REFLECŢII PRIVIND ESENŢA JURIDICĂ A PROCEDURII JUDICIARE REFERITOARE LA ÎNCUVIINŢAREA EXAMENULUI PSIHIATRIC SAU SPITALIZĂRII ÎN STAŢIONARUL DE PSIHIATRIE ŞI LOCUL ACESTUIA ÎN SISTEMUL FELURILOR DE PROCEDURI JUDICIARE CIVILE

CREŢU VASILE

Doctor în drept, conferenţiar universitar, Catedra de drept procesual civil, Facultatea de Drept, Universitatea de Stat din Moldova

Deficienţele psihice ale persoanei perturbează funcţiile sociale ale individului, deseori lipsindu-l de capacitatea de a-şi asuma decizii conştientizate şi de a avea o conduită direcţionată de o anumită cauză, în efect generând riscul unei atitudini periculoase.

Persoanele psihic-bolnave, pe toată perioada evoluţiei omenirii, provocau majorităţii indivizilor sănătoşi sentimente mixte de compasiune, toleranţă şi, îndeosebi, frică; frica faţă de posibilitatea de deveni victima acţiunilor suferindului psihic sau de a-i contacta boala. Or, nu pot fi negate situaţiile tragice, când persoanele pătimesc grav de pe urma conduitei bolnavilor psihici… În efect, arareori, în amalgamul relaţiilor cotidiene, se identifică întrebarea dacă interlocutorul nu este suferind de o patologie psihică…

Dramele cotidiene deseori devin rezultatul acţiunilor celor ce înregistrează anumite deficienţe cognitive şi psihice. Reieşind din această circumstanţă se reclamă acordarea de ajutor respectivilor indivizi. Din cele mai vechi timpuri o asemenea asistenţă era promovată sub aspect multiplu, inclusiv apelându-se la limitarea libertăţii personale a suferindului prin plasarea acestuia într-o instituţie curativă, cu dispunerea aplicării de tratamente neconsimţite de către persoana psihic bolnavă.

Examinarea şi spitalizarea indivizilor ce suferă de o anumită patologie psihică, fără a le fi cerut consimţământul sau a reprezentanţilor lor legali, reprezintă un element al asistenţei amintite mai sus şi în esenţă presupune limitarea drepturilor la libertate şi inviolabilitate personală, la libera circulaţie în spaţiu, la libera alegere a reşedinţei sau domiciliului. Constrângerea libertăţii persoanei prin plasarea ei forţată într-o instituţie spitalicească specializată prezumă îngustarea funcţiilor sociale ale individului. Mai mult decât atât, reieşind din interpretarea lit. e) a alin. 1 a art. 5 din Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, precum şi ţinând cont de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, spitalizarea persoanei într-o instituţie curativă, cu omiterea voinţei ei sau a acordului reprezentantului ei legal, reprezintă o autentică lipsire de libertate.