerare a legislaţiei civile în compartimentul „drept succesoral”, legislaţia ce reglementează dreptul de autor, precum şi literatura de specialitate sub aspect comparat.

 Mai întîi de toate, pentru o consecventă şi înţeleasă elucidare, vom demara cu analiza normelor ce reglementează instituţia moştenirii în scopul concretizării faptului dacă dreptul de autor poate constitui obiect al transmisiunii succesorale sau nu.

Aşadar, în literatura de specialitate[8], atunci cînd se referă la caracterul universal al transmisiunii succesorale prin interpretarea art. 1432 alin. 2 Cod civil, se are în vedere că obiect al transmisiunii succesorale este patrimoniul care aparţine defunctului privit ca o totalitate de drepturi şi obligaţii cu valoare economică, iar pentru concretizare se menţionează că nu se transmit prin moştenire drepturile şi obligaţiile nepatrimoniale, precum şi drepturile patrimoniale care au un caracter personal, adică se sting la moartea titularului lor (dreptul la pensie, renta viageră etc).

În cele ce urmează considerăm necesar să clarificăm apartenenţa dreptului de autor la categoria de drepturi din care face parte, adică este un drept patrimonial sau personal nepatrimonial, odată ce unele opinii exprimă ideea că acest drept este doar unul patrimonial. Pentru aceasta vom analiza conţinutul Legii nr. 139/2010, dar şi alte acte normative şi interpretări relevante în domeniu chiar sub aspect comparat cu legislaţia altor state.

Astfel, art. 5 alin. 3 al Legii nr. 139/2010, stipulează expres că „dreptul de autor se constituie din drepturi patrimoniale şi drepturi morale (personale nepatrimoniale)”. Cu toate acestea, în pofida faptului că dreptul de autor este alcătuit şi din drepturi cu caracter patrimonial, transmisiunea către succesori a acestor drepturi urmează a fi distinsă de transmisiunea pentru cauză de moarte a dreptului de autor în general, privit ca un drept deplin, alcătuit din drepturi patrimoniale şi nepatrimoniale, unde primele pot constitui obiectul cesiunii, iar cele din urmă nu pot fi transmise nici într-un mod, decît cu unele excepţii. Eexcepţia, de fapt, se constată prin analiza practicii cu privire la aplicarea legislaţiei în cauzele de succesiune[9] prin care se menţionează că „prin derogare de la principiul inadmisibilităţii transmiterii prin succesiune a drepturilor presonal nepatrimoniale, moştenitorii vor dobîndi dreptul de protecţie a inviolabilităţii operei, de a autoriza publicarea ei etc”, ceia ce înseamnă că prin moştenire se transmit doar o parte din drepturi, adică drepturile patrimoniale de autor şi cu titlu de excepţie, unele drepturi personal nepatrimoniale[10]. În acest context, folosind această excepţie ca punte de trecere între drepturile ce sunt pasibile transmiterii succerorale şi cele ce nu pot fi cesionate în nici un caz prin moştenire (ne referim aici la cea de a doua latură a dreptului de autor, adică dreptul moral) urmează totuşi să stabilim dacă primele constituie drepturi patrimoniale depline şi absolute sau sunt şi ele limitate în exercitare după dobîndirea lor prin moştenire. Anume această din urmă întrebare se desprinde din analiza conţinutului art. 23 alin. 1 al Legii nr. 139/2010 în care se evidenţiază că „drepturile patrimoniale exclusive şi dreptul la remuneraţie, se protejează pe tot timpul vieţii autorului şi timp de 70 de ani după deces”. Din norma respectivă deducem că aceast gen de abordare vine să spună că dreptul de autor ce se constituie din drepturi patrimoniale se bucură de protecţie juridică pe o perioadă limitată, calculată de la decesul autorului, fapt care nu este caracteristic şi celorlalte drepturi patrimoniale transmise de la defunct succesorilor prin moştenire. Aici sesizăm şi specificitetea transmisiunii pentru cauză de moarte a drepturilor patrimoniale de autor, care solicită aplicarea unor norme asemănătoare celor ce reglementează instituţia succesiunii, dar care totuşi nu reflectă transmisiunea unei moşteniri împlinite. Din acest contex mai desprindem şi ideea că drepturile patrimoniale de autor transmise de la autor către succesorii săi nu pot exista mai departe, fapt ce diminuează importanţa transmisiunii, odată ce acestea nu sunt însoţite şi de un drept de protecţie nelimitat. Prin urmare, acest drept va înceta să existe şi nu va putea fi retransmis către succesorii celui care a primit la rîndul său acest drept prin moştenire dacă termenul în interiorul căruia poate fi exercitat dreptul de protecţie a expirat[11], fapt ce ne duce la gîndul că aici nu sunt aplicabile regulile de drept comun ale succesiunii, ci mai degrabă o combinaţie juridică asemănătoare instituţiei legatului[12]. În favoare acestei opinii pledează şi autorul F. Vădeanu[13], care consideră că succesiunea drepturilor patrimoniale ale autorului este diferită faţă de dreptul comun, pe de o parte datorită caracterului temporar al acesteia, întrucît moştenitorii dobândesc drepturile sus menţionate pe o durată determinată, iar pe de altă parte, drepturile nu se transmit la proprii erezi ai moştenitorilor, cu excepţia celor transmise descendenţilor autorului care sunt transmisibile mai departe la erezii lor.

Datorită acestei particularităţi, considerăm că ar fi posibilă cesionarea drepturilor patrimoniale de autor  prin intermediulul unei instituţii aparte ce şi-ar găsi existenţa în cadrul dreptului succesoral aşa cum e şi cazul instituţiei legatului. Or, moştenirea unor drepturi temporare poate fi uşor asimilată cu unele avantaje patrimoniale de care poţi beneficia după decesul autorului fără a fi desemnat în calitate de moştenitor, aşa cum se procedează în cadrul legatului. În caz contrar, dacă includem drepturile patrimoniale de autor în categoria drepturilor ce fac obiectul transmisiunii succesorale, atunci riscăm să ne ciocnim pe viitor cu unele dificultăţi în cursul aplicării unor instituţii ale dreptului succesoral moştenirii cum ar fi: prtajul averii succesorale, rezerva succesorală sau paza averii succesorale.

În contextul celor relatate, considerăm că transmisiunea dreptului de autor pentru cauză de moarte nu se poate realiza prin intermediul instituţiei succesiunii, deoarece comportă unele particularităţi care impun atribuirea unui regim juridic deosebit de cel al dreptului comun care poate fi doar încorporat în instituţia succesiunii. Formula respectivă poate fi construită după modelul instituţiei legatului care face excepţie de la caracterul universal al transmisiunii succesorale, fapt care  îşi găseşte argumentare şi în practica aplicării legislaţiei cu privire la succesiune[14] potrivit căreia, „transmiterea moştenirii este o transmisiune universală dat fiind faptul că obiectul transmisiunii succesorale, cu excepţia legatului, îl formează patrimoniul persoanei fizice decedate, adică totalitatea drepturilor (activul succesoral) şi obligaţiilor (pasivul succesoral),care au valoare economică şi au aparţinut celui ce lasă moştenirea la momentul decesului. ”

_____________________________________________________

[1] Art. 9 alin.1 din Constituţie menţionează că „Proprietatea este publică şi privată. Ea se constituie din bunuri materiale şi intelectuale”, iar potrivit art. 33 alin. 2 „Dreptul cetăţenilor la proprietatea intelectuală, interesele lor materiale şi morale ce apar în legătură cu diverse genuri de creaţie intelectuală sînt apărate de lege.”

[2] Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe nr. 139 (adoptată la 02.07.2010, în vigoare din 01.01.2011), Legea privind protecţia invenţiilor nr. 50-XVI (adoptata la 07.03.2008, în vigoare din 04.10.2008), Legea privind protecţia mărcilor nr. 38-XVI (adoptată la 29.02.2008, în vigoare din 06.09.2008), Legea privind protecţia desenelor şi modelelor industriale nr. 161-XVI (adoptată la 12.07.2007, în vigoare din 01.12.2007), etc.

[3] Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe nr. 139 din 02.07.2010, art. 5 alin. 4.

[4] În temeiul art. 11 al Legii nr. 139 din  02.07.2010, drepturile patrimoniale de autor care pot fi transmise mortis causa sunt:

1. a) reproducerea operei;
2. b) distribuirea originalului sau a exemplarelor operei;
3. c) închirierea exemplarelor operei, cu excepţia operelor de arhitectură şi a operelor de artă aplicată;
4. d) importul exemplarelor operei în vederea distribuirii, inclusiv al exemplarelor confecţionate cu consimţămîntul autorului sau al altui titular al dreptului de autor;
5. e) demonstrarea publică a operei;
6. f) interpretarea publică a operei;
7. g) comunicarea publică a operei prin eter, inclusiv prin satelit (tele- radiodifuziune), sau prin cablu;
8. h) retransmiterea simultană şi fără modificări, prin eter sau prin cablu, a operei transmise prin eter sau prin cablu;
9. i) punerea la dispoziţie în regim interactiv a operei;
10. j) traducerea operei;
11. k) transformarea, adaptarea, aranjamentul sau alte modificări ale operei, cu excepţia cazurilor cînd efectuarea unor acţiuni din cele enumerate la lit. a)–k) nu se încadrează în forma de exprimare a operei şi pentru care nu pot fi stabilite sancţiuni.

[5] A se vedea F. Vădeanu, op. cit. p. 155.

[6] Potrivit art. 5 alin. 3 din Legea nr. 139 din  02.07.2010 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, „Dreptul de autor se constituie din drepturi patrimoniale şi drepturi morale (personale nepatrimoniale)”.

[7]Drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renunţări sau cesiuni şi sînt imprescriptibile, chiar şi în cazul în care autorul cedează drepturile sale patrimoniale. (art. 10 alin. 2 din Legea nr. 139 din  02.07.2010).

[8] Gh. Chibac, Aurel Băeşu, Al-dru Rotari, Oleg Efrim, Drept civil, Contractele speciale, Chişinău 2005, p. 602.

[9] Pct. 22 al Hotărîrii Plenului CSJ “Cu privire la examinarea litigiilor judiciare în cauzele de succesiune” din 10.06. 1998, Buletinul CSJ, 1998, nr. 8.

[10] În legislaţia României, spectrul drepturilor personal nepatrimoniale de autor, care prin excepţie pot constitui obiectul transmisiunii succesorale, este mult mai mare în comparaţie cu cel admis de legislaţia Republicii Moldova. Potrivit art. 11 alin. 2 din Legea României nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, „Dupa moartea autorului, exerciţiul drepturilor prevazute la art. 10 lit. a), b) si d) se transmite prin mostenire, potrivit legislaţiei civile, pe durată nelimitată. Aceste drepturi sunt:

1. dreptul de a decide dacă, în ce mod şi cînd va fi adusă opera la cunoştinţa publică;
2. dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei;
3. dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricăarei modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia sa.

[11] Jurisprudenţa a stabilit că succesiunea unui descendent de autor, titular al unui drept patrimonial de autor neexpirat, se transmite, în condiţiile stabilite de codul civil, moştenitorilor săi, dar numai pînă la împlinirea termenului  prevăzut de lege (7a de ani). Vezi. F. Vădeanu, Transmisiunea moştenirii, Bucureşti, 2010, p. 156.

[12] Potrivit art. 1486 Cod civil, testatorul poate acorda prin testament unei persoane avantaje patrimoniale (legat) fără a o desemna în calitate de moştenitor.

[13] Florin Vădeanu, Transmisiunea moştenirii, Bucureşti, 2010, p. 154.

[14] Pct. 2 al Hotărîrii Plenului CSJ nr.13 din 03.10.2005 Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreştia legislaţiei la examinarea cauzelor despre succesiune.  Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2006, nr.5, pag.4

Publicitate